Main menu

header

Evghenii Pluşenco, regele gheţii

08-01-1

de Elena Şerban

Multiplu campion olimpic şi mondial, Evghenii Pluşenco este considerat de mulţi cel mai mare patinator din toate timpurile! Sportivul s-a născut în zodia Scorpionului, la 3 noiembrie 1982, în Khabarovsk Krai, din Extremul Orient rus. Îndrăgostit de gheaţă, poate şi din cauza climatului extrem de rece din zona natală, Evghenii petrece ore întregi la patinoar încă din copilărie. De altfel, după ce devine elevul marelui antrenor Alexei Mishin, Pluşenco a câştigat Campionatul Mondial de patinaj artistic pentru juniori în 1997, la doar 14 ani şi trei luni. După acest prim-titlu important, patinatorul cu aspect firav şi păr blond a câştigat alte zeci de competiţii, dintre care Olimpiada de Iarnă de la Torino din 2006, Campionatele Mondiale de patinaj din anii 2001, 2003 şi 2004, dar şi alte şase campionate europene. Ultima competiţie câştigată este cea de la Campionatul European din Estonia din 2010. O manevră inteligentă făcută de blondul patinator şi care l-a făcut remarcat nu doar printre iubitorii sportului a fost aceea de a dansa pe gheaţă pe muzica violonistului Edvin Marton. Spectacolele celor doi au fost urmărite de sute de mii de oameni din întreaga lume.

Read more: Evghenii Pluşenco, regele gheţii

Jumătăţi de oameni cu voinţă-gigant

17-01-1de Elena Şerban

Inspiră milă şi par neajutoraţi, suferă în urma unor greşeli ale naturii sau a unor accidente de diferite tipuri, le lipsesc părţi din corp fără de care alţii consideră că nu ar putea trăi şi sunt numiţi oameni cu handicap doar pentru că nu au corpul întreg. Cu toate acestea, unii dintre ei au reuşit în viaţă cu puţin şi pot fi consideraţi adevărate modele. Inspiraţi-vă din povestea câtorva dintre oamenii mai puţin norocoşi, dar care merită toate laudele!

Read more: Jumătăţi de oameni cu voinţă-gigant

James Cook, un explorator nedreptăţit

10-01-1de Elena Şerban

Polinezia Franceză, Noua Zeelandă sau Hawaii ar fi rămas multă vreme neştiute de europeni dacă un navigator britanic nu le-ar fi descoperit. Este vorba despre James Cook, născut la 27 octombrie 1728, în Marton, în North Yorkshire, aproape de oraşul Middlesbrough (Anglia). Alături de alţi patru fraţi, James a venit pe lume în familia formată din fermierul James Sr şi soţia sa, Grace. Viitorul navigator a lucrat în prima parte a vieţii sale tot ca fermier, apoi, la 18 ani, s-a angajat pe un vas ce transporta cărbuni.

Read more: James Cook, un explorator nedreptăţit

Fantome şi mister

de Ana Trifan

- Cele mai bântuite cimitire din lume

Fiecare cimitir mai vechi are povestea lui şi, de ce nu, câte o legendă sau chiar mai multe despre niscaiva fantome care ar colinda prin zonă. „Pere Lachaise”, „Highgate Cemetery” sau „Recoleta” sunt doar câteva dintre locurile de îngropăciune celebre, despre care se spune că ar fi bântuite.

Read more: Fantome şi mister

Anda Călugăreanu, mică, dar cu talent uriaş

12-01-1de Elena Şerban

Într-o zi de 24 a lunii octombrie, anul 1946, dintr-o mamă armeancă şi un tată român, a venit pe lume una dintre cele mai talentate actriţe şi cântăreţe ale României, Anda Călugăreanu. Botezată de fapt Anca Miranda, aceasta şi-a schimbat numele, la îndemnul comicului Mircea Crişan, pentru a evita cacofonia.

Read more: Anda Călugăreanu, mică, dar cu talent uriaş

Închisoarea perfectă: Insula Pelicanilor

07-01-1de Elena Şerban

- La 12 octombrie 1933 au început lucrările de transformare a fortăreţei Alcatraz

Far, fort de apărare, închisoare şi, mai nou, atracţie turistică. Acesta este Alcatrazul, unul dintre cele mai cunoscute locuri din lume. A devenit celebru în special datorită filmelor, pentru că insula pe care se află fosta închisoare, situată în centrul Golfului San Francisco, a fost locul de desfăşurare a numeroase producţii cinematografice.

Read more: Închisoarea perfectă: Insula Pelicanilor

Carol al II-lea, regele care a renunţat la regat

14-01-1de Elena Şerban

Carol al II-lea a renunţat la tronul României în favoarea unei femei. A preferat să fie dezmoştenit şi a ales să trăiască simplu, sub numele de Carol Caraiman.

Read more: Carol al II-lea, regele care a renunţat la regat

Casa Albă, locuinţa a 44 de preşedinţi

de Nicoleta Ghighilicea

- Cea mai importantă reşedinţă din lume are o istorie de aproximativ 200 de ani

Cu o istorie unică şi fascinantă, Casa Albă, palatul construit pentru cei care conduc America, este mai mult decât locuinţa şi principalul loc de muncă al acestora. Ea reprezintă un simbol al preşedintelui, dar şi al poporului american. Democraţi sau republicani, cei care s-au aflat în vârful puterii au luat aici cele mai importante decizii pentru SUA şi, uneori, pentru lumea întreagă.

Read more: Casa Albă, locuinţa a 44 de preşedinţi

Vladimir Putin, omul care a reînviat Rusia

15-01-1de Elena Şerban

Considerat de ruşi omul care a pus din nou ţara lor între puterile lumii, Vladimir Putin este cel mai important politician rus de după căderea blocului comunist, în 1989. Născut la 7 octombrie 1952, în Leningrad (actualul Sankt Petersburg), Vladimir Vladimirovici Putin este fiul unui marinar şi al unei muncitoare, iar bunicul său a fost bucătarul preferat de Lenin şi de Stalin.

Read more: Vladimir Putin, omul care a reînviat Rusia

Afacerea viitorului: navetele spaţiale private

09-01-1de Nicoleta Ghighilicea

- Un voiaj în Cosmos costă acum aproape 40 de milioane de dolari

Companiile private sunt într-o competiţie acerbă pentru construirea navetelor capabile să facă zboruri suborbitale pentru turişti, dar mai ales să ajungă pe Staţia Spaţială Internaţională. Un pas important a fost făcut în urmă cu trei ani, când Space X a devenit prima firmă privată din lume care a lansat cu succes o rachetă proprie pe orbita Pământului.

Read more: Afacerea viitorului: navetele spaţiale private

Cele mai ciudate sindroame

de Nicoleta Ghighilicea

- Foarte mulţi oameni sunt diagnosticaţi în fiecare an cu simptome incredibile cauzate de factori aparent normali

Aproape 40 de pelerini care vizitează Oraşul Sfânt sunt internaţi în spital în fiecare an, pentru că au halucinaţii religioase. Printre cele mai cunoscute sindroame care ne afectează sunt şi cele denumite după oraşele în care au apărut: Ierusalim, pentru turiştii care se cred personaje biblice; Paris, când străinii sunt dezamăgiţi de oraşul la care au visat; Stockholm, pentru prietenia dintre ostatici şi răpitori; Florenţa sau Stendhal, când cei care privesc o operă de artă cad în extaz.

Read more: Cele mai ciudate sindroame