Main menu

header

cotnari wide

32-1Din amintirile copilăriei, când mama îmi dădea desertul într-o farfurioară de porţelan - pe fundul căreia era pictată o caravană de cămile rătăcind prin pustiul african -, apoi din povestirile citite, am rămas doar cu această imagine despre caravane. Am auzit între timp de caravanele publicitare, dar nu am participat la niciuna dintre ele. Nu e chiar aşa de simplu, ci destul de obositor, doar că aceia care sunt implicaţi în această acţiune sunt entuziaşti şi atmosfera este încărcată de optimism. Vorbesc acum despre caravana iniţiată de familia Catena prin şase oraşe mari ale ţării: Piteşti, Craiova, Timişoara, Sibiu, Braşov şi Iaşi.

32-2Am plecat deci cu o caravană formată din mai multe maşini - branduite cu imagini colorate ale celor care fac publicitate acestora. În aceste oraşe se montează scene foarte mari de o ceată de tineri rapizi şi harnici, de ai zice că se pregăteşte un concert cu Madonna. În acest timp se aranjează şedinţe de autografe şi în orăşelele mai mici de pe drum. Nici n-aţi crede ce aglomeraţie stârnesc aceste şedinţe. Avem fotografii frumoase şi autografele sunt solicitate şi apoi oferite celor prezenţi. Este o comunicare directă cu spectatorii noştri, care vin în număr foarte mare, de la copii la maturi şi bătrâni. Nici nu vă imaginaţi câtă bucurie stârneşte printre ei faptul că primesc aceste fotografii. Declaraţiile de dragoste ne umplu sufletul de fericire. După-amiaza are loc spectacolul făcut în condiţii excelente. Scenă uriaşă, sonorizare excelentă, artişti pe măsură: Nico, Adrian Enache, Stela şi Arşinel, Free Deejays (Bogdan Taşcău - Dl. Problemă şi Rareş Varniote). Fascinaţi, copiii cântă cu noi. Spectatorii sunt încântaţi să ne vadă aproape, neînfrumuseţaţi de sticla aparatelor tv. Ba mai mult, toţi susţin că suntem grozavi în realitate. Normal, între inimile noastre este un fluid real de dragoste. Emoţia trăită la un spectacol viu nu se compară cu nicio emisiune tv. Ne-am cunoscut mai bine şi între noi, cu colegii şi cu furnicuţele harnice care au organizat evenimentele. Toate au mers ceas şi, în loc de oboseală, am simţit doar frumuseţe, iubire şi apreciere. S-a dovedit încă o dată că bucuria reuşitei, în orice acţiune, şterge oboseala. Am revăzut oraşele frumoase ale ţărişoarei noastre, am reîntâlnit prieteni. Totul a fost minunat. (va urma)