... Dornici să foreze piste inedite, regizorii încearcă să fugă de banal, prin căutarea de sensuri noi în aceeaşi veche piesă. Iar această goană după inedit este de multe ori benefică spectacologiei. Nu mereu. Aş spune că la noi cel puţin, există şi regizori care, în tentativa lor de a „citi” altfel textul, îşi permit să adauge, impardonabil, replici proprii chiar în Shakespeare sau Caragiale. O asemenea „modă” trădează lipsa respectului elementar faţă de valori ultraconfirmate, dar şi o vizibilă criză de imaginaţie creatoare. Unii ajung chiar să adauge personaje noi în texte clasice, că aşa le cade lor bine, uitând că modernizarea nu înseamnă maltratarea textului...
... În ultimul timp, inovaţia regizorală s-a concretizat în repartizarea personajelor pe... cap de actor şi în schimbarea sexului interpreţilor. Şi nu este o modă doar în teatrul românesc actual. Celebrul regizor german Thomas Ostermeier, spre exemplu, a ales pentru spectacolul său modern (prezentat şi în România), cu „Hamlet”, de Shakespeare, numai 6 (şase) actori pentru 11 roluri! Cinci actori au interpretat câte două personaje, unul a avut doar un rol, cel al lui Hamlet... Tot într-un spectacol „Hamlet”, regizoarea americană Elizabeth LeCompte a ales o singură interpretă pentru rolurile feminine Gertrude şi Ofelia, diferite ca vârstă şi tipologie! Experimente mai mult decât interesante, un veritabil succes mondial... Se înscrie în acest context al reducerii de „cadre” şi minunatul spectacol „Furtuna”, după Shakespeare, realizat de remarcabilul regizor Victor Ioan Frunză, care cu numai patru actori a acoperit (şi nu oricum, ci „cum laudae”!) cele 15 personaje, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, din Bucureşti.
... Cât priveşte schimbarea de sex a personajelor, ea începe să devină modă, nu simplu experiment. Peste tot în lumea teatrului, nu doar pe scenele româneşti. La noi, mai exact la Teatrul Bulandra, Andrei Şerban şi-a permis să-l feminizeze pe „Regele Lear”, de Shakespeare, jucând piesa numai cu actriţe! Mai mulţi regizori merg pe echivocuri, acordând unei actriţe un rol masculin, fără a preciza dacă respectivul este femeie. Ultimul exemplu ni l-a oferit Alexandru Dabija, în discutata „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, montată la Teatrul de Comedie, unde Cetăţeanul turmentat este jucat de excelenta Dorina Chiriac (personaj pe care regizorul l-a modernizat, forţat aş zice, cu unele cânticele actuale prin texte şi muzică asigurate de Ada Milea!). Iar dacă tot am ajuns la „O scrisoare pierdută”, salut o excelentă inovaţie a valorosului Aurelian Bălăiţă (doctor, conferenţiar universitar la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi), care a montat textul lui Caragiale cu 12 fete şi un băiat (în piesă, se ştie, e o singură femeie!), mânuitori de păpuşi Muppet. Un încântător, inedit experiment, despre care se va vorbi, cred, multă vreme, mai ales că în 2012 va fi „Anul Caragiale”. Până atunci, nu m-ar mira dacă vom auzi şi de Doamna Hamlet...