Main menu

header

de Daniela Purgaru

De cele mai multe ori, bolile de natură oftalmologică la câini apar brusc şi sunt semnul unor probleme ce se pot agrava foarte curând. Una dintre acestea este afecţiunea pleoapei a treia. Doctor Daniel Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar „Salvavet-Ilioara”, vă spune mai multe despre aceasta.

Spre deosebire de noi, căţeii au, la fiecare ochi, câte trei pleoape - inferioară, superioară şi „a treia”. Aceasta din urmă are roluri de apărare şi de secreţie. „Protecţia se manifestă mecanic, dar şi prin drenajul limfatic pe care îl execută. La nivelul celei de-a treia pleoape există un conglomerat de foliculi organizaţi sub forma unei glande nictitante (numită Harer), care este răspunzătoare de aproape 20% din secreţia lacrimală. Atunci când se inflamează se produce un prolaps al acesteia, ce ia un aspect rotund-roşiatic, de aici venindu-i denumirea anglo-saxonă de «cherry eye» (n.r. - ochi de cireaşă)”, ne-a spus medicul veterinar.

Predispoziţia genetică, una dintre cauze
Din păcate, această problemă a pleoapei a treia este mai des întâlnită la rase precum Bulldog, Basset-Hound, Beagle, unii Ciobăneşti sau Saint Bernard. Se pare că există o predispoziţie pentru această afecţiune, ce se manifestă în special până la vârsta de 1 an.
Singura soluţie de vindecare este reprezentată de operaţie. Aceasta se face fie prin excizia glandei, fie prin repunerea sa în locul iniţial.
În general, intervenţia este lipsită de efecte secundare. „Există, în anumite cazuri, posibilitatea ca postoperatoriu, la ceva vreme, să existe o dereglare a secreţiei lacrimale, ce duce la «uscarea» corneei, apărând astfel keratoconjunctivita sicca”, a completat specialistul.

Consultaţie gratuită

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30. Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.