Main menu

header

…La Gala UNITER, de la finele lunii trecute, când și-a ridicat Premiul pentru cea mai bună piesă românească din anul trecut, câștigătorul, Alina Nedelea, a trimis un mesaj foarte clar, ca un S.O.S.: marea bucurie a dramaturgilor este să li se joace piesele premiate! Ceea ce nu se prea întâmplă la noi, unde plouă cu tot felul de concursuri de dramaturgie, ceea ce nu-i deloc rău. Rău este că prea puține dintre teatrele care investesc bani în astfel de concursuri (inclusiv UNITER) nu își onorează firma. Doar teatrul din Giurgiu a montat imediat piesele câștigătoare, uneori și cel din Galați. Discuția este însă mult mai gravă, ea nu se reduce doar la concursurile de dramaturgie, ci la starea actuală a dramaturgiei române. Ignorată, marginalizată, umilită. Tema se dezbate în ultima vreme parcă mai profund (felicitări revistei online „Yorick.ro!”), dar mă tem că nu se va mișca nimic în această direcție dacă nu se va schimba fundamental abordarea dramaturgilor români contemporani.

…Mai toți regizorii (care conduc, de fapt, directorii de teatre!), în frunte cu marele Andrei Șerban, au susținut (și o mai fac!) sus și tare că nu avem o dramaturgie autohtonă contemporană! Numai că ei nu au citit mai nimic din textele actuale!?! Nu sunt toate capodopere, dar cam un sfert dintre ele sunt bune de scenă, iar 10% chiar foarte bune. Plus că lucrul pe aceste piese cu un regizor de top ar duce la un spectacol de ținută… S-a mai vehiculat ideea că publicul românesc nu vine la piese autohtone contemporane, ba nici actorii nu ar prea dori să joace în piesele conaționalilor lor… Fals!

…Există un teatru, „Tudor Vianu” din Giurgiu, care, timp de patru ani, a făcut un experiment: a montat numai piese românești! 33 la număr! I.L. Caragiale, Teodor Mazilu, Ion Băieșu, Tudor Popescu, Paul Ioachim, Mircea Dem. Rădulescu (dramaturg giurgiuvean, jucat în secolul trecut la Teatrele Naționale din Iași și București), dramatizări după Ion Creangă, Petre Ispirescu, povești populare, dar și ultimele producții ale contemporanilor noștri Dumitru Radu Popescu, Mircea Radu Iacoban, Viorel Cacoveanu, Doru Moțoc, Dinu Grigorescu, Puși Dinulescu, Lucia Verona, Carmen Dominte, Val Butnaru, Ștefan Mitroi, debutanții George Arion și Ion Bogdan Martin (câștigătorul întâiului Concurs „Dramaturgie în doi”) etc. Și spectatorii nu au fost mai puțini decât înainte, când dramaturgie autohtonă era o „rara avis”. Dimpotrivă. Numai cu piese românești, teatrul giurgiuvean a mers, în cei patru ani de experiment național, la 12 festivaluri (cinci peste hotare!), obținând patru premii (spectacol, regie, două de interpretare) și două Diplome de excelență. Deci, nu textul este de vină! Ci contextul iresponsabil, în care piesa românească NU SE CITEȘTE, nu se respectă. Experimentul de la Giurgiu (oraș cu numai 55.000 de locuitori) este o premisă. Ministerul Culturii și UNITER au OBLIGAȚIA de a înființa și de a susține un Teatru al dramaturgilor români! În București sau în unul dintre marile orașe! Pentru că avem dovada: se poate!