Există oameni care vorbesc mult și fără rost, care nu au noimă în idei și care ajung să fie enervanți. Există și cazuri în care fiecare frază e o judecată de valoare pertinentă, transmițând esență de cuvânt celor din jur. Apoi există oameni care reacționează la impulsuri și care nu mai prididesc în a oferi răzbunări verbale.

De asta, uneori, tăcerea-i sfântă. Ea poate reprezenta un răspuns, o reacție față de o acțiune sau o punere în scenă a bunului simț care te caracterizează.

Tăcerea e și un bun sfătuitor, pentru că îți dă timp de gândire, iar alteori te poate salva din situații mai puțin fericite, pe care nu le-ai vrea în ruptul capului să facă parte din viața ta. Tot cu tăcerea te poți alia și când vrei să obții ceva și joci alături de oameni plini de vervă.

Iar tăcerea este cea care dă sonor unei liniști interioare. Nu cred că e rău ca uneori să taci. Poate fi mai înțelept și poate aduce mai multe beneficii în termen lung, decât dacă alegi, fără să analizezi la rece, să vorbești și să-ți susții puncte care nu duc către nicio finalitate și pe care eventual nici nu le poți susține cu argumentele necesare.

Acum să vă spun cum fac eu. Aleg să tac atunci când sunt rănit. Aleg să tac atunci când văd că mă lupt cu morile de vânt, în van, și că orice aș spune sau aș face nu ar duce către ceva pozitiv. Tac atunci când nu am interlocutor, tac și când nu știu ceva. Tac şi ca să gândesc ce am de zis, rapid.

Cred că tăcerea e de aur și am învățat în timp să fac asta, să-mi cizelez impulsurile și să-mi dau seama că, în anumite situații, a nu spune nimic, a privi, a asculta e chiar mai bine decât a fi cel care centrează sau atacă.

Apoi, eu am mai făcut un exercițiu care dă roade și care face să ai mai mult de câștigat în viață. Nu mai acționez după impulsuri. Mi-am pus răbdarea la treabă, stau, ascult și nu trag concluzii pe loc. Nu mă arunc înainte cu verdicte și nu pun ștampile. Tac, mă eschivez și apoi analizez și-mi dau seama dacă am luat cea mai bună decizie.

Cred că viața e construită din răbdări și tăceri și din momente în care e foarte bine să cântărești ceva ce mai apoi îți poate schimba radical întreaga existență. Am trecut prin tot felul de momente în viața și cariera mea în care tăcerea m-a salvat și mi-a mai acordat o șansă sau mi-a oferit posibilitatea să învăț, ori scăpare dintr-o situație în care absolut sigur aș fi gafat și nu aș fi fost la înălțime maximă.

Știu că trăim un trend în care ni se spune că orice iese pe gură e libertate de exprimare. Nu, greșit! Uneori mai ies și tâmpenii și, de foarte multe ori, această libertate e înțeleasă eronat. Chiar nu se poate face și nu se poate spune orice motivând cu libertatea aparentă.

Tăcerea nu e cenzură, e o alegere. Una pe care o faci cu bună știință și care poate aduce o mulțime de avantaje. Eu nu vreau să vă dau sfaturi și nici nu am, după cum bine știți, rețete ideale pentru că mi-s un om imperfect, care mai are multe de adunat, nu-s star și nici nu-mi place să fiu vreun lider de opinie. Spun doar ce simt și ce cred, considerând că rândurile acestea care mi-au fost alocate sunt o responsabilitate.

Astfel, părerea mea este să aplicați în viață principiul tăcerii și veți vedea ce bine va fi și cum se vor schimba multe. Doar în anumite situații, ca acelea de mai sus! Tăcerea este sfântă, este liantul dintre inteligență și prostie, iar uneori face diferența dintre viață și moarte! Tăceți vorbind!