Main menu

header

…O comedie bulevardieră, foarte bine scrisă, admirabil regizată şi minunat jucată, a făcut valuri, vara ce-a trecut, în Capitală, entuziasmând şi la recenta ediţie a Festivalului „UnderCloud”. S-a plecat de la o farsă a cunoscutului dramaturg englez Peter Shaffer, a montat-o, la Trupa „Independent”, un tânăr regizor, Cosmin Alexandru Purice (absolvent UNATC, în 2005, la clasa lui Tudor Mărăscu), ca spectacolul să se joace la „Godot Café”, aflat în vârful teatrelor independente din Bucureşti. Cosmin Alexandru Purice avea să depăşească toate aşteptările printr-o „mutare” de zile mari, în stare să confere un antrenant inedit spectacolului: jocul invers al luminii şi al întunericului. Când în apartamentul unde se desfăşoară acţiunea este întuneric, în sală scena se vede în lumină. Şi invers: când camera este luminată, scena se află în întuneric. Pe parcursul spectacolului (1 oră şi 30 de minute, timp care trece, parcă, prea repede), în apartament e mai mult întuneric (căci o pană de curent încurcă planurile proprietarului!), rar aprinzându-se o brichetă, o lanternă, ceea ce face ca misterul şi hazul în cascadă să dinamizeze şi scena, şi sala.

…Avem o comedie de bulevard („Black comedy”, montată şi la Bulandra, de Valeriu Moisescu, spre finele anilor ’60, sub titlul „Comedie pe întuneric”), scrisă cu mână sigură, cu o construcţie impecabilă şi scene de meşter al genului, cu umor debordant al situaţiilor, aparent banale. Trama nu-i una complicată: un sculptor londonez, pe nume Brindsley Miller (interpretat excelent de Istvan Teglas), încearcă să-şi mobileze apartamentul sărăcăcios cu mobila de ţinută a vecinului Harold Gorringe (pe rol, Mihai Smarandache, şi el de la Teatrul Odeon), plecat de acasă. Sculptorul apelează la această manevră spre a-i impresiona pe tatăl logodnicei sale, colonelul Melkett (absolut irezistibil comicul lui Marius Chivu), şi, mai ales, pe un bogat amator de artă, care trebuie să vină pentru a cumpăra câteva dintre operele tânărului şi visătorului sculptor. Numai că o pană de curent dă peste cap tot scenariul lui Miller, bulversarea gazdei şi a logodnicei (Alina Popescu, parcă o superbă păpuşă mecanică vie!) fiind amplificată de apariţia neaşteptată a unei vecine, Miss Furnival (Ana Maria Lazăr, cu măsură), a lui Harold şi a unei foste iubite de-a lui Miller, Clea (plină de pitoresc Andreea Samson). Cum în apartament este mai mult beznă, personajele se lovesc între ele, încurcă paharele, sticlele, scaunele, mişcările, oglinda întuneric (pentru interpreţi) - lumină (pentru scenă şi spectatori) oferind un haz nebun, râzându-se sănătos, tonic; stare datorată şi jocului încântător în echipă, cu pasiune şi har, al celor şapte actori (Mădălin Mandin este nu aşteptatul domn bogat, amator de artă, ci eruditul electrician venit să remedieze pana de curent!). „Comedie neagră”, prezentată la „Godot”, înseamnă unul dintre acele spectacole care încântă prin umorul în valuri (dar de calitate!), prin regia şi jocul actoricesc de toată lauda.