Main menu

header

cotnari wide

691 26 1de Gabriela Militaru şi Florica Pintea

Jamie Oliver este unul dintre cei mai cunoscuți chefi ai lumii. El și-a început activitatea gastronomică într-o patiserie, unde s-a familiarizat inițial cu modul de preparare a deserturilor italienești. În 1999, el și-a lansat primul show tv, „Cheful gol-goluț”, în timp ce, tot în 1999, prima sa carte de bucate a fost cel mai bine vândut volum din Marea Britanie. În același an, el a fost invitat să gătească prânzul prim-ministrului de la vremea aceea, Tony Blair. De atunci, Oliver a publicat nu mai puțin de 22 de cărți de bucate și a moderat 30 de emisiuni televizate. În 2015, la numai 40 de ani, Jamie a fost cotat drept cel de-al doilea cel mai influent antreprenor din Marea Britanie. Tată a cinci copii, Jamie Oliver este faimos pentru modul neconvențional în care își pregătește rețetele, combinând ingrediente dintre cele mai inedite.

Supă-cremă de ţelină

691 26 2Ingrediente: 1 țelină tocată, 4 mere tăiate cubulețe, 2 litri supă de legume sau de pui, 4 linguri cu ulei de măsline, 2 cepe tocate, 200 ml smântână, alune, câteva frunze de salvie, sare, piper.

Mod de preparare: se încinge uleiul într-o cratiță și se călește ceapa timp de câteva minute. Apoi se adaugă țelina și merele și se mai lasă la foc câteva minute, amestecând din când în când. Se toarnă apoi supa, se condimentează cu sare și piper și se lasă să fiarbă până se înmoaie țelina. La final se pune întreaga compoziție în blender, se adaugă jumătate din smântână și se amestecă până se omogenizează. Se toacă mărunt salvia și se presară peste supă. Când se servește supa-cremă, se adaugă în fiecare castron câte o lingură din smântâna rămasă și alune mărunțite.

Conopidă la cuptor cu chimen, coriandru și migdale

691 26 3Ingrediente: 1 conopidă, doar buchețelele, 2 linguriţe cu seminţe de chimen măcinate, 2 linguriţe cu seminţe de coriandru măcinate,1 ardei iute uscat, sare de mare, ulei de măsline, 1 pumn cu migdale mărunţite, coaja şi zeama de la o lămâie.

Mod de preparare: se încălzește cuptorul. Apoi, într-o oală cu apă fiartă se opăresc buchețelele de conopidă timp de câteva minute. După care se lasă într-o strecurătoare, pentru a elimina surplusul de apă. Condimentele se amestecă bine cu migdalele mărunţite şi se pun câteva minute într-o tigaie încinsă, pentru a se prăji puțin. După ce s-a scurs bine conopida, se dă prin ulei şi se pune în tigaia cu condimente. Se lasă la foc câteva minute, până se rumeneşte ușor conopida, timp în care se stropeşte cu zeama şi coaja de lămâie. Apoi se aşază conopida în tava de la cuptor şi se lasă să se rumenească în cuptorul încins timp de 15 minute.

Porc cu tăieţei

691 26 4Ingrediente: 2 bucăţi de carne de porc, fiecare a câte 350 g, 2 linguriţe cu ulei de susan, 2 linguri cu ulei de floarea-soarelui, 2 linguri cu ghimbir proaspăt răzuit, 1-3 chili fără seminţe şi tocat, 125 g ciuperci tăiate felii, 125 g ciuperci shiitake, tăiate, 1 ardei gras roşu, curăţat şi tocat, 1 legătură de ceapă verde, feliată, 200 g varză chinezească, tocată, 2 căţei de usturoi, pisaţi, 300 g muguri de fasole, 300 g tăieţei subţiri, fierţi, 2 linguriţe cu sos de peşte, 6 linguri cu sos de stridii, 1 mână cu frunze de coriandru, 75 ml supă de pui, 1 mână cu boabe de piper, strivite, sos de soia.

Mod de preparare: se freacă boabele de piper de bucăţile de porc. Într-o tigaie încinsă se pun uleiul de susan şi cel de floarea-soarelui şi se adaugă ghimbirul, chili şi ciupercile - se sotează timp de două minute. Se pun ardeiul gras, ceapa verde, varza, usturoiul şi mugurii de fasole şi se lasă pe foc până se înmoaie. Se toarnă apoi tăieţeii, sosurile de peşte şi de stridii, frunzele de coriandru şi supa. Se lasă pe foc două-trei minute şi se condimentează cu sos de soia. Într-o tigaie separată, se pune puțin ulei de măsline în care se prăjesc pe ambele părți cele două bucăți de carne. Când sunt gata, se adaugă la compoziţia de tăieţei.

Pui în lapte

Ingrediente: 1 pui, 500 ml lapte, 10 căței de usturoi nedescojiți, coaja rasă de la 2 lămâi, 1 mână cu frunze de salvie, 1/2 bețișor de scorțișoară, ulei de măsline, piper negru măcinat, sare de mare.

Mod de preparare: se încălzește cuptorul la 190 de grade Celsius. Puiul se condimentează bine și se prăjește ușor în ulei de măsline, întorcându-l pe toate părțile până când capătă o culoare aurie. După ce s-a prăjit, puiul se scoate pe o farfurie. Se aruncă uleiul din recipient, fără ca acesta să fie ulterior spălat. Se pune puiul înapoi și se adaugă restul de ingrediente. Se dă la cuptor timp de o oră și jumătate. Din când în când, se stropește puiul cu sosul de lapte din oală. Pentru servit, se taie puiul pe farfurii și se stropește cu sos din belșug. Se poate servi cu piure de cartofi, salate, legume la tigaie.

Chiftele cu ricotta

691 26 5Ingrediente. Pentru sos: 250 g ciuperci porcini, 4 bucăți de hamsie, 1 ardei iute uscat, 2 căței de usturoi, 700 g sos concentrat de roșii, 8 măsline negre, 1/2 legătură de busuioc. Pentru chiftele: 1 ou, 400 g brânză ricotta, nucșoară, 1 lămâie, 40 g parmezan, 1 lingură cu făină, ulei de măsline, oțet balsamic. Pentru salată: 400 g dovlecei, 1 lingură cu ulei de măsline, 1 ardei chili proaspăt, 1/2 legătură de mentă, 1 lămâie, sare, piper.

Mod de preparare: se pun ciupercile într-un recipient și se varsă apă fiartă peste ele, cât să le acopere. Se sparge oul într-un vas, se adaugă brânza ricotta rasă fin, un praf de nucșoară, zeama de la o lămâie, parmezanul, oțetul balsamic și făina - se amestecă bine. Într-o tigaie se încinge o lingură cu ulei de măsline și se prăjește compoziția anterioară, împărțită în opt chiftele rotunde. În paralel, se pun hamsia și o lingură cu ulei de măsline într-o oală, se adaugă ardeiul iute uscat și usturoiul strivit. Se amestecă. Se pun apoi ciupercile tăiate felii și 1/4 din apa în care au fost lăsate la înmuiat, sosul concentrat de roșii, sare și piper negru și se dă la foc mediu. Se adaugă măslinele fără sâmburi și frunzele de busuioc. Se menține la foc până ce ciupercile sunt bine pătrunse, apoi se lasă să se liniștească. În paralel, se dau dovleceii pe o răzătoare mare, se condimentează cu sare, piper, suc de lămâie și ulei de măsline. Se adaugă și ardeiul roșu proaspăt și frunzele de mentă. La final se toarnă sosul peste dovlecei și deasupra se așază chiftelele cu ricotta.

Pasta pesto cu pui și rozmarin

691 26 6Ingrediente. Pentru pui: 2 bucăți de piept de pui fără piele, 1 linguriță cu semințe de chimen dulce, 2 crenguțe de rozmarin, 2 linguri cu ulei de rapiță, 4 căței de usturoi, 1 ardei chili proaspăt, 8 roșii cherry, sare, piper negru. Pentru Pasta&Pesto: 250 g fasole verde, 1 legătură de busuioc, 50 g migdale, 50 g parmezan, 2 linguri cu ulei de măsline, 1 lămâie, 1 cățel de usturoi, 300 g foi de lasagna, 200 g spanac.

Mod de preparare: se freacă puiul cu sare și piper, semințe de chimen și frunze de rozmarin, apoi se pune în tigaie cu uleiul de rapiță, usturoiul necurățat și ardeiul mărunțit și se prăjește timp de trei-patru minute, până devine auriu. La final, se adaugă roșiile cherry mărunțite și se amestecă. În paralel se pun tecile de fasole într-o oală și se varsă apă sărată clocotită peste ele, până le acoperă. Se lasă oala la foc încă zece minute cu capacul pus. Într-un blender se pun frunzele de busuioc, migdalele, parmezanul, uleiul de măsline, sucul de lămâie și usturoiul curățat. Se amestecă ingredintele turnând puțină apă de la fasole, pentru a face compoziția mai lichidă. În paralel, se taie foile de lasagna și se adaugă, pentru câteva minute, în apa dată în clocot, alături de fasole. Tot acolo se pun și frunzele de spanac. La final, se strecoară fasolea, lasagna și spanacul de apă și se amestecă bine cu sosul pesto blenduit. Se taie puiul cubulețe și se servește cu fasole, lasagna și spanac, peste care se rade extra parmezan. Se ornează farfuria cu frunze de busuioc.

Tajine de miel

691 26 7Ingrediente: 2 vinete mici, 300 g carne miel, 1 linguriță cu amestec de condimente garam masala, 2 crenguțe de coriandru, 300 g cușcuș, 1 lingură cu fistic descojit, 1 lingură cu semințe de susan, 1 lingură cu chimen, câteva crenguțe de șofran, 650 g roșii, 1 lămâie, 4 fire de ceapă verde, 1 ardei chili roșu, 4 linguri cu iaurt natural, ulei de măsline.

Mod de preparare: vinetele tăiate felii se călesc timp de şapte minute într-o lingură cu ulei de măsline. Cușcușul se pune într-un bol, peste care se varsă o cantitate de două ori mai mare de apă fiartă. Apoi se acoperă vasul. Carnea de miel se taie în opt bucăți și se condimentează cu sare, piper și garam masala. Apoi se pune într-o tigaie și se prăjește într-o lingură cu ulei de măsline. Când carnea este aproape gata, se condimentează cu semințele de susan, chimen și șofran. Se scot vinetele și se așază în mijlocul unui platou. Se scoate și cușcușul, care se așază în jurul vinetelor, formând un guler. Se pune carnea de miel deasupra vinetelor, cu partea cu piele în jos. Se taie roșiile, lămâia, ceapa verde și ardeiul roșu și se sotează într-o tigaie, în două linguri cu ulei de măsline în care se adaugă și fisticul. Apoi se pune și acest amestec peste carnea de miel. Se asezonează cu frunze de coriandru și iaurt.

Somon cu cartofi dulci

691 26 8Ingrediente: 1 cartof dulce mare, 2 tulpini de lemongrass, 2,5 cm rădăcină de ghimbir, 2 căței de usturoi, 1 linguriță cu ulei de susan, 150 ml supă de legume, 150 ml lapte degresat de nucă de cocos, 1 lime, 1 ardei roșu chili, 4 bucăți de somon file, sos de soia.

Mod de preparare: se încălzește cuptorul la 190 grade Celsius. Se curăță cartoful dulce și se taie rondele care se pun într-o tavă. Se strivesc tulpinile de lemongrass, se taie fin ghimbirul, usturoiul și ardeiul chili. Se amestecă uleiul de susan, supa de legume, laptele de nucă de cocos și 2/3 din amestecul de lemongrass, ghimbir și usturoi. Se toarnă această compoziție peste cartofi și se stoarce limeta deasupra. Se dă la cuptor pentru 20-25 de minute. Cu opt-zece minute înainte ca tava cu cartofi să fie gata, se adaugă bucățile de pește și restul de amestec de lemongrass, ghimbir și usturoi. Când și peștele este gata, se toarnă sosul de soia.

Plăcintă cu cireșe

691 26 9Ingrediente. Pentru umplutură: 30 g unt nesărat, 600 g cireșe, 1 lămâie, 1 lingură cu făină, 2 linguri cu făină din porumb, 150 g zahăr, 1 linguriță cu extract de vanilie, 1 ou, 6 linguri cu lapte. Pentru blat: 225 g unt nesărat, 500 g făină, 150 g zahăr pudră, 6 ouă.

Mod de preparare. Pentru blat: se porționează untul și se pune într-un blender, împreună cu făina și zahărul pudră. Se amestecă până se obține un amestec cu aspect de firimituri de pâine. Se adaugă ouăle pe rând și una-două linguri cu apă rece. Se amestecă și rezultă un blat necopt, care se dă la rece pentru o oră. Se unge o tavă rotundă cu diametrul de 22 cm cu unt. Se scoate coca de la frigider și se formează un blat cu diametrul de 30 cm și înălțimea de 4-7 mm. Se pune coca în tavă și se îndepărtează surplusul de pe margini, astfel încât aceasta să încapă perfect și chiar se lasă 2 cm între blat și marginile tăvii. Surplusul de cocă se păstrează, se rulează și se întinde în strat foarte subțire pe un platou. Se dau tava și platoul din nou la frigider. Pentru umplutură: se scot sâmburii cireșelor, iar acestea se pun într-un bol în care se află zeama de lămâie, făina albă și făina de porumb, zahărul și extractul de vanilie. Se amestecă bine ingredientele, apoi se lasă bolul neacoperit timp de zece minute. Se scoate blatul de la frigider și se umble cu compoziția de cireșe. Deasupra se așază foaia subțire de blat rămasă ca urmare a eliminării surplusului de cocă. Se lipesc bine marginile plăcintei. Se încălzește cuptorul la 200 de grade Celsius. Se sparge oul și se amestecă bine cu laptele. Soluția este folosită pentru a unge plăcinta. Se dă la cuptor timp de zece minute. Apoi se scade temperatura la 180 de grade Celsius și se mai lasă încă 40 de minute.

Mousse de ciocolată cu prune

691 26 10Ingrediente: 350 g ciocolată neagră (70%), 100 ml smântână, 10 ouă, 50 g zahăr, 500 g prune uscate, 150 ml whisky, 100 ml suc de portocale neîndulcit.

Mod de preparare: whisky-ul se amestecă împreună cu sucul de portocale în care se pun prunele și se lasă peste noapte. A doua zi, se porționează ciocolata și se topește într-un bol deasupra unui vas cu apă clocotită. În paralel se încălzește smântâna într-un vas și se amestecă bine cu ciocolata. Se separă ouăle și se bat albușurile cu zahărul până ce compoziția devine pufoasă. Apoi se amestecă această compoziție cu cea pe bază de ciocolată și smântână. Se scot prunele din soluția de suc și whisky și se pun pe fundul unei cupe. Apoi se toarnă compoziția cu ciocolată, smântână și ouă. Se dau cupele la frigider pentru două-trei ore înainte ca mousse-ul să fie servit. Se asezonează cu ciocolată rasă.