Dacă sunteţi o adeptă a mâncării pe bază de peşte, vă puteţi bucura din plin de ea în fiecare zi. Pe lângă faptul că vă va ajuta să scădeţi în greutate, peştele este şi foarte sănătos. Iată miraculoasa dietă cu… peşte.
Luni Mic dejun: cafea cu lapte degresat sau ceai, câţiva biscuiţi digestivi şi un fruct, la alegere;
Prânz: o porţie de supă de zarzavat, 200 g caras la grătar şi 200 g legume fierte, la alegerea dumneavoastră; Gustare de la ora 16:00: 100 ml iaurt degresat şi 30 g cereale integrale;
Cină: 200 g salată verde, 100 g morcov ras, 50 g boabe de porumb şi 50 g ton în conservă. Se condimentează cu puţin suc de lămâie, sare şi piper, după gustul fiecăruia.
Marţi Mic dejun: cafea cu lapte degresat sau ceai, o felie de pâine integrală prăjită şi un ou;
Prânz: 200 g macrou la cuptor, 200 g orez cu legume, salată de varză;
Gustare: o banană;
Cină: o porţie de supă de zarzavat, piure din doi cartofi de mărime medie, un fruct la alegere şi un ceai de plante la alegere.
Dacă aveţi părul casant, despicat sau gras şi vă doriţi un păr des, mătăsos şi suplu, apelaţi la tratamente naturiste pe bază de plante şi veţi obţine rezultate eficiente şi de durată.
Brusturele încetineşte căderea podoabei capilare
De la această plantă se folosesc atât frunzele, cât şi rădăcinile. Se prepară o infuzie din brunsture, punând o mână de plantă la un litru de apă. Se fierbe timp de zece minute şi se strecoară. Loţiunea obţinută se foloseşte zilnic la frecţionarea pielii capului. Acest tratament stopează căderea excesivă a părului şi elimină peliculele care apar la nivelul scalpului.
Ghimbirul restabileşte nivelul de sebum
Această plantă se foloseşte sub formă de băi şi este un remediu foarte bun pentru restabilirea nivelului de sebum de la nivelul scalpului. Se pun patru linguri cu plantă într-un litru de apă şi se lasă să fiarbă timp de cinci minute. Loţiunea obţinută se foloseşte pentru fricţionări zilnice sau se pune în apa pentru clătirea părului.
Nu doar femeile simt nevoia să se îngrijească şi să se păstreze în formă. Şi bărbaţii au început să fie din ce în ce mai preocupaţi de aspectul lor fizic şi mai ales de îngrijirea pielii. Firmele de cosmetice au scos deja pe piaţă produse destinate bărbaţilor, adaptate la nevoile şi la particularităţile pielii lor. Ca şi în cazul femeilor, bărbaţii trebuie să cunoască însă câteva lucruri despre tipul de piele pe care îl au şi despre ceea ce li se potriveşte atunci când vor să acorde mai multă atenţie îngrijirii de zi cu zi. Iată câteva informaţii care să vă ajute să decideţi ce produse să folosiţi şi cum să vă îngrijiţi pielea într-un mod cât mai eficient.
Îmbătrânire cutanată târzie
Pielea bărbaţilor este mai groasă decât a femeilor, mai bogată în colagen, mai fermă şi mai elastică. Bărbaţii au pielea grasă sau mixtă. Secreţia de sebum este controlată de nivelul de testosteron, principalul hormon masculin. Nivelul testosteronului generează o cantitate mai mare de seboree şi, prin urmare, o piele mai grasă. Datorită acestor particularităţi, îmbătrânirea cutanată apare mai târziu la bărbaţi decât la femei.