Main menu

header

cotnari wide

25-1Sigur că gândul te duce adesea la cei pe care i-ai iubit şi, din păcate, nu mai sunt printre noi. Azi, vorbind despre colegii mei, gândul şi inima mea s-a îndreptat spre Vasilica. Floare rară în grădina teatrului românesc, Vasilica Tastaman ar fi fost şi azi un model pentru noua generaţie de actori. Dacă o vedeai jucând în „După cădere” de Arthur Miller, unde ea o interpreta pe Marilyne Monroe, n-ai fi uitat-o niciodată. Vasilica nu era prea înaltă, cu picioruşe normale de româncuţă născută pe malul Dunării, dar în acest rol ea devenea cea mai suavă, cea mai fragilă dintre femei. Părea un fluture diafan ce-şi execută zborul mirific spre înălţimi. Ea nu era doar talentată, era genială. Trecea de la cea mai naivă ingenuă spre cel mai perfid personaj cu o uşurinţă extraordinară, cum era, de exemplu, în cumnata din „Trei surori” a lui Cehov. Putea fi cea mai naivă fetiţă de 14 ani în „Prietena mea Pix”, deşi avea 30 de ani şi era însărcinată. Am jucat cu ea mulţi ani în teatru, la televiziune, în film, am făcut nenumărate turnee, am dormit în acelaşi pat, am mâncat din aceeaşi farfurie, dar niciodată nu m-a dezamăgit.

Vremurile au alungat-o spre Suedia, unde spera să găsească soluţii de viaţă mai bune pentru băiatul său. Până la urmă a înţeles că totul este o iluzie şi a venit înapoi acasă să-şi găsească liniştea. Viaţa e uneori nedreaptă, boala cea parşivă a luat-o dintre noi atunci când încă mai putea să înscrie apariţii memorabile în viaţa artistică românească. Am preţuit-o enorm şi o regret şi azi pentru valoarea sa şi pentru caracterul său impecabil. Surori de-am fi fost, şi nu era mai armonioasă relaţia noastră. Ultimele luni de viaţă şi le-a petrecut în casa mea, stând la şuetă zile şi nopţi, punând la cale mai multe proiecte pentru televiziune sau pentru Teatrul de Comedie, de parcă viaţa n-ar fi avut sfârşit. Discretă şi curajoasă, nu mi-a dat niciodată a înţelege că sufletul său era sfâşiat de spaimă, căci încet-încet puterile o părăseau. A plecat frumoasă, cu zâmbetul pe buze, cu mirarea naivă a personajelor sale şi înţelegerea inteligentă a cursului vieţii, ireversibil. Vasilica rămâne în sufletul tuturor celor care au cunoscut-o cea mai strălucitoare stea din istoria teatrului românesc.