Main menu

header

cotnari wide

32-e-1De data aceasta am să vă vorbesc despre trei oameni care mi-au marcat cariera, iar fiecare dintre ei au construit câte o treaptă în urcuşul meu spre succes. Eram în anul doi de facultate şi se făceau filme de lung metraj la Buftea. Statul suştinea dezvoltarea filmului românesc, mai ales pe acelea ce propagau ideologia comunistă. Poveşti cu omul nou de pe şantierele patriei, cu intelectuali nehotărâţi care până la urmă îmbrăţişează dogma comunistă, în fine, filme de propagandă...

Era prin anul 1958, şi încă nu se făcuseră comedii de mare succes. Într-o bună zi sunt chemată la o probă pentru un rol în filmul „Alo! Aţi greşit numărul”. Spre ruşinea mea, nu-mi mai amintesc autorul scenariului, dar mi-a rămas în suflet regizorul Andrei Călăraşu (foto 1). Scund, frumuşel, de un haz debordant, m-a primit în distribuţie alături de Rodica Tapalagă, fratele ei, Ştefan, Iurie Darie şi Ion Lucian. Făceam pentru prima oară film. Mi-au tăiat părul, mi-au pilit dinţişorii mei de iepuraş din faţă... Pe scurt, sacrificii făcute pe altarul artei. Jucam o sportivă, şi asta li se părea lor imaginea potrivită. N-am regretat! Filmul a ieşit foarte bine, s-a bucurat de un mare succes la public şi nu întâmplător apare şi azi de nenumărate ori pe micul ecran.

32-e-2După câţiva ani, Andrei a plecat în Israel, dar ne-am întâlnit întotdeauna cu plăcere de fiecare dată în nenumăratele mele turnee la Tel Aviv. Îl vedeţi în fotografie alături de o reputată ziaristă, Doina Maisseles, de asemenea împătimită de teatrul şi filmul românesc.

Al doilea om important în cariera mea a fost Mircea Crişan (foto 2) - actor cu un impact extraordinar la public, cu texte excepţionale şi foarte îndrăzneţe la ora aceea. Din păcate, generaţia tânără de azi nu găseşte prea multe mărturii din cariera sa.

După trei ani de la terminarea facultăţii, pe care i-am petrecut la Braşov, m-am angajat la Teatrul Constantin Tănase. El este acela care mi-a dezvăluit secretul acestui gen aparent uşor, hulit de unii, dar foarte iubit de public. De ce? Actorul de revistă exprimă dorinţele omului de rând şi nemulţumirile sale. Era un mare profesionist şi spectacolele jucate cu el la Savoy şi în ţară mi-au folosit enorm. Tot cu el am făcut şi primul turneu la Paris, în 1965, cu un succes deosebit. Din păcate, în al doilea an, 1967, Mircea rămâne la Paris. Pleacă în Germania, unde ne-am întâlnit de nenumărate ori şi unde el şi-a continuat cariera.

32-e-3În 1969 primesc de la regizorul şi directorul Teatrului de Comedie, Lucian Giurchescu (foto 3), invitaţia de a juca rolul principal în piesa „Un om egal un om” de Bertold Brecht. Multă lume atunci m-a sfătuit să nu plec de la Revistă. Eram foarte cunoscută, făcusem foarte multă televiziune şi tocmai mă căsătorisem cu cel mai bun scriitor de gen, Mihai Maximilian (Puişor). Aveam deci îndoieli. Dar soţul meu mi-a spus: „Du-te să joci marele repertoriu, la Revistă poţi juca oricând vrei”. Şi aşa a fost. Colaborarea mea cu Lucian Giurchescu era fructuoasă, am jucat 18 ani la teatrul său într-un colectiv excepţional, el însuşi fiind un regizor de mare talent. Am jucat Brecht, Cehov, Machiaveli, Băieşu, Mirodan, alternând în acelaşi timp spectacolele de mare succes la Grădina Boemă, ce au rămas şi astăzi vii în memoria spectatorilor bucureşteni. Mă gândesc adesea la aceşti trei oameni care mi-au fost în viaţă ajutor de nădejde şi nu-i voi uita niciodată.