Main menu

header

irina nistorCarismaticul Denzel Washington interpretează, de această dată, rolul unui pilot destul de antipatic, cumplit de încrezut, afemeiat, beţiv şi drogat. Doar că în situaţii-limită are nişte reflexe extraordinare şi reuşeşte să salveze viaţa pasagerilor dintr-un zbor banal, o cursă internă de nicio oră. Din păcate, partea de pilotaj propriu-zisă este foarte scurtă; ce-i drept, filmarea accidentului, a aterizării forţate, este extrem de spectaculoasă, dar apoi urmează pregătirea unui proces cât se poate de neinteresantă. Singurul personaj cu adevărat ataşant şi foarte exotic, aş zice, este cel al unui prieten care livrează la momentul oportun cocaina necesară reenergizării! Este vorba despre John Goodman în pantaloni scurţi şi cu un fel de coadă de cal, care umple ecranul şi la propriu, şi la figurat, trezindu-te din monotonie.

O altă cunoştinţă mai veche a cinefilului este tot un actor de culoare, la fel ca protagonistul: Don Cheadle. Acesta ne încânta acum câţiva ani cu „Hotel Rwanda” - conflictul între triburile tutsi şi hutu - ce a fost şi nominalizat la Oscar în 2005.
Melissa Leo, care a filmat de curând şi la Bucureşti, împreună cu Shia LaBeouf, e de astă dată o judecătoare foarte… justă! Farmecul lui Zemeckis, cel care ne ducea cândva „Înapoi în viitor”, rămâne exclusiv scena de pe scările spitalului, unde ies la fumat pilotul vicios, o dependentă de substanţe interzise (frumoasa Kelly Reilly) şi un bolnav de cancer, în mod bizar plin de umor, care reuşeşte să facă haz de necaz când i se reproşează că mai trage câte un fum, pe ascuns, întrebându-se ce i s-ar mai putea întâmpla. Să facă un cancer la cancer? Cinic, dar impecabil jucat!

„Zborul“

„Flight“
SUA, 2012
Regia: Robert Zemeckis
Cu: Denzel Washington, Don Cheadle, Kelly Reilly, John Goodman, Bruce Greenwood
Distribuit de: Ro Image 2000