Main menu

header

…Ultima premieră a Teatrului „Fani Tardini” din Galaţi, de vinerea trecută, ne-a readus în universul lui Godot. Nu-i vorba despre celebra piesă a lui Beckett, „Aşteptându-l pe Godot”, ci despre o lume asemănătoare surprinsă de un reputat, pe plan mondial, dramaturg român (care trăieşte la Paris!), Matei Vişniec, cu a lui scriitură „Trei nopţi cu Madox”, pe care valorosul regizor Radu Dinulescu ne-a prezentat-o într-o montare aparte, una diferită de cele văzute în ultimele două decenii la „Comedie”, „Nottara” sau într-un memorabil spectacol-lectură al lui Mircea Marin, în rotonda de la Muzeul Literaturii Române, cu un strălucit Constantin Cojocaru. Textul acesta de referinţă în opera lui Vişniec ţine de teatrul absurdului şi oferă celor cinci personaje (ca şi publicului) iluzia, speranţa, visul unei minuni peste noapte, în locul unde plouă în fiecare duminică. Cel care, la graniţa dintre real şi absurd, ar putea produce divina metamorfoză undeva, în lume, unde nu se întâmplă nimic, pe malul unei mări, este Madox, care joacă orice de dragul jocului şi nu pierde niciodată. Personaj care nu se ştie cine e, de unde vine şi unde va pleca exact, creat ca un joc, ca o evadare de cei cinci, într-o veselă şi tristă ubicuitate, Madox fiind în acelaşi timp în cinci locuri diferite!

…Radu Dinulescu, pe care l-am descoperit ca regizor de mare profunzime, cu decenii în urmă, în „Paracliserul” de Marin Sorescu, la Petroşani, cu elocinţă şi idei scenice, se află la a treia montare Vişniec (după „Caii la fereastră” şi „Sortez l’armoire, monsieur Cioran”). În superbul decor cu marea unduind pe durata spectacolului, lângă un far părăsit, pe tot fundalul, regizorul explorează sensuri noi ale scriiturii, dezvoltând cu discreţie două idei: cei cinci se tem că îşi pot pierde starea de a nu face nimic şi vor să-l împuşte pe inexistentul Madox, ca, în final, uşa din piesă să fie o poartă uriaşă la capătul unor trepte, venind din marea superdimensionată care creează iluzia că va inunda scena. Ca dincolo de poarta spre schimbare, spre altă viaţă, să se audă vocile celor cinci personaje împietrite în nonsens. Text şi regie atât de ofertante, prin desen scenic nuanţat, complex al celor cinci personaje, veritabil test de maturitate teatrală pentru interpreţi. Realmente remarcabili, Petronela Buda (Clara, prostituata) şi Lică Dănilă (Măturătorul), Florin Toma (Grubi) şi Dan Căpăţână (Bruno) au meritul de a fi găsit relativ repede turaţia necesară unui asemenea text, după startul de spectacol cu frâna de mână trasă. Al cincilea actor din distribuţie - Aureliu Bâtcă (Taximetristul). Scenografia sugestivă - Lăcrămioara Dumitraşcu.

…Un spectacol pe care Radu Dinulescu, regizor care străbate lumea, l-a gândit pentru vestitul Festival de la Avignon (Franţa), din iulie. Acolo unde, acum şapte ani, acelaşi remarcabil director de scenă a mers cu spectacolul „Hymnus” pentru care teatrul gălăţean a cucerit Marele Premiu al Presei! Să sperăm că va fi un bis…