Main menu

header

mircea_m_ionescu... Fiecare premieră a Companiei de Teatru „Passe-partout Dan Puric” înseamnă o sărbătoare. Aşa şi cu ultimul spectacol, „Necuvinte”, scos la rampă week-end-ul trecut, la Sala Rapsodia din Bucureşti, un eveniment de mare ţinută artistică şi morală. Sigur, titlul de pe afiş te trimite imediat la celebrele versuri ale lui Nichita Stănescu, la acel volum rar, „Necuvintele”, ce a reconstruit materialul poetic, înlocuind cuvintele banalizate, devalorizate prin repetabilitate extremă, cu reversul lor, Necuvintele - efigie a cuvântului originar. Nichita Stănescu ne-a propus un alt tipar semantic, Dan Puric şi trupa lui de vis, un alt demers scenic.

... Ultima premieră a însemnat un încântător spectacol în două părţi. Mai întâi, inconfundabila „uvertură” semnată de Dan Puric, Maestrul care creează fabulos pe un nou tip de scenă, dar şi dincolo de ea, zămislind minunate schimburi de ştafetă. Punerea în temă şi prezentarea realizatorilor premierei „Necuvinte” au reprezentat un scurt, dar fascinant drum prin istoria culturii, de la noul concept de teatru ce datează din... anul 110 î.e.n. la filozofia prezentului bolnav, în care teatrul sensului şi comunicării dincolo de cuvinte trebuie să ne reînveţe să fim prieteni, să iubim, să trăim cu adevărat.

... Spectacolul în sine - acest minunat „Necuvinte” - este creaţia unui grup de patru elevi ai Maestrului, seduşi de noul cod de comunicare artistică, energetic şi paradoxal, dimensionând sufletul şi dinamizând Ideea. Totul spre nelimită, spre neşablon, spre Adevăr şi Om. Aşa începe şi aşa se încheie, en fanfare, cu o sală arhiplină în extaz, redescoperind înţelesurile pierdute ale vieţii. Cuceriţi de un „careu” de tineri aşi (Adrian Nour - totodată scenaristul şi regizorul, Ana Pepine, Toni Dumitrescu şi Vadim Rusu), mai bine de o oră ne-am redescoperit zâmbind (şi amar, nu-i aşa?) de „fast life”-ul în care trăim, de dependenţa de telefoane mobile şi de computere, de poluare, de violenţă (fizică şi verbală) şi am regăsit o cale către normal, ca o fugă prin Necuvinte de umbra cuvintelor încătuşate-n prezentul anapoda. Culmea, în tăcerea bogată a Necuvintelor, prin scene scurte, cu fantastic ritm (interior şi exterior), cu umor rasat şi de mare profunzime („Statuia”, „Bocitorii”, „Declaraţia de dragoste”, „Superman şi Batman”, „Oglinda”, „30 de secunde de linişte = 100 euro”, „Plaja”, „Luna tăiată”, „Step”, „Fantomele”, „Poliţiştii” etc.). Ironia, dansul şi muzica, lumina şi umbra, superba plasticitate scenică, acordurile interioare, combustia afectivă sunt armele unor miraculoşi creatori de Frumos, care fac ca ideile să alerge nebun spre zăpezile de altădată ale omenirii. Cei patru formidabili artişti formaţi de Dan Puric şi-au susţinut cu acest spectacol o veritabilă lucrare de licenţă în teatrul atipic, care-i şi pantomimă, şi curs de filozofie, şi studiu psihologic şi arheologie a cuvântului, vizând lumea în potenţiala ei redescoperire. Prin linişte şi înţelepciune, prin iubire şi speranţă, ca în sublimul tablou final, când sala a explodat sub mirajul scenei, într-o primăvară a sufletului. Mergeţi neapărat să vă îmbogăţiţi de „Necuvinte”!