- În Oltenia, la 14 sepembrie, este „Cârstovul Viilor”, marcând perioada de început a culesului viilor şi a bătutului nucilor. În alte părţi este „Ziua Şarpelui”, în care este interzisă omorârea unui şarpe ieşit întâmplător în cale;
- 15 septembrie, ziua Sf. Nichita, în popor se numea „Nechita cel Nebun” şi se ţinea ca apărare de „nebuneli” şi să fie protejate păsările de ulii; - La 17 septembrie, de ziua Sfintei Sofia şi a celor patru fiice ale sale, oamenii de la ţară spuneau că, dacă n-au plecat păsările călătoare, iarna va fi caldă.
- la 5 septembrie, oamenii sărbătoreau „nunta şoarecilor”, pentru a le fi apărată casa şi recolta de şoareci
- Biserica sărbătoreşte la 6 septembrie Minunea Sfântului arhanghel în Colose. În popor, ziua se cheamă „Ciuda Lui Arhanghel” şi se ţinea pentru a fi protejate animalele, recoltele, pentru a nu fi ceartă în casă. Nu se cosea, pentru a nu se întâmpla rele
- 8 septembrie este pentru creştini Săbătoarea Naşterii Maicii Domnului, numită popular şi Precista Mică sau Sântămăria Mică. La această dată se considera că începe toamna, când vremea se răceşte, pământul se închide pentru reptile şi insecte, iar păsările migratoare pleacă în ţările calde. La 8 septembrie, ţăranii schimbau pălăria pe căciulă
Sfânta Maria, Fecioara zămislită prin rugăciuni şi post
„Naşterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, şi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare şi, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică…”, spune sugestiv troparul (n.r. - scurtă cântare bisericească de laudă) naşterii Sfintei Fecioare Maria.
Ioachim şi Ana, părinţii Împărătesei Îngerilor, celebraţi la 9 septembrie
Naşterea Maicii Domnului sau „Sfânta Maria cea Mică”, cum se zice în popor, este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început practic mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc. La 8 septembrie nu prăznuim naşterea vreunui sfânt, ci a celei mai sfinte dintre sfinţi, Naşterea Împărătesei Îngerilor. Sfintele Evanghelii nu au prea multe referiri despre naşterea şi viaţa Sfintei Fecioare.
Din scrierile apocrife şi din tradiţie aflăm că Ioachim şi Ana, originari din Nazaretul Galileii, ajunşi la o vârstă înaintată, se rugau la Dumnezeu neîncetat, cu inima sfâşiată, pentru a avea şi ei un urmaş. Tot atunci era credinţa la evrei că toţi cei căsătoriţi, care nu aveau copii, erau oameni nevrednici, iar din acest motiv Ioachim şi Ana erau defăimaţi şi li se refuzau jertfele aduse la Templu. Deşi cei doi se rugau fără încetare să aibă un prunc, rugăminţile nu le-au fost ascultate. Gândindu-se cum să capete încrederea lui Dumnezeu, Ioachim s-a retras în pustiu şi s-a rugat timp de 40 de zile. Între timp, Ana a făgăduit Domnului că, dacă îi va dărui un fiu, îl va da să slujească în biserică…
Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, şi-a început profeţia în pustiul Iordanului, propovăduind numele lui Hristos. El îi boteza pe oameni cu apă, pregătindu-i pentru întâlnirea cu Mesia. Aducând mustrări lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, care, contrar legii, se căsătorise cu Irodiada, soţia fratelui său Filip când acesta încă trăia şi avusese cu ea o fată, Salomeea, a atras de partea sa ura Irodiadei, care după multe încercări l-a forţat pe Irod să-i aducă drept cadou capul Sfântului. După mult timp de când fuseseră îngropate, moaştele Sfântului au fost găsite în mod miraculos şi de atunci răspândesc harul asupra credincioşilor care li se închină.
- 30 august - Sfântul Alexandru.
Fost episcop pe vremea împăratului Constantin, Sfântul Alexandru a fost trimis de patriarhul Mitrofan, întâiul patriarh al Constantinopolului la cel dintâi Sinod, unde a dovedit multă pricepere. Cu zece zile înainte de moarte, Preasfinţitului Mitrofan i se arată un înger care-i spune să-l lase pe Alexandru în locul său. Înălţat la acest rang, Sfântul păstoreşte turma lui Hristos, mutându-se la Domnul la vârsta de 98 de ani.
La 1.700 metri altitudine, în inima Bucovinei, unde zăpada poposeşte opt luni pe an, trei călugări sunt mai aproape de ceruri. Aici, la Schitul „Petru şi Pavel”, găseşti mireasmă nefăţarnică, credinţă muncită în genunchi şi căznită în posturi, împletită cu miros de tămâie. Aici, sfinţenia e dulce şi încă se mănâncă pe pâine.
În liniştea Bucovinei...
Bucovina e un loc aparte. Aer tare şi rugăciuni cum nu vei auzi nicicând în altă parte şi fresce demne de orice muzeu al lumii moderne. Aici oamenii îl au pe Dumnezeu în case, purtându-l cu sine în orice loc s-ar afla. În creierul munţilor, după ce urci o cărăruie ce pare mai degrabă o scară către Dumnezeu, liniştindu-se brusc în faţa turlei Schitului „Petru şi Pavel”, vezi dragostea lui Dumnezeu.
Trecut zbuciumat
Intrarea în incinta complexului monahal se face pe sub turnul clopotniţei, etajat pe patru niveluri, înalt de 15 metri, şi ale cărui ziduri sunt groase de aproape doi metri. Curtea mănăstirii este construită sub formă de fortăreaţă, având pe laturi chiliile, anexele şi zidul. Trecutul acestei mănăstiri este plin de evenimente, unele nu tocmai plăcute. Boierul Albu cel Mare a pustiit-o în vremea domniei lui Vlad Ţepeş (1448-1476), aşa încât mănăstirea a fost refăcută de Vlad Călugărul şi de Radu cel Mare între anii 1492 şi 1496. Matei Basarab a reparat-o în întregime la 1640. Tot el a instalat aici tiparniţa pe care i-o dăruise, la cererea sa, cu meşteri cu tot, mitropolitul cărturar Petru Movilă de la Kiev. Mai târziu, Constantin Brâncoveanu, prin stareţul Paisie, a renovat şi completat incinta cu clopotniţa şi cu clădirile de pe latura stângă şi de nord. Aflăm din istoricul mănăstirii că trapeza i-a fost adăugată abia în 1775.
- La 13 august, când în calendarul creştin ortodox este ziua Sfinţilor Macabei, în tradiţia populară românească este Ziua Ursului, care se ţinea în anumite zone montane de teamă ca urşii să nu mănânce animalele din gospodărie. Sfinţii Macabei au fost şapte fraţi evrei, iubitori de Dumnezeu şi au trăit pe vremea împăratului Antioh, care a vrut să distrugă neamul evreiesc şi Legământul lor cu Dumnezeu.
- În perioada 1-15 august, lumea arhaică a satului era în Postul Sântămăriei. În acest timp, oamenii se pregăteau pentru marea sărbătoare dedicată Maicii Domnului. De Sântămărie, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, mergeau la diferite bâlciuri şi târguri ce se organizau în satele mai mari. La poalele Munţilor Bucegi, mai precis lângă staţiunea turistică Buşteni, se află Mănăstirea Caraiman. Biserica albă, de zid, se ridică falnică, profilându-se pe conturul masivului de unde binecunoscuta Cruce te priveşte cu braţele deschise. Este interesantă şi plină de optimism povestea celui care a ctitorit sfântul lăcaş din munte, părintele Gherontie Puiu.
Orfan aruncat la gunoi!
Născut la Todireşti, judeţul Iaşi, părintele Gherontie a crescut fără ambii părinţi. Mama i-a murit la naşterea sa, iar tatăl o părăsise înainte ca ea să-i aducă pe lume fiul. Părintele povesteşte că moaşele l-au aruncat pur şi simplu la gunoi, dar l-a luat o femeie miloasă care a trecut pe acolo şi l-a auzit plângând. Încă de mic, băiatul avea înclinaţie spre cele sfinte. La 7 ani a trăit o minune: a visat o tânără frumoasă şi luminoasă, îmbrăcată ca o măicuţă de mănăstire şi care i-a spus că a ales pentru el o misiune.
- La 1 august, în tradiţia străveche era Macavei sau Împuitaul Urşilor (Împerecheatul). În această zi se stropeau cu agheasmă grădinile şi livezile, se sfinţeau spicele de grâu, se scotea mierea din stupi pentru a fi folosită în practicile medicale
- Pobrejenea este numele popular al sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului, care se serbează la 6 august. În unele zone se spunea că începe călătoria berzelor, a stârcilor şi altor păsări migratoare. Frunza pădurilor începe să se îngălbenească, iar în unele locuri se spunea că apa râurilor se răceşte de acum încolo şi nu se mai face baie, deoarece vine toamna.