Am intrat în primăvară! Nu știu cum se întâmplă la alții, dar la mine, anotimpul acesta vine cu anumite trăiri. Primăvara nu-i doar renașterea naturii, e și o reconfigurare a sufletului nostru. Nu cred că ține de vreme sau de faptul că totul înverzește, ci numai de puterea noastră de a aduna speranțele-n jur și a vedea cu alți ochi tot ce ne înconjoară. Chiar dacă multă lume spune că nu suntem influențați de anotimpuri, eu nu cred asta. Fiecare etapă ne influențează starea de spirit și ne face să vrem, într-un fel sau altul, să ne depășim condiția, să ne bucurăm sau să fim mai nostalgici, atunci când e cazul. Dar luna martie mai are ceva special în ea.
Romanța este genul muzical care unește sufletele și le poartă pe aripile poeziei, punând accentul pe trăire și pe emoție. N-are scopul de a impresiona cu orice preț, ci doar acela de a pune în valoare cuvântul, ca într-o continuă duminică a senzațiilor. Eronat spun unii că e plictisitoare sau că nu e actuală! Dimpotrivă! Este un gen complex, pe care-l simt cei care trăiesc la intensitate maximă. Ne definește ca popor și are o istorie plină de însemnătate, de minuni și de lucruri interesante, care au făcut-o să răzbată peste ani, reușind și azi să intrige și să aibă numeroși admiratori.
Au trecut doi ani de când gândurile mele au prins conturul tiparului și ies la lumină în paginile admirabilei reviste TAIFASURI. Acesta este editorialul cu numărul 100! Mă gândesc că e cumva aniversar și am zis să fac un exercițiu interesant și să vă spun ce mă motivează să scriu. V-am mai spus că eu nu sunt scriitor. V-am spus, de asemenea, și că nu mă cred un star anume. Nu consider că oamenii trebuie să-mi urmeze pașii și vorbele ca literă de lege. În schimb consider că e de datoria mea, ca artist, să vin cu mesaje.
Am iubit mereu, de mic copil, oamenii inteligenți care nu bravează cu ceea ce știu, cunoștințele lor nefiind demonstrative, ci o continuă fascinație pentru cei din jurul lor. Iubesc oamenii care inspiră, atât prin profesie, cât și prin atitudine. Nu sunt foarte mulți, dar cred eu că tocmai raritatea asta îi face speciali.
Se spune că fiecare are locul său pe lumea aceasta. Firește că sunt momente în care nu ne regăsim pe noi înșine, în care avem impresia că ceea ce facem nu este neapărat cea mai bună variantă. Nimic mai adevărat. Este foarte important să ne dăm seama ce vrem de la noi. Știu că e greu, dar eu vorbesc din experiența mea. Vedeți voi, de mic am știut ce vreau, dar am avut clipe în care mi-am pus întrebări, în care m-am gândit dacă drumul muzicii este cel potrivit pentru mine, chiar dacă cei din jurul meu îmi spuneau că am talent.
Dacă mi-aș fi dorit să fiu altcineva pe lumea aceasta, dacă aș fi avut puterea să mă pun în pielea altcuiva, acela ar fi, fără doar și poate, maestrul FLORIN PIERSIC. Pentru toate motivele din lumea asta mare și poate pentru unul singur - pentru emoția sa, pentru felul acesta nemaipomenit pe care-l are, reușind să captiveze atenția, să-ți prindă sufletul într-o vâltoare din care nu-ți dă drumul mult timp. După părerea mea, la capitolul popularitate, Florin Piersic este simbolul fruntaș al teatrului și filmului românesc, din toate vremurile!
Vedeți voi, dragii mei, mie nu mi-a plăcut niciodată să dau bir cu fugiții. Nu! Mi-am asumat fiecare decizie din viață și am încercat mereu să găsesc parte din cea mai bună variantă pe care mi-o imaginez eu despre mine. Nu m-am dat lovit, n-am încercat să fac altceva ca să nu-mi asum răspunderea pentru ceva. Și poate și de asta eu mă mândresc cu faptul că sunt un om demn, care doarme liniștit noaptea pe perna lui, căruia nu i se poate reproșa ceva reprobabil și care mereu a avut o vorbă bună pentru fiecare.
Eu nu sunt scriitor. Nu sunt nici măcar un om care să aibă cine știe ce talente literare mărețe. Nu, eu scriu cu sufletul și încerc, pe cât pot, să-mi aștern, dincolo de gândurile mele, emoții. Fac asta pentru că mă relaxează și pentru că mă gândesc că poate cineva citește și vede măcar un lucru pozitiv din felul în care simt sau gândesc eu. Nu mă consider nici vreun guru și nici nu spun că ceea ce scriu eu are statut de certitudine! Sunt strict părerile mele subiective despre viață sau despre oameni remarcabili.
De fiecare dată o luăm de la capăt. Ni se pare că vrem să fim mai buni, mai frumoși, cu mai multe speranțe și parcă altfel, într-o lume care-i oricum altfel din toate punctele de vedere. Nu ştiu eu cât se înfăptuieşte din dorinţele astea ale noastre, dar acum, în pragul anului 2021, se cuvine să ne setăm ţeluri înalte. Nu ca pe nişte puncte de bifat şi greu de înfăptuit, ci doar ca pe nişte fireşti treceri ale sufletului nostru, care are nevoie de un fir de care să se agaţe.
Se spune de multe ori că așteptăm prea mult. Așteptăm să vină ceva, așteptăm să treacă sau de ce nu, ne place pur și simplu să fim într-o continuă dorință după ceva anume. Nu știu cât de adevărat este acest lucru, dar întreaga noastră viață e ca o așteptare. Avem așteptări de la noi și de la cei din jur și suntem tare dezamăgiți atunci când lucrurile nu ies așa cum ni le imaginăm. Cred eu cumva că fiecare parte a sufletului nostru este o mare iluzie către frumos, iar părțile astea sunt hrănite clipă de clipă cu așteptări de orice gen.
Nu mai e mult și-apare Crăciunul. Simt cumva că anul acesta va fi puțin mai diferit decât în ceilalți ani. Nu doar pentru mine, ci pentru toți. Mereu m-am gândit la perioada asta, la farmecul ei și la ce are ea de ne face pe toți cumva să rezonăm altfel cu ce e în jur. Nu am găsit un răspuns clar, dar știu că aceia, rari, care nu iubesc Crăciunul nu au farmec pe lume, n-au sensibilitate și au trecut degeaba prin farmecul copilăriei. Nu știu, pentru mine Crăciunul este o reîntoarcere în vremurile în care eram mic. Revăd clipele acelea, retrăiesc emoția unui timp simplu și parcă oricând, dar oricând, aș da din viața mea de-acum pentru câteva momente de atunci.