... Sunt spectacole care, la finele lor, îţi spun cum se scrie un text dramatic românesc de comedie, actual, cum se regizează impecabil, fără vulgarităţi şi gaguri ieftine, cum se face scenografia un aliat al succesului şi, nu în ultimul rând, cum se interpretează piesa încântător, electrizând publicul, dar necoborând cota estetică! Un asemenea spectacol de excepţie, binevenit, ni-l oferă, spre lauda sa, Teatrul de Comedie, la aceeaşi altitudine artistică de la premiera din octombrie trecut: „Zăpezile de altădată”, piesa regretatului Dumitru Solomon, punct de sprijin în dramaturgia autohtonă contemporană. Chiar dacă titlul vine din „Balada doamnelor de altădată”, a ilustrului poet francez François Villon, piesa lui Dumitru Solomon tratează eterna temă a cuplului, iar redutabilul regizor Mircea Cornişteanu a înscris meritoriu spectacolul pe o idee clară şi declarată: „Prezentul ne invadează, trecutul se estompează şi nu i se poate substitui”... „Zăpezile de altădată”, iubirea nebună din urmă cu 20 de ani, s-au topit şi nu se vor mai întoarce. Acesta este adevărul crud al piesei, invitând în fond şi la un exerciţiu de maturitate al cuplului după două decenii de hârşâieli şi rutină.
... Clasicii El şi Ea îşi încep viaţa în doi plini de visuri, de iubire nebună, pe o bancă, într-un parc, sub supravegherea simbolică a Statuii (dramaturgul, se subînţelege!). După 20 de ani, parcul devine un apartament oarecare, cu El dormind şi supărat că e trezit, cu Ea dornică încă de dragoste. Reproşuri, tensiune, nervi, aparenta imposibilitate a ieşirii din rutină. Ea încearcă un truc (vorbeşte cu mama la telefon de parcă ar fi sunat un amant!), El, vanitos ca orice bărbat, tresare, fireşte gelos, Ea ameninţă cu plecarea de acasă, El o invită impasibil, ceea ce o scoate din minţi pe soţie, şi ea geloasă, totul într-o cascadă de situaţii comice sub un lanţ de aplauze şi un final pozitiv. Semn că, uneori, sunt necesare mici şocuri şi minciunele pentru a zdruncina plictisul familiei. Căci, în fond, câţi (din sală!) n-au ajuns la o vârstă când se poate trăi şi fără „zăpezile de altădată”!
... Această scriitură spumoasă a fost regizată impecabil de experimentatul Mircea Cornişteanu, adept al respectării textului, dar şi al îmbogăţirii lui. Cum s-a întâmplat şi acum, vocile din off ale Mamei şi Vecinului devenind personaje, excelent gândite şi de remarcabilul scenograf Puiu Antemir, care o aduce pe mama Ei (plină de har Auropa Leonte) pe o platformă deasupra apartamentului, iar pe Vecin (un mic rol interpretat minunat de valorosul Eugen Racoţi) deschizând o trapă pe locul unde exista, cândva, cuşca suflerului. „Cuplul din tinereţe” este interpretat cu nerv de Laura Creţ şi Andrei Runcanu, iar „Statuia”, de Cezar Grumăzescu. În timp ce El şi Ea, după 20 de ani, au oferit un veritabil recital de gală: Gabriela Popescu, realmente seducătoare, cu farmec, dezlănţuită în talentul său rar, Sandu Pop, irezistibil în comicul lui natural, ambii declanşând avalanşe de meritate aplauze.