Main menu

header

irina nistorDupă Festivalul de Film European, care a trecut prea repede şi ne-a redeschis pofta de pelicule neamericane, vine, la momentul ideal, programarea celor de la Asociaţia Culturală Macondo, a unei producţii recente (tocmai ce-a avut premiera la Paris şi pe toate canalele tv din Hexagon, în plin Cannes, se vorbeşte despre un titlu în afara sa!). Hannah Arendt a fost socotită cea mai strălucită gândire filosofică a secolului al XX-lea. Deşi de origine evreiască şi având mult de suferit în timpul războiului, a ştiut să rămână obiectivă. Mai mult, prestigioasa revistă „The New Yorker” a trimis-o corespondent la Ierusalim, în timpul procesului răsunător al lui Adolf Eichmann, creierul planului de exterminare (şi punerea sa în practică).

Condamnat iniţial la binecunoscutul proces de Nuremberg, dar nefiind prins, Mossadul va începe urmărirea sa fără răgaz până la descoperire şi aducere în faţa unei rejudecăţi, care se va încheia cu condamnarea şi spânzurarea călăului.

Scenariul însă se concentrează asupra punctului de vedere al Hannei, al vieţii sale de intelectuală rafinată, al iubirilor - inclusiv pentru controversatul Martin Heiddeger, membru marcant al partidului nazist - şi în special asupra carierei de profesor care-şi fascina studenţii şi îi intriga în egală măsură, inclusiv cu dependenţa sa faţă de ţigări, pe care nu le lăsa nici la cursuri!

Ar mai fi doar de remarcat că adevărata Arendt era departe de a avea un fizic atât de reuşit ca al Barbarei Sukowa, dar aşa e la cinema, se mai fotoşopează, chiar şi personajele reale, regizoarea Margarethe Von Trotta fiind o feministă binecunoscută şi încercând s-o facă mai ataşantă pe tăioasa militantă.

Hannah Arendt

Germania, 2013
Regia: Margarethe Von Trotta
Cu: Barbara Sukowa, Axel Milberg, Janet McTeer
Distribuit de: Asociaţia Culturală Macondo