Main menu

header

de Daniela Purgaru

Venirea primăverii aduce animalelor de companie, pe lângă „chiriaşii” nedoriţi de care am vorbit în numărul trecut, şi diverse tipuri de alergii. Doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara, din Capitală, vă spune cum se manifestă şi cum se tratează acestea.

Alergiile pot fi cauzate de praf, părţi ale unor plante, bacterii, puf de la păsări şi mulţi alţi stimuli. „Alergia este o reacţie exagerată din partea sistemului imunitar al câinelui şi poate avea simptome diferite, în funcţie de zona unde se manifestă. În unele cazuri nedorite, se poate produce chiar o reacţie anafilactică, ce implică întregul organism, o stare de şoc ce duce la pierderea vieţii animalului”, ne-a spus medicul veterinar.

Reacţiile apar imediat, în diverse forme
Alergia apare la contactul cu stimulul alergen, iar reacţia este imediată. Se pot manifesta, printre altele, rinite alergice, crize de astm, conjunctivite, colite, otite sau dermatite. „Diagnosticul şi tratamentul acestor alergii ţin doar de competenţa unui medic veterinar. Medicaţia unor astfel de afecţiuni este bazată pe produse farmaceutice cu rol antihistaminic de tipul clorfeniraminului, clemastine, loratadină, hidroxizină etc. În unele cazuri se folosesc şi antiinflamatoarele steroidiene de tipul prednisonului, dexametazonei sau hidrocortizonului”, a completat specialistul.

Luaţi măsuri de la primele semne
Cei mai predispuşi sunt câinii, care sunt plimbaţi mult timp afară, în special în parcuri sau păduri, însă alergii pot face şi pisicile ce vin în contact cu diverşi alergeni pătrunşi pe geam ori aduşi de stăpâni pe haine sau încălţăminte. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să vă scoateţi patrupele afară, deoarece nu toate animalele fac alergii. Singurul lucru de care trebuie să ţineţi cont este ca la apariţia primelor semne de boală să mergeţi la veterinar.

Consultaţie gratuită

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30. Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.