Main menu

header

DRUM DE ARTIST

767 2 2Nu sunt un om exagerat de sensibil și nici nu am vanități cu privire la persoana mea. Dar mă dor, de multe ori, nedreptățile. Mă doare fiecare episod la care asist neputincios, știind că nu pot face nimic pentru a îndrepta lucrurile în direcția pozitivă. Sunt îngrozit de minciună și de oamenii care nu au capacitatea să-și asume măsura faptelor lor, indiferent dacă ele au efectele dorite sau nu. Sunt conștient că nu pot face nimic, dar cumva, în mine, îmi doresc, de ani întregi, ca oamenii să înțeleagă că există mereu alternative, bun-simț, dreaptă măsură. Nu sunt fan al ideii care spune că toate ni se întorc la un moment dat, dar asta vădește un fragment de adevăr în ea, pentru că și noi, oricât ne-am ascunde după deget, ajungem să trăim după cum ne așternem.

Read more: DRUM DE ARTIST

EA E CORINA!

Arta spectacolului este un mister şi doar cei aleși au ocazia să o dăruiască lumii pe deplin. A reuși să ții un public în mână, să-i atragi atenția, să-l cucerești și să-l atragi în universul tău complet este una dintre marile realizări ale unui artist complex, ales! De mic am fost fascinat de cei care puteau face asta, cel mai elocvent exemplu fiind cel al Corinei Chiriac. Doamne! Ce recitaluri dădea Corina la Mamaia, la televiziune, ce fenomen, ce frumusețe! Actorie, talent, șarm, voce, muzică înaltă! Dar dincolo de astea, ea știe cum să construiască o poveste, reușind mereu să te atragă lângă ea, trăindu-i și durerea și bucuria, jocul, interpretarea! Iar anii i-au fost prieteni și acum face același lucru, reușind să te poarte în stilul său caracteristic.

Read more: EA E CORINA!

TRĂIEŞTE!

De multe ori, suntem mai singuri decât ne imaginăm. Viața nu are niciun gând cu noi și nici nu ne pune tot soiul de întrebări, ca să putem avea dreptul la păreri ori posibilitatea de a alege. Am înțeles zilele acestea, mai mult ca oricând, că nu avem siguranță pentru nimic, că oricât de tare ne-am înconjura de oameni și de trăiri, ajungem într-un final, în sufletul nostru, singuri în căutarea adevărului care să ne împlinească. Eu nu sunt un om singur, sunt fericit că pot avea oameni aproape dezinteresat, dar cumva singurătatea nu ține neapărat de asta, ci de felul în care fiecare dintre noi alege să se spună lumii, să-și descopere sufletul. Prieteniile nu înseamnă neapărat o garanție a unei vieți trăite în fericire. Prieteniile sunt suport, dar nu țin nici de foame, nici de sete și nici nu alină în momentele în care singurele și cele mai importante coordonate ale vieții tale sunt acelea de a te înțelege pe tine pe deplin.

Read more: TRĂIEŞTE!

FLOARE DE AUTENTICITATE - FLOAREA CALOTĂ

764 2 2Există oameni care inspiră prin simpla prezență. Există, cel puțin pentru mine, personalități care uimesc de la primele fraze și care, ulterior, dovedesc că au calități supreme, din ce în ce mai rare în lumea asta plină de hiene, pusă pe-un război interior, în care fiecare ar face orice ca să supraviețuiască, indiferent de faptul că rănește, lovește sau, nedrept, se cațără pe numele cuiva.

Read more: FLOARE DE AUTENTICITATE - FLOAREA CALOTĂ

UN NOU ÎNCEPUT...

763 2 2Întotdeauna am fost fan al începuturilor. Nu știu cum, dar găsesc în ele puterea noastră de a ne regenera, de a găsi noi și noi resurse și de a spune cu ardoare că o putem lua de la capăt. Nu învățăm niciodată din greșeli. Dar asta știm deja și oricât de tare am încerca să reparăm ceva, până nu dăm din nou cu capul de pragul de sus, nu ne învățăm minte. Oricând putem avea un start, nu doar la început de an. Oricând ne putem reconstrui sentimentele, ne putem remodela și putem găsi în interiorul nostru valențe despre care nici nu știam că există sau nu ne imaginam că le putem avea. Viața e construită în maniera asta, de a ne oferi mereu posibilitatea de a alege, de a găsi portițe. Chiar dacă uneori pare că toate căile sunt închise, întotdeauna, undeva, există o lumină care-i cheia împlinirilor și speranțelor noastre.

Read more: UN NOU ÎNCEPUT...

VEŞNICUL NICOLAE SABĂU

762 2 2Poate că Blaga nu a greșit și într-adevăr veșnicia a apărut la sat! Încep să cred asta din ce în ce mai mult și să-mi dau seama că frumusețea neamului nostru, că înțelepciunea și autenticul provin de-acolo, din lumea țăranului care-a tăcut și-a luminat vieți și spații prin munca și tâlcul său!

Read more: VEŞNICUL NICOLAE SABĂU

CRĂCIUNUL

761 2 1Cânt despre Crăciun de când mă știu. Întâi au fost colindele tradiționale, am trecut la adaptări, apoi mi-am creat propriile cântece. N-aș putea descrie cu exactitate, dar sărbătoarea aceasta, perioada în sine, mă face să mă simt diferit. Nu pot spune că-s mai bun sau că am învățat să mă cufund într-o stare de bine continuă, dar știu sigur că liniștea mă cotropește și mă pot reîntoarce în copilărie. Crăciunul nu este o sărbătoare în sine. Dincolo de semnificațiile biblice, deloc de neglijat, motiv de sărbătoare, firește, eu cred că vremea aceasta e un soi de etapă de descătușare a noastră.

Read more: CRĂCIUNUL

Educaţie, putere şi sensibilitate - SANDA LADOŞI

Sunt un om optimist! Încerc, mereu, să nu pun la suflet anumite lucruri și învăț, cu fiecare zi care trece, să nu mai am așteptări majore de la oameni și să nu mă încred în ei fără să-mi pun la păstrare sentimentele. Dacă abordezi această atitudine, dezamăgirile vor fi mult mai mici, iar suferințele mai ușor de trecut. Sunt și cazuri în care mai ajung să mă înșel cu privire la sinceritatea celor din jur, dar asta nu înseamnă vreodată că voi înceta să gândesc pozitiv. Și-mi place să am prieteni și sunt tare fericit când văd că-mi sunt aproape și pot și eu să le ofer încrederea mea! Lista nu-i foarte lungă și se îngustează și mai tare când vine vorba despre colegii de breaslă! Un om cu totul special este Sanda Ladoși.

Read more: Educaţie, putere şi sensibilitate - SANDA LADOŞI

SENATORUL PRINCIPIILOR: DOREL VIŞAN

759 2 2Scena românească devine din ce în ce mai pestriță! Nu sunt în măsură să spun dacă-i bine sau nu asta, dar știu sigur că-și pierde din misticismul acela cumva impus de supremația celor care au jucat. Își pierde din imensitate. Se devalorizează constant pentru că tinde către o modernitate absurdă și pentru că marii actori devin tot mai rari și mai rari.

Read more: SENATORUL PRINCIPIILOR: DOREL VIŞAN

SCRISOARE CĂTRE ŢARA MEA

758 2 2Dragă România mea, ce faci? Cum o mai duci? Știu că te doare întrebarea mea, dar ce să vezi, și eu mă-ntreb zi de zi cât te-or mai chinui unii și alții cu indolența și nepăsarea lor, cu felul acesta hulpav de-a lovi la orice pas, cu dorința nestăvilită de nou, de parcă continuarea lumii ar sta în modernitate. Știu că suferi și mai știu că ți-e rușine cu toți cei care te reneagă și se simt timorați că-s parte din tine. Crede-mă, pe ei nu-i voi putea înțelege și ierta vreodată, pentru că ei nu pricep un principiu simplu - tu nu te poți apăra, nu poți evolua, nu poți străluci altfel decât prin ei.

Read more: SCRISOARE CĂTRE ŢARA MEA

25

Nici mie nu-mi vine să cred că au trecut 25 de ani de carieră. Eu oricum cânt dintotdeauna, dar parcă așa, când spui această cifră, totul capătă o altă conotație, mult mai puternică și mai împovărătoare, pentru că da, nu e foarte dificil să ajungi cunoscut și să ai succes, ci e tare complicat să reușești să te menții în ani, să vii cu ceva nou, să fii pe buzele oamenilor. Sunt ce sunt azi, în forma aceasta artistică și umană, datorită tuturor acelora care au pus, puțin câte puțin, la cel pe care-l știți. Meritul e al meu, pentru că am fost determinat, dar fără doar și poate e o muncă colectivă, de la ai mei dragi de-acasă până la profesori, oameni care m-au împlinit și cei care m-au dezamăgit, ori cei care mi-au spus când am greșit și când nu, lucrând cu mine cot la cot.

Read more: 25