Main menu

header

Dacă până acum despre piraţii somalezi auzeam doar la ştiri, au avut grijă danezii să facă o reconstituire a unei răpiri în larg, în mijlocul oceanului devenit înfricoşător. Lucrurile sunt mult mai complexe decât ne-am putea închipui. Adesea, vasul în sine nu valorează mare lucru, în schimb, echipajul trebuie salvat. Cel puţin, în ţările civilizate, cetăţenii chiar contează.

Haita de terorişti este una violentă şi extrem de primitivă, cinică şi hămesită, la propriu. În schimb, au acces la internet şi, prin urmare, cel mai adesea presa nici nu e informată când se întâmplă un asemenea incident, pentru a nu agrava situaţia victimelor.

Povestea este spusă în paralel, o dată pe navă, unde există un căpitan bolnav şi un bucătar tânăr şi frumos, cu o nevastă şi o fetiţă care-l aşteaptă acasă, devenind astfel pentru spectator personajul cel mai ataşant; cealaltă întâmplare este pe uscat, unde un preşedinte de companie, cu mult sânge rece la început, îşi ia un consultant ca să facă faţă unei negocieri care durează luni întregi, pentru că, vorba celei mai inspirate replici: timpul este un concept occidental, pentru ceilalţi nu înseamnă nimic. Stresul e aproape la fel de mare pentru cei care trebuie să-şi recupereze oamenii, cât şi pentru răpiţii propriu-zişi.

Ostaticii, în cazul în care scapă cu viaţă, vor suferi o traumă extrem de intensă şi pe termen lung. Răscumpărarea se măsoară în milioane de dolari iniţial, după care începe o tocmeală incredibilă. Avanpremiera în România s-a ţinut la Muzeul Ţăranului Român, sub cerul liber plin de stele, pe care pluteau nişte norişori roz, racord adesea cu ce era pe ecran, doar culorile difereau. Actorii neprofesionişti erau mai profesionişti decât profesioniştii!

„Deturnarea“

„Kapringen” / „A Hijacking“
Danemarca, 2012
Regia: Tobias Lindholm
Cu: Amalie Ihle Alstrup, Johan Philip Asbck, Srren Malling, Dar Salim, Ole Dupont, Roland Moller, Keith Pearson, Shukri Guyo Tarso, Shukri Abdi Mohamed
Distribuit de: Independenţa Film