Main menu

header

cotnari wide

22-1În drum spre Cărbuneşti eram în goană. Întotdeauna, înainte de spectacol, eşti grăbit şi preocupat. Am trecut, prin Hurezu, mi-am aruncat ochii în dreapta şi-n stânga la şirul de case dantelate ale olarilor, dar nu m-am oprit. Ceva însă mi-a atras atenţia: o curte deschisă la stradă şi o oală mare de lut cât o casă cu etaj (foto 1). Măi să fie, mi-am zis, trebuie ca la întoarcere să văd ce-i minunea asta!

La Cărbuneşti am avut ocazia să vorbesc despre familia Pietraru din Hurezu. Au foarte mulţi prieteni, mi-au făcut legătura cu ei, şi la ora 22:00 am oprit în faţa oalei minunate. Nicoleta şi Laurenţiu (foto 2 şi 3) sunt doi oameni tineri, frumoşi şi primitori. Ne-am aşezat la masa de pe veranda casei, şi la o ceşcuţă cu palincă am început să povestim.

22-2Amândoi s-au născut în Hurezu, iar Nicoleta face parte dintr-o familie la a cincea generaţie de olari. De când a început să meargă s-a învârtit printre străchini şi ulcioare colorate, şi la 8 ani s-a aşezat la roata de olărit. Laurenţiu a plecat la facultate, a hălăduit prin Capitală, şi nici prin gând nu-i trecea să se întoarcă în lumea olarilor. Dar viaţa îşi are legile ei. A venit într-o vară acasă, a întâlnit-o pe Nicoleta şi s-a molipsit de patima sfântă a creatorului de ceramică. Când vorbeşti cu Laurenţiu mereu repetă Nicoleta, ea este cheia, ea este talentul extraordinar care a dat viaţă familiei noastre. Au început greu, într-o locaţie fără lumină, fără minime condiţii de lucru. Dar armonia dintre ei şi pasiunea i-au făcut să meargă înainte, azi au atelierul lor şi sunt la fel de harnici ca acum 20 de ani.

Lumea olarilor se bucură de mare succes. Sunt târguri mari, la noi cel mai mare fiind la Iaşi, lângă teiul lui Eminescu, Cocoşul de Hurezu, Cluj, Sibiu, Muzeul Ţăranului de la Bucureşti.

22-3Sunt, de asemenea, zeci de târguri internaţionale, la Paris, Strasbourg, Italia, Viena, Spania, Tunisia, Suedia, unde, ca o curiozitate, nu lucrează ceramică decât femei. Soţii Pietraru au fost invitaţi la toate aceste târguri, unde fac demonstraţii, sunt apreciaţi şi au luat nenumărate premii. Oala-magazin este de o ingeniozitate unică, are etaj şi conţine o expoziţie minunată de creaţii proprii şi ale altor prieteni olari din ţară. Din nou Laurenţiu ne spune: Nicoleta este autorul, are gust, fantezie, pasiune. Au un băieţel de 14 ani, care deocamdată este pasionat de computer. Ne plângem că nu avem modele pentru noua generaţie. Iată unul vi-l dau eu. Dragostea şi pasiunea pentru frumos i-au făcut pe Nicoleta şi pe Laurenţiu să-şi construiască o viaţă fericită. Dumnezeu să-i ajute!