…Unul dintre marii şi serioşii regizori români contemporani, Victor Ioan Frunză (îi place să fie numit director de scenă!), s-a impus spectaculos, în ’81, la Piatra- Neamţ, chiar cu prezentarea spectacolului de licenţă, alegoria „Dragonul” de Evgheni Şvarţ. De atunci, spectacole de top, de atitudine, creaţie şi impact. În ultimii ani, spectacolele remarcabile ale directorului de scenă Victor Ioan Frunză se contopesc cu o tânără trupă de actori crescuţi de maestru la cotele marii performanţe. Trupa caută, forează, comunică, experimentează, încântă. Cum a fost şi cu „Furtuna” lui Shakespeare (jucată de… patru actori!), cu „Familia Tot” scrisă de Orkeny Istvan sau cu „Scene din viaţa insectelor” semnate de fraţii Capek. Toate la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Capitală, toate în scenografia de excepţie a Adrianei Grand. Toate încununate de ovaţii, festivaluri, premii.

…Ultima creaţie a „Grupului” Victor Ioan Frunză, la Teatrul Metropolis, un „Tartuffe” necenzurat! Cum nu a fost piesa lui Molière (considerată o capodoperă) la premiera mondială din mai 1664, de la Castelul Versailles, când cenzura (iată că exista şi pe atunci!) de la Curtea Franţei i-a cerut scriitorului să adauge un act şi jumătate, în care finalul să fie altul, unul care să nu supere autorităţile. Impostoare şi ele, atunci, ca şi acum!... „Tartuffe sau Impostorul” de la Metropolis - spectacol printre cele de referinţă ale anului 2013 - înseamnă o încântătoare comedie în versuri alexandrine, dinamică, subtilă şi gravă, comică şi amară, impecabil gândită regizoral şi jucată fascinant. În decorul distins, sugestiv al Adrianei Grand. O piesă actuală, fără nicio exagerare (de regie sau interpretare!), căci impostura şi demagogia bigotului Tartuffe triumfă în final, exact ca în vremurile noastre aflate sub şarlatani.

…Trama este simplă, la o primă vedere. Organ (interpretat de Sorin Miron, poate cel mai bun rol al său de până acum!), stâlpul unei familii onorabile, îi ignoră pe cei dragi din jurul său, în pofida avertismentelor, în numele unei atracţii oarbe faţă de bigotul fariseu Tartuffe, care pretinde că vorbeşte în numele Divinităţii. Nici măcar când soţia Elmire (extraordinară Nicoleta Hâncu, frumoasă, inteligentă,) îi mărturiseşte că bigotul îi face avansuri nu vrea să creadă, ba mai acceptă umil să stea ascuns sub masa pe care Tartuffe (admirabil şi în acest rol, George Costin, exact, fără rabat conceptului de teatru serios!), într-o scenă de senzaţie, o abuzează pe soţia dispusă la orice spre a demonstra adevărul. Care adevăr va fi amar nu doar pentru fixistul Orgon, ci pentru întreaga sa familie. Căci, de îndată ce impostura triumfă, netrebnicul Tartuffe îi dă pe toţi afară din casă, inclusiv pe băiatul Damis (cu ironie, Adrian Nicolae) şi fiica Marriane (Irina Bucescu), rămânând, în sunetele obsesive ale toacei, Stăpânul. Într-un rol mic (Pernelle, mama lui Orgon), o mare actriţă, Adela Mărculescu, reuşeşte o bijuterie de rol. Ca şi întregul spectacol!