Main menu

header

cotnari wide

609 31 1Este cu adevărat un sentiment extraordinar. Nu l-am cunoscut, căci am fost o mamă dăruită din dragoste, și vă asigur că starea este cu totul alta. Am adoptat-o pe fiica mea la 17 ani - om în toată firea, iar atunci când la rândul său a născut eram atât de ocupată, că bietul copil - Burulețul nostru - nu s-a bucurat prea mult de prezența mea. Nici măcar bunică adevărată nu am fost. Asta nu înseamnă că nu le-am iubit și nu le-am ajutat cum trebuie. Din fericire, a venit vremea când și Buru, la rândul său, a devenit mamă, iar eu... străbunică! Ei bine, chiar este o stare cu totul aparte! Mica ființă care te privește cu ochi curioși, parcă dorind să te cunoască și să te înțeleagă, îți răscolește sufletul, îți trezește o iubire aparte, o dorință de a o strânge în brațe și de a o ocroti pentru totdeauna. Cei doi părinți, Buru și Daniel, sunt minunați și fericiți. Am fost în Germania să-i văd și, bine-nțeles, să admir minunea, căci un copil la 6 luni este o adevărată minune. De unde știe o mamă, cum ghicește ea nevoile micii vietăți, ca la cel mai mic scâncet să-l strângă la piept, să-i dea lăpticul pe care-l dorește sau cine știe ce altă nevoie? Am toată admirația pentru părinții care au devenit Buri și Daniel. Amândoi se dedică total noului „stăpân” care le face viața fericită. Am avut o săptămână frumoasă, bucurându-mă de această imagine fără să-mi doresc altceva. M-am întors acasă cu sufletul împăcat că familia mea are un urmaș ce va avea un viitor minunat. Am „furat-o” și pe cuscra mea câteva zile și am adus-o la București ca să-i schimb peisajul, căci altfel nu mai contenește să-l admire pe micul Damian. Poate o cură de teatru i-ar prinde bine...