Main menu

header

irina nistorNimic nu-i mai potrivit în vreme de vacanţă decât o comedie spumoasă ca valurile mării, venită de peste Ocean, tocmai din Canada franceză.
„Starbuck” n-are nimic de-a face cu lanţul de cafenele atât de la modă şi de tentante (oricum ar avea şi un „s” final!). Ci este pseudonimul unui student care nu vrea ca în „Despre oameni şi melci” să-şi salveze uzina, răscumpărând-o de la nişte pseudoinvestitori străini, ci pur şi simplu să aibă nişte bani de cheltuială. Prin urmare, face o donaţie de virtuali urmaşi.

După vreo 20 şi ceva de ani, ca în Alexandre Dumas, când în sfârşit e pe cale să devină tătic, relativ cu acte, află că mulţi dintre cei 500 şi ceva de copii deveniţi adulţi vor să-şi cunoască neapărat tatăl biologic. De aici începe tot caraghioslâcul, un proces lung şi cu răsturnări de situaţie spectaculoase, totul într-o atmosferă destul de decontractată. Donatorul e catalogat drept pervers, dar şi tratat cu simpatie.

Cele 533 de progenituri reacţionează în fel şi chip, dar una dintre ele e cea mai ataşantă, un ciudat, din categoria emo, negru tuci… în cerul gurii şi cu o faţă mai degrabă de vampir. Un inadaptat total, ceea ce demonstrează că, dacă vrei caractere cât mai diferite, se poate chiar de ordinul sutelor, cu condiţia să fii bărbat. Păi asta nu-i discriminare? Noroc că nu-i decât un scenariu. Sau poate nu…
Partea în care personajul principal face pe detectivul este cea mai incitantă şi foarte bine condusă de regizorul Ken Scott, care l-a ales ca protagonist pe Patrick Huard, vedetă ultraconsacrată în Quebec, şi nu numai, după o peliculă pe care încă o mai aşteptăm şi pe marile noastre ecrane, „Bon Cop, Bad Cop”, o combinaţie ideală franco-anglofonă, de umor universal.

„Starbuck“

Canada, 2011
Regia: Ken Scott
Cu: Patrick Huard, Julie LeBreton, Antoine Bertrand
Distribuit de: Asociaţia Culturală Macondo