Main menu

header

irina nistorNesperat de reuşit acest al treilea episod, dintr-o comedie care, iniţial, a ajuns, surprinzător, până la Oscarul mult visat! Gagul cu girafa l-am tot văzut în trailer, dar ignoram poanta, cam crudă, ce-i drept, însă suntem asiguraţi că niciun animal n-a avut de suferit, nici cele decapitate, nici cele sufocate! Pe scurt, cel mai debil din banda de prieteni, Zach Galihanakis (cu o mamă superbotoxată şi megaoperată estetic!), e obligat să intre într-un sanatoriu ca să se mai dreagă după moartea subită - şi dorită - a tatălui. Acolo unde execută o Ave Maria, cu glas de scapete - la concurenţă cu The Voice al nostru de la Eurovision! Şi uite aşa pleacă la drum, unde îşi va găsi jumătatea, la fel de kitsch ca şi el, pe Melissa McCarthy, care nu mai fură identităţi, ci inimi! Câh!

Bezmeticul ciufut şi cusurgiu îi va atrage într-o aventură periculoasă pe amicii de o viaţă, nevoiţi să regăsească diabolicul Las Vegas. John Goodman e fioros, un chinez e primejdios ca focul - doar că e plin de lingouri şi idei trăsnite de spargeri - cursele de maşini seamănă cu debutul lui Spielberg din „Duel pe autostradă” şi apare şi o felină - racord cu cea din baie, de mai demult.
Bradley Cooper e mai fermecător ca niciodată, cu tricoul său de firmă cu tot (fără a-i mai socoti ochii de un albastru ameţitor!) Efectele speciale şi cascadoriile abundă, dar şi bancurile, ce vor rămâne de referinţă! Până şi cocoşii îşi ies din minţi şi sfârşesc prost!

La final, stomatologul ştirb în prima întâlnire va avea acum altă revelaţie, de care n-o să aveţi parte dacă nu staţi, cu răbdare, măcar până la jumătate din genericul de la urmă!

„Marea mahmureală 3“

„The Hangover part III“
SUA, 2013
Regia: Todd Phillips
Cu: Bradley Cooper, Ed Helms, Zach Galihanakis, Ken Jeong, Heather Graham, Mike Epps, Melissa McCarthy, John Goodman
Distribuit de: MediaPro Distribution