Main menu

header

mircea m ionescu… Când România a dat cu ochii de libertate, după ’90, iar posturile de televiziune şi de radio au inundat agresiv piaţa, unii au spus că a sosit „Moartea teatrului”! Asemenea prognoze au eşuat însă jenant, teatrul românesc strălucind în continuare acasă şi pe marile scene ale lumii. Sigur, nemiloasa şi interminabila criză materială (nu şi morală?) a afectat mult producţiile, deplasările şi festivalurile, dar, bazat pe pasiune şi valoare, fenomenul-teatru încă rămâne ambasador de nădejde al României (alături de sport şi, mai nou, de film!).

… Dincolo de vorbele optimiste există cifrele seci, care confirmă. Un recent sondaj efectuat de ISOP (o premieră absolută în lumea teatrală românească după… 45 de ani!?!) va oferi curând multe date-ghid pentru cei din Templul Thaliei. Oricum, cunoscutul sociolog Alin Teodorescu a şi anunţat, recent, câteva concluzii care dau foarte mult de gândit. Astfel, chiar dacă din ’90 până-n 2010 au apărut peste 550 de canale tv şi 1.000 de posturi de radio, publicul de teatru a rămas constant: 7 milioane în primul an după cucerirea libertăţii, tot atâtea şi acum doi ani! Semn cert că Teatrul nu a murit! Dimpotrivă, a triumfat într-o luptă inegală financiar.

… Există, în schimb, şi o constatare alarmantă până la un punct: dacă în cazul teatrelor dramatice publicul a rămas constant, există instituţii care, surprinzător, au pierdut competiţia cu spectatorii: circul, teatre de estradă, de păpuşi, ansambluri folclorice! Explicaţii?...

… Divertismentul a fost furat foarte mult de televiziuni. Şi totuşi sala de la Teatrul „Constantin Tănase” este mereu plină ochi, ca şi cele unde oferă spectacole cunoscutul teatru de revistă. Pentru că instituţia păstorită de Alexandru Arşinel produce spectacole lucrate de profesionişti (de la regie la scenografie), cu umor şi muzică de calitate, diferite de şuşanelele şi manelele unora. Pentru că publicul vine să vadă staruri de excepţie, care se respectă, pe Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Vasile Muraru, Nae Lăzărescu şi alţii, garanţia unui divertisment adevărat.

… Există, din păcate, şi un „pol opus”-bumerang. Unde se încropesc în pripă tot felul de şuşe, de către directori şi impresari puşi să facă bani prin trădarea demersului artistic şi, implicit, a spectatorilor. Se iau câteva nume grele (s-a apelat până şi la un fost campion mondial de gimnastică!), se aruncă pe afişe bălţate, se caută titluri cel mult la limita decenţei şi se pornesc turnee prin toată ţara. Numai că publicul român, şi aşa unul sărac, s-a mai deşteptat, maturizat, inclusiv cel venit la teatrele de copii. Şi nu mai suportă „ghiveciurile” de mahala, subcultura, scălămbăielile penibile (inclusiv pentru câţiva actori de prestigiu!). Până şi în sezonul estival, grădinile de vară de pe Litoral, care gemeau înainte de ’90, sunt goale! Ce-i de făcut?! Simplu: înapoi, urgent, la divertismentul autentic! Altfel, râdem-plângem de cei care ar trebui să ne ajute (contra cost!) să trecem, deconectându-ne două ore, prin viaţa aceasta deloc veselă!