…Am văzut de zeci de ori, în tot atâtea montări şi distribuţii diferite, „O noapte furtunoasă”, una dintre cele cinci piese ale lui I.L. Caragiale, jucate şi răsjucate. Ştiam regizorul, mare fan al lui Nenea Iancu, din 1974, când a montat întâia dată în cariera lui „O scrisoare pierdută”, ca apoi să se încumete la o autentică Integrală Caragiale, cele cinci piese plus o dramatizare după „Domnul Goe”. Premise care au făcut un magnet pentru toţi oamenii de teatru din ultima montare a respectatului regizor Mircea Cornişteanu, „O noapte furtunoasă”, de la Naţionalul craiovean. Şi nu numai că a fost un regal actoricesc şi regizoral, dar a însemnat şi o strălucită lecţie pentru mai toţi pleziriştii de ocazie, lăsaţi să-l siluească fără jenă pe Maestrul dramaturgiei româneşti.
…Ultima montare a lui Mircea Cornişteanu a demonstrat, fără ostentaţie, de ce este Caragiale contemporanul nostru şi, în acelaşi timp, cum poate fi citit scenic, astăzi, textul caragialesc, fără penibile teribilisme. „Noaptea furtunoasă” de la Craiova (montată de Mircea Cornişteanu pentru a nu mai ştie nici el câta oară; ultima pe care mi-o reamintesc a fost la Braşov, acum nouă ani, cu un excelent Mircea Andreescu!) este tonic de modernă, fără a trăda sau schingiui o singură dată textul. Mahalaua boemă din vremea lui Caragiale este transferată perfect, cu naturaleţe şi fără nicio vulgaritate, în cea din zilele noastre; în fieful unui actual baron de mucava, în jurul vilei aflate în renovare, la margine de Bucureşti, cu manele şi lătratul maidanezilor, ulucile au fost înlocuite de un gard înalt de fier, acţionat prin telecomandă, magazia din curte a devenit rulotă, mătura - aspirator, Rică îşi înregistrează celebrul monolog fariseic pe reportofon, Spiridon apare în scenă pe role, trăgând „iarbă”, iar Chiriac, pe o motocicletă bengoasă. Inspirata scenografie a Liei Dogaru reprezintă un cadru în care se exprimă din plin maturitatea gândirii artistice şi experienţa lui Mircea Cornişteanu, ca şi interpreţii, lăsaţi să inoveze pe textul clasic-contemporan, fără a forţa o clipă exagerările uşoare. Respectând cu pasiune textul, remarcabilul regizor nu omite detaliile, ritmul, gagurile, se lasă, fermecat, sclavul lui Caragiale, dar inovează - faţă de montările anterioare - mijloacele scenice, oferindu-ne o comedie încântătoare.
…La acest succes de ecou, o contribuţie importantă o au şi actorii, stimulaţi de regizor să-şi dea măsura valorii lor. Absolut fascinantă este Cerasela Iosifescu, în Veta, versatilă şi explozivă, pasională şi cerebrală, plină de temperament, care, absolut logic, a primit pentru acest rol „Premiul pentru cea mai bună actriţă” la ultima ediţie festCo. Excelenţi şi Raluca Păun (o Ziţa cu umor nebun), tânărul George Albert Costea (Rică Venturiano), Cătălin Băicuş (un Chiriac al zilelor noastre), Dragoş Măceşaru (Spiridon), Ion Colan (Jupân Dumitrache) şi Valentin Mihali (Nae Ipingescu). Actori, regizor şi scenografă, cu toţii într-o „Noapte furtunoasă” de aplauze la scenă deschisă…