Main menu

header

de Daniela Purgaru

Proprietarii de câini se află, în cele mai multe cazuri, într-o dilemă atunci când vine vorba despre îmbăierea animalului lor preferat. Dacă datorită înmulţirii mijloacelor de comunicare ştiu cu ce produse se face îmbăierea, la întrebarea „când?” încă există multe divergenţe. Doctor Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara, din Capitală, ne-a lămurit în această privinţă.

Depinde de cât păr au
Există tot felul de legende potrivit cărora un câine nu trebuie spălat decât foarte rar sau, la polul opus, se îmbăiază chiar foarte des. Ei bine, adevărul este undeva la mijloc. Spre deosebire de noi, pielea câinelui nu are glande sudoripare, dar secretă o cantitate considerabilă de lipide cu rol protector atât pentru piele, cât şi pentru firul de păr. „Dacă un căţel este murdar, atunci el trebuie spălat, asta este sigur. Altfel, depinde de cât păr are, pentru că unele rase, precum Samoyed, Caniche, Bichon sau Shih-tzu, pe lângă spălatul periodic, trebuie să fie şi trimate şi pieptănate”, ne-a spus medicul veterinar.

În funcţie de gradul de murdărie
La rasele mici şi medii ce sunt ţinute în apartament, spălatul şi îngrijirea blăniţei sunt esenţiale. Astfel, se realizează periaj zilnic, tuns periodic şi îmbăiere la trei-patru săptămâni. Pentru rase precum Bobtail, Caucazian, Ciobănesc de Berna sau Ciobănesc mioritic, periajul şi trimatul sunt importante de efectuat la fiecare două-trei săptămâni, prevenind astfel încâlcirea blăniţei. În cazul lor, spălatul este condiţionat în primul rând de gradul de murdărie şi de temperatura exterioară. Dacă animalul este curat, baia poate fi înlocuită cu periaj şi trimat. De asemenea, pentru că blana lungă se usucă greu, spălarea nu este indicată iarna.

Frecvenţa duce la micoze
„Spălatul prea des ar putea să afecteze sănătatea pielii prin deshidratare excesivă şi expunerea la factori iritanţi, alergici sau de natură infecţioasă (micoze, infecţii)”, a completat specialistul. Şampoanele de uz uman nu sunt indicate, ele fiind agresive cu pielea animalelor. Trebuie folosite şampoane speciale pentru aceştia (de la spălare uscată până la şampoane antiparazitare, antimicotice, antialergice sau cu diverse aplicaţii cosmetice).

Atenţie la ochi!
În ceea ce priveşte temperatura apei, aceasta este la fel ca şi pentru oameni. Mare atenţie să nu intre apă în ochii şi în urechile animalului! Aceasta va duce la iritaţii, respectiv la apariţia otitelor.

Consultaţie gratuită

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30. Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.