… În penultimul număr de week-end al prestigiosului ziar francez „Le Figaro”, un material a uimit şi a ridicat interogaţii. Nu de alta, dar când citeşti că, la Avignon, în sala „Fabrica”, un spectacol de teatru a început la ora 15:30 şi s-a terminat la o jumătate de ceas după miezul nopţii (!?!), prima reacţie este că s-a strecurat o greşeală de corectură, ca, apoi, parcurgând textul cronicii, să afli, şocat, că este vorba despre o mare „performanţă a Teatrului Thalia din Hamburg”! Cu două scurte pauze şi cu 700 de spectatori care au găsit forţa, după maratonul de opt ore şi jumătate, să aplaude noul „Faust”, capodopera lui Goethe, în montarea extra-timp a lui Nicolas Stemann. Dincolo de valoarea artistică a spectacolului, subliniată de ziarul francez, în prim-plan s-a aflat „Performanţa” ca record de timp al unui spectacol de teatru din zilele noastre, tot mai agitate şi cu tot mai puţin timp liber. Şi, logic, te întrebi dacă teatrul se face numai pentru elitişti (şi snobi!), în vremuri când televiziunea şi divertismentul facil fură spectatorii din Templul Thaliei?

… Pornesc de la premisa că nu durata unui spectacol trebuie să primeze, ci valoarea lui artistică. Numai că spectatorul este o condiţie vitală, care nu poate fi ignorată, iar „privitorul ca la teatru” din aceste timpuri suportă tot mai greu piesele lungi, constatând (nu o dată!), cu tristeţe, că sălile se mai golesc în timpul reprezentaţiilor ce trec de o oră şi jumătate, şi nu doar la pauză!... Sigur, pe scenele româneşti nu s-a atins „recordul” Teatrului Thalia din Hamburg, dar au existat şi la noi „performanţe” de acest gen. De indiscutabilă calitate artistică, însă, parcă, prea lungi. Mi-au oferit exemple (ca să nu spun argumente) ultimele două ediţii ale prestigiosului nostru Festival Naţional de Teatru (FNT).

… Acum două ediţii, în FNT 2011, recordul de durată l-a înregistrat „Însemnările unui necunoscut”, după Dostoievski, montat de un regizor remarcabil, Alexandru Darie, la Teatrul Bulandra: 3 ore şi 40 de minute!... Foarte aproape, Andrei Şerban, altă somitate în materie, cu un „Ivanov” de Cehov, de 3 ore şi jumătate, la Teatrul Bulandra, şi cu „Trei surori” de Cehov, montat pe scena Teatrului Naţional Budapesta, spectacol de 3 ore şi 15 minute, cu subtitrare, ceea ce n-a oprit ca, la pauză, sala să se golească vizibil şi neplăcut. Anul trecut, „Visul unei nopţi de vară” de Shakespeare, pusă de un alt nume greu, Radu Afrim, la Naţionalul „Vasile Alecsandri” Iaşi, numai… 3 ore, însă fără pauză! Din fericire, există şi exemple că se pot monta remarcabil capodopere şi în timp rezonabil: „Furtuna” de Shakespeare, în direcţia de scenă a valorosului Victor Ioan Frunză, la Centrul Cultural pentru UNESCO, a durat o oră şi jumătate, iar „D’ale Carnavalului” de I.L. Caragiale, în regia reputatului Silviu Purcărete, la Naţionalul „Radu Stanca” Sibiu, a ţinut numai 1 oră şi 45 de minute!... Nu timpul trebuie să primeze în realizarea unui spectacol, dar nici nu putem uita de timpul şi starea spectatorilor!