Main menu

header

Pariul Alinei Eremia cu viaţa: „Visez la o carieră internaţională şi vreau să ajung la inima oamenilor prin muzica mea“

641 15 1de Luana Mare

Alina Eremia este protagonista unei poveşti de şi despre succes! Are numai 23 de ani, un palmares care cuprinde premii mai multe decât numărul de ani de viaţă, concerte în fiecare weekend şi fani în întreaga ţară, roluri principale în seriale de succes care au făcut ravagii printre adolescenţi, invitaţii la emisiuni, la concursuri, în jurii. În spatele artificiilor este, după cum spune chiar artista, multă muncă. De la primele ore ale dimineţii până noaptea târziu, fără vacanţe, fără nopţi în cluburi pentru distracţie. Chiar şi în copilărie, atunci când primul premiu a întrecut-o în dimensiuni şi a fost nevoie să-l târască pe scenă ca să-l poată lua acasă, repetiţiile asidue au reprezentat cheia succesului.

Read more: Pariul Alinei Eremia cu viaţa: „Visez la o carieră internaţională şi vreau să ajung la inima...

Adelina Răducu: „Muzica a fost darul lui Dumnezeu pentru Denisa“

639 16 1de Carmen Ciripoiu

Timp de 13 ani, Denisa Răducu, copila cu părul blond și voce angelică, a iradiat exact optimismul pe care românii l-au așteptat ca pe un medicament. Le-a alinat dorul celor plecați peste hotare cu o grație îmbătătoare, chiar dacă, poate, dincolo de zâmbetul său luminos s-au ascuns uneori cioburi de suferință. N-a știut niciodată ce sunt dușmănia, răutatea, lucrul făcut de mântuială și nici n-a vrut să accepte că viața-i scurtă, așa, ca o carte bună căreia după ce îi citești toate filele ajungi cu tristeţe să-i vezi și finalul. Cu puțin timp în urmă, un cancer nemilos s-a instalat în trupul său firav și n-a vrut să-l mai părăsească. Denisa a luat totul ca pe o încercare a vieții. N-a fost să fie așa! Fata cea frumoasă a muzicii lăutărești, îngerul blond, a plecat să se odihnească puțin. Între învins și învingător, durerea s-a împărțit egal. Ca și moartea… Un interviu sfâșietor cu cea pe care Denisa Răducu a iubit-o enorm, sora sa, Adelina, în rândurile de mai jos.

Read more: Adelina Răducu: „Muzica a fost darul lui Dumnezeu pentru Denisa“

Sunt fratele Mihai, mirean păcătos, care s-a întors la Dumnezeu

638 15 1de Luana Mare

Mihai Coadă, actorul cunoscut publicului larg din sitcomul „La bloc”, unde a interpretat rolul lui Nelu Curcă, este de nerecunoscut astăzi pentru fanii serialului. Întors către credinţa în Dumnezeu, artistul are înfăţişarea unui monah şi este prezent în fiecare duminică în strana Mănăstirii Turnu, de lângă Ploieşti, purtând rasa călugărească şi interpretând cântări psaltice alături de alţi fraţi sau călugări aflaţi sub ascultarea stareţului Valentin Mitu. A refuzat să mai joace în piese de teatru şi filme cu texte ce contravin învăţăturilor biblice, s-a implicat activ în mişcarea naţională Coaliţia pentru Familie, se roagă la Dumnezeu de mai multe ori pe zi şi spune că scopul vieţii sale este mântuirea prin Hristos. Cu binecuvântarea stareţului, Mihai Coadă a acceptat să ne acorde un interviu despre modul său de viaţă şi despre felul în care credinţa în Dumnezeu l-a transformat.

Read more: Sunt fratele Mihai, mirean păcătos, care s-a întors la Dumnezeu

Lora: „M-am vindecat de multe pe scenă! Divorţul m-a lăsat cu 48 de kilograme“

637 15 1de Valeria Roman

E mereu cu zâmbetul pe buze, dar Lora (34 de ani), aşa cum o ştie toată lumea pe Laura Petrescu, a trecut prin foarte multe de când a intrat în lumea showbizului. Solista a devenit cunoscută în România odată cu participarea la concursul „Star Factory” organizat de Prima TV în anul 2004, însă au fost necesari încă doi ani pentru a se lansa în industria muzicală. În anul 2006 s-a înfiinţat formaţia Wassabi, sub îndrumarea lui Marius Moga, dar din 2009, artista a hotărât să încerce o carieră solo. Au urmat multe piese de succes şi, în 2012, cântăreaţa se preocupa şi de viaţa sa amoroasă. Lora s-a măritat, dar căsnicia a fost scurtă şi s-a terminat la notar doi ani mai târziu (octombrie 2014). Ulterior, artista a început o relaţie cu tour-managerul său, Ionuţ Ghenu, bărbatul pe care a ezitat mult să-l primească în viaţa sa după ce s-a vehiculat că din cauza lui ar fi pus punct mariajului cu fostul soţ. S-a retras din proiectele de la Antena 1, unde a fost jurat la „Next Star” şi concurentă la „Te cunosc de undeva”, pentru că şi-a dorit să fie doar solistă şi nu vedetă tv. Despre tot ce implică viaţa de artist, provocări noi, dar şi despre cum a afectat-o divorţul şi cum e pregătită să facă din nou pasul cel mare am aflat direct de la Lora, care a răspuns emoţionant de sincer în interviul următor.

Read more: Lora: „M-am vindecat de multe pe scenă! Divorţul m-a lăsat cu 48 de kilograme“

Jeni Nicolau: „Viaţa m-a învăţat să rabd, să tac, dar niciodată să renunţ“

636 16 1de Carmen Ciripoiu

E delicat să vorbești despre Jeni Nicolau, pentru că numele său este sinonim cu bucuria. Cu harul de a readuce zâmbetul pe chipul oricui o privește. Și cine o descoperă pe Jenica, mereu tonică, observă că pofta sa de viață se ia precum o boală molipsitoare. Despre disciplină, rigoare, integritate morală, etică, noblețe şi ABC-ul profesiei de artist, în care „te dăruiești ca un Sisif și te simți uneori ca un demiurg”, aflaţi într-un interviu de suflet cu îndrăgita Jeni Nicolau.

Read more: Jeni Nicolau: „Viaţa m-a învăţat să rabd, să tac, dar niciodată să renunţ“

Ei sunt aşii din mâneca postului Kanal D

635 16 1de Valeria Roman

Burak, alias Kemal: „Pictez, fac fotografii şi am o motocicletă“

Îl vedeți în fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20:00, în prime time, la Kanal D, în serialul „Dragoste infinită”, interpretând magistral rolul lui Kemal. Dar Burak özçivit (32 de ani), eroul nostru, a avut multă treabă în ultima vreme şi în viața personală. Dincolo de platourile de filmare, de unde a pus inima pe jar a milioane de femei din întreaga lume, dar și din România, carismaticul actor are ochi doar pentru o singură frumuseţe. Norocoasa se numește Fahriye Evcen, este tot actriță, și a reușit să-l convingă după aproape trei ani de relație să o ia de soție. Nunta lui Burak özçivit cu Fahriye Evcen a avut loc la 29 iunie și a fost considerată evenimentul anului în Turcia și în Orientul Mijlociu. Deși au existat oferte din partea șeicilor arabi ca întreaga ceremonie să aibă loc în Dubai, pe cheltuiala lor, starul turc a refuzat aceste invitații, dorind ca nunta să se desfăşoare în Istanbul, aproape de casă. Totul s-a întâmplat într-un cadru mirific, la un conac din secolul al XIX-lea, din timpul Imperiului Otoman, situat pe malul Bosforului, „Sait Halim Paşa”, și doar avansul pentru închirierea localului a depășit 75.000 de euro, afirmă surse citate de takvim.com. Popularul Burak özçivit a acceptat să ne povestească, într-un interviu Exclusiv, cum este viața pe platourile de filmare și să ne dea detalii despre relația cu superba sa soție.

„Succesul nu m-a schimbat!”

- Rolurile din „Suleyman Magnificul” şi „Dragoste infinită” ţi-au adus nu numai faima, ci şi numeroase admiratoare, inclusiv în România! Cum te descurci în această situaţie?

- Am mai multe admiratoare decât admiratori, ştiu lucrul acesta şi mă flatează! Iubirea publicului este ceea ce hrăneşte ego-ul unui actor. E ceva necesar în meseria noastră, dar care necesită obiectivitate şi detaşare, altfel cazi în capcana succesului. Pe mine, din fericire, succesul nu m-a schimbat. Pot să spun deci că manageriez foarte bine situaţia!

- Joci rolul principal în „Dragoste infinită”, difuzat la Kanal D! Cu ce e diferit Kemal faţă de tine?

- De obicei, publicul asociază eroul filmului cu actorul. Admiraţia pentru un actor se confundă cu admiraţia pentru personajul pe care acesta îl joacă. Mă bucur că interpretez un asemenea personaj! Kemal este un bărbat care are multe calităţi, un individ cum rareori se mai găseşte în zilele noastre. Împărtăşesc cu personajul mai multe principii de viaţă, mă regăsesc în multe dintre reacţiile sale, însă cu siguranţă eu sunt mult mai extrovertit decât el.

„Totul între mine și nevasta mea este transparent și onest”

- Ai acasă o iubită cu care recent ţi-ai întemeiat o familie! E geloasă? Dar tu?

- Nu suntem geloşi, nu suntem în competiţie, nu ne certăm. O relaţie înseamnă egalitate. Niciunul dintre noi nu încearcă să controleze relaţia pentru a avea un ascendent asupra celuilalt. De ce am fi geloşi, când totul între noi este transparent şi onest?

- După „Suleyman”, ai deschis un restaurant! Ce se va întâmpla după acest serial, o nouă afacere?

- Nu mi-am propus să deschid un nou business. Faptul că am investit nişte bani într-un restaurant nu mă califică drept om de afaceri. De restaurantul meu se ocupă cineva care se pricepe la aşa ceva. Eu ştiu să joc - sunt actor şi sper să pot face meseria asta cât mai mult timp.

„Sosia mea ar putea fi un actor indian”

- Dacă ar fi să-ţi iei un înlocuitor, o sosie, cine crezi că s-ar încadra pentru acest job?

- Nu ştiu! Nu m-am gândit niciodată la aşa ceva! Mi s-a spus, la un moment dat, când mă aflam într-o vacanţă în Asia, că semăn cu un actor indian. Un puşti s-a apropiat de mine şi m-a întrebat, în limba engleză, dacă sunt actorul „nu ştiu care” - nu i-am reţinut numele. I-am spus că da, sunt actor, dar că numele meu este altul, nu cel despre care a pomenit. În orice caz, era un star de la Bollywood, mi s-a spus. „Ce mică este şi lumea asta mare a actorilor, dacă seamănă între ei”, a râs puştiul, care mi-a cerut un autograf, deşi nu eram favoritul său.

- Pasul de la model la actor...

- A fost ceva firesc la un moment dat. Jucam în reclame, mergeam la castinguri şi „dădeam bine pe cameră”, după cum mi se tot spunea. Eram în mediul potrivit şi se pare că a fost şi momentul potrivit.

„Filmăm și câte zece ore pe zi!”

- O întâmplare amuzantă de la filmări? Cât ai filmat cel mai mult?

- Nu se întâmplă prea des lucruri haioase, pentru că se munceşte mult, şi la modul cel mai serios. Filmăm des câte zece ore pe zi. Amuzant a fost, la un moment dat, că, din greşeală, am intrat în cadru, imediat după pauză, cu ochelarii de soare fixaţi deasupra capului. Eu eram serios, gata să dau replica, dar nu ştiam de ce toată lumea râdea în hohote de mine.

- Cum eşti dincolo de platoul de filmare? Ce pasiuni ai?

- Îmi place să pictez, să fac fotografii şi să mă plimb cu motocicleta. Ador să conduc maşina pe distanţe lungi, pentru că şofatul mă relaxează.

- Îţi plac copiii?

- Îmi plac copiii, e o plăcere să îi fotografiez. Îmi place să surprind inocenţa şi bucuria din ochii lor.

„Am mai multe admiratoare decât admiratori, ştiu lucrul acesta şi mă flatează! Iubirea publicului este ceea ce hrăneşte ego-ul unui actor. E ceva necesar în meseria noastră, dar care necesită obiectivitate şi detaşare, altfel cazi în capcana succesului“

„În Grecia am văzut un spectacol măreţ şi înfricoşător“

- Care a fost cea mai frumoasă vacanţă a ta?

- Toate vacanţele au fost minunate, fiecare a avut farmecul său. Momente memorabile. Îmi vine acum în minte o ploaie care m-a prins noaptea târziu, când mă întorceam la hotel. Eram pe o insulă grecească, într-o maşină închiriată şi ploua cu găleata. Mergeam de-a lungul coastei, iar cerul era brăzdat de fulgere. Ştergătoarele abia mai făceau faţă, aproape că nu mai vedeam nimic prin parbriz. Am tras pe dreapta şi am privit. Era un spectacol măreţ şi înfricoşător: fulgerele care despicau cerul şi parcă despicau chiar şi marea, care se lumina dintr-o dată! Îmi era teamă, dar mă şi bucuram de spectacolul acela unic. Am regretat enorm că nu aveam aparatul foto la mine, iar telefonul era descărcat. Ar fi fost o filmare apocaliptică!

„Kemal este un bărbat care are multe calităţi, un individ cum rareori se mai găseşte în zilele noastre. Împărtăşesc cu personajul mai multe principii de viaţă“

Mirii au purtat câte două ţinute în ziua cea mare

La 29 iunie, pe pontonul superbului conac din secolul al XIX-lea, Sait Halim Pasha, situat în „inima Bosforului”, Burak şi Fahriye au spus „Da, pentru totdeauna!”. La cununia civilă, Burak a strălucit într-un costum negru, iar la petrecere a purtat un sacou alb. Fahriye a avut o rochie spectaculoasă la cununie și apoi o alta, din dantelă importată din Franța și creată de un reputat designer turc. Momentul culminant a fost dansul mirilor, pe melodia „Crazy in Love”. După nuntă, cei doi au plecat în luna de miere în Maldive.

Andreea Mantea: „Victor este un om foarte iubit de public!“

- Ai rămas veterana acestei emisiuni. Cum a fost prima ediţie cu chipeşul Victor Slav?

- Foarte emoţionat! Era un nou început de drum pentru el, însă - credeţi-mă - învaţă foarte repede. Nefiind obişnuit cu acest gen de emisiune, avea emoţii, şi eu, de asemenea, dar totul merge ca pe roate. Nu mă aşteptam să comunicăm atât de uşor încă de la prima noastră colaborare. Ne completăm reciproc, ne înţelegem din priviri, dovadă stau şi audienţele mari WOWBiz pe care le înregistrăm ediţie de ediţie.

- Cum colaboraţi? Când sunteţi în platou sau în culise vă daţi sfaturi?

- Fireşte, discutăm atât despre subiectele şi despre invitaţii pe care îi avem în WOWBiz, cât şi despre copiii noştri, ne sfătuim, povestim, aşa, ca între colegi. Normal că ne sfătuim, este o colaborare minunată! Îi „vând” tot felul de ponturi pentru că este la început de drum. Nu pentru că ar avea mare nevoie, ci pentru că aşa simt eu că trebuie să fac.

- Cum ai reacţionat când ai aflat că a câştigat castingul?

- M-am bucurat, pentru că ştiu că este un om foarte iubit de public. Acum, după ce am prezentat câteva ediţii WOWBiz alături de el, am descoperit că Victor este un profesionist şi mai ales un perfecţionist.

„Uneori, noaptea, parcă nu am aer. Aşa de dor îmi este de David”

- Nu ajungi să îl adormi seara pe David. Cum compensezi asta?

- Îl pupăcesc şi mă joc cu el şi îi storc energia pe timpul zilei, încât adoarme singur - adormitul de seară nu este la fel de necesar cum este cel din timpul zilei.

- Ce activităţi aveţi împreună?

- Acum, de exemplu, i-am dat jos scutecul, a făcut pipi pe el şi eu spun tuturor. Vai, ce ruşine! (râde) Se joacă mult cu acuarelele şi pictează pe oriunde, inclusiv pe pereţi, dar niciodată pe foaia de hârtie. Îl bănuiesc că este îndrăgostit de o fată, pentru că îi pronunţă numele, tot oftează, tot stă supărat. Nu a găsit-o de două ori în parc şi este neliniştit...

- Care e primul lucru pe care îl faci când ajungi acasă după emisiune?

- Merg să îl văd pe David în camera sa. Sunt momente în noapte când mă apucă dorul de el foarte tare, fie că sunt în timpul show-ului, fie că nu sunt, şi parcă nu mai am aer. El, noaptea târziu, tot aşa face, păzeşte la uşă şi mă aşteaptă: „Mama, mama”. Şi sunt nopţi când chiar îl surprind că face ochişori şi mă caută. Dacă nu îl găsesc treaz, mă uit la serialul „Dragoste infinită”. Da, cred că deja se ştie acest lucru, că sunt un fan al serialelor turceşti, însă nu ratez niciun episod din „Dragoste infinită”. M-a cucerit definitiv acest serial!

„Suntem un fel de scannere umane”

- Care este ritualul tău de dimineaţă? Mergi la sală?

- Da, de câteva luni am început să îmi reiau antrenamentele la sala de fitness, însă nu merg atât de des pe cât mi-aş dori. Spre exemplu, săptămâna aceasta nu am reuşit decât de două ori, sper să ajung şi mâine dimineaţă. Primul lucru de care am nevoie dimineaţa este cafeaua. David se strâmbă drăgălaş când o vede. Aşa că bem cafeaua împreună dimineaţa! E o plăcere...

- Cum faci să îţi aduci invitaţii în zona care depăşeşte confortul?

- Cred că te naşti cu un astfel de dar! Pentru că simţi oamenii doar privindu-i, şi imediat ştii ce vor şi cum sunt. Ești un fel de scanner uman. Nu de fiecare dată poţi să subliniezi ce oameni sunt, pentru că nu poţi să fii obiectiv... Îi laşi până la un punct, apoi îi aduci acolo unde vrei!

„Normal că ne sfătuim, este o colaborare minunată! Îi «vând» tot felul de ponturi pentru că este la început de drum. Nu pentru că ar avea mare nevoie, ci pentru că aşa simt eu că trebuie să fac“

Victor Slav: „Cu Andreea voi forma cel mai tare cuplu din România“

635 16 2- Cum a fost revenirea în televiziune? A trecut ceva timp de când nu ai mai apărut pe micul ecran.

- Drăguţă şi neaşteptată în acelaşi timp. Nu mă aşteptam să fiu parte din acest format, dar a fost o provocare şi am acceptat-o cu mare plăcere. Fac echipă bună cu Andreea Mantea, alături de care învăţ câte ceva ediţie de ediţie. M-am acomodat foarte repede, cu toate că nu am mai prezentat o emisiune tabloid până acum.

- Ai avut emoţii sau ţi s-a părut ca mersul pe bicicletă?

- Într-adevăr, este ca mersul pe bicicletă, nu uiţi cu ce se „mănâncă” televiziunea, dar emoţii am întotdeauna când intru în direct. Cred că emoţia trebuie să existe de fiecare dată atunci când este reîntâlnirea cu telespectatorii. Emoţiile sunt constructive, ajută şi, în acelaşi timp, te fac să nu uiţi că, până la urmă, eşti om. Aşa şi cu greşelile, micile bâlbe care sunt inevitabile atunci când prezinţi o emisiune în direct. Prima ediţie WOWBiz alături de Andreea Mantea a fost pentru mine un plus de emoţie, pentru că nu am avut timp să mă acomodez, totul a fost „pe repede înainte”, nu cunoşteam echipa, nu cunoşteam cameramanii... Surprinzător, a ieşit mai bine decât mă aşteptam. Voi ce ziceţi?

„Habar nu aveam că Mădălin pleacă”

- Cum te împaci cu formatul WOWBiz, având în vedere că este un show live, care tratează şi subiecte de tip tabloid?

- Cum spuneam mai devreme, surprinzător, bine! Nu mă aşteptam să mă integrez atât de uşor şi simt că lucrurile vor merge fără probleme. Trebuie să mai lucrez la încărcătura cu care ies din emisiune. Când intri în live trebuie să fii „încărcat” şi să cunoşti foarte bine subiectul pe care îl tratezi, să îţi ştii invitaţii, dar atunci când se termină emisiunea trebuie să te detaşezi. Aici trebuie să mai lucrez eu. Spre exemplu, serile trecute am prezentat un caz cutremurător - o familie greu încercată de soartă, cu mulţi copii care îşi duceau traiul de pe o zi pe alta. M-a emoţionat foarte tare această familie. Am fost impresionat că, în pofida tuturor dificultăţilor, sunt uniţi şi determinaţi să treacă peste ele împreună.

- Cum a venit propunerea de a prezenta WowBiz şi cum a primit vestea Bianca?

- Propunerea a căzut ca un „şoc”, cu ghilimelele de rigoare, pentru că habar nu aveam că Mădălin Ionescu urmează să plece. Nu eram la curent cu ultimele veşti, însă am acceptat cu drag oferta pe care mi-a făcut-o Kanal D. Bianca s-a bucurat enorm, m-a felicitat şi mi-a spus că va fi fanul numărul unu al emisiunii.

- Acum, după perioada aceasta, ai fi regretat dacă ai fi refuzat oferta Kanal D?

- Cu siguranţă aş fi regretat! Chiar mă gândeam zilele trecute la asta. Pentru că, da, există şi posibilitatea aceasta: fiindcă nu am mai prezentat o emisiune de tip tabloid, dacă mă gândeam mai mult, aş fi spus că NU mi se potriveşte şi aş fi refuzat. Acum mă bucur că nu am făcut asta!

„Mi-e ciudă că nu-i mai fac băiţa de seară lui Sorichete”

- Cum o alinţi pe fetiţa ta?

- Sophie îi spunem deocamdată. Eu îi mai spun „Sorichete”, dar ea este micuţă acum, nu înţelege. Pricepe însă când o strigă pe nume mama ei.

- Câte ore petreci la sală acum, cu noul program?

- Într-adevăr, nu mă mai duc la sală cum mă duceam înainte, dar nu neapărat de când am început să prezint emisiunea WOWBiz. Vă daţi seama, este o emisiune zilnică, de luni până joi, şi ceea ce poate nu ştiu telespectatorii, atunci când prezinţi un show în direct nu vii cu jumătate de oră înainte, ci iei parte la şedinţele de redacţie, ajungi cu câteva ore înainte să înceapă show-ul. De când s-a născut fetiţa noastră avem alte priorităţi, şi sala a rămas pe locul doi, trei sau cât o fi. Mi-e ciudă că nu mai prind băiţa de seară a Sophiei. Dar asta e... Facem mici sacrificii!

- Cum te înţelegi cu Andreea Mantea? Cum te-a primit?

- Ne înţelegem excelent, şi eu cred că vom face un cuplu perfect de prezentatori, poate cel mai bun cuplu de prezentatori din România!

„Fiindcă nu am mai prezentat o emisiune de tip tabloid, dacă mă gândeam mai mult, aş fi spus că nu mi se potriveşte şi aş fi refuzat. Acum mă bucur că nu am făcut asta!“

lavinia pârva: „Sunt un om mare cu suflet de copil“

634 15 1de Luana Mare

Îi plac copiii, Celine Dion, Whitney Houston, dar şi învăţăturile profesorului doctor neurolog Constantin Dulcan şi dezvăluie că... darul cel mai de preţ pe care i l-a oferit viaţa este iubirea celor din jur. Cântăreaţa Lavinia Pârva formează de câţiva ani un cuplu cu Ștefan Bănică Junior şi se împarte între concerte, familie şi micuţii de la Şcoala de talente. Vedeta spune că 12 ani de carieră muzicală au maturizat-o şi au format-o ca pe un om capabil să ierte mult şi să se bucure de clipa prezentă. Nu mai „doarme singurică”, aşa cum cânta la început de drum artistic, şi este convinsă că Dumnezeu are planuri mari cu ea, aşa cum a crezut mereu. Are preocupări spirituale şi păstrează o legătură permanentă cu Divinitatea, practicând una dintre cele mai puternice rugăciuni ale monahilor, în tainele căreia spune că a fost iniţiată încă de copil.

Read more: lavinia pârva: „Sunt un om mare cu suflet de copil“

Rareş Bogdan: „Am învăţat golf cu profesorul Majestăţii Sale Regele Mihai!“

632 15 1de Andrei Dicu

În studioul Realităţii TV, la redutabila emisiune „Jocuri de putere”, îşi mitraliază interlocutorii cu argumente. Este una dintre personalităţile reale, pentru care arta dialogului şi respectul pentru valoare reprezintă criteriul pe care îşi construieşte viaţa. Sensibil, jovial, liniştit şi elegant. Răspândeşte în jur siguranţă şi voie bună. Nu evită nicio întrebare şi îşi preţuieşte partenerul de discuţie. Are stil. Este Rareş Bogdan şi vă invităm să-l cunoaşteţi în intimitate...

Read more: Rareş Bogdan: „Am învăţat golf cu profesorul Majestăţii Sale Regele Mihai!“

Anamaria Prodan, gazda show-ului „Gospodar fără pereche“: „În fotbal şi la filmări, încerc să fac echipa perfectă!“

631 16 1de Valeria Roman

Se învârte într-o lume a bărbațior și recent a bătut palma cu Pro TV tot pentru un proiect în care „sexul puternic” este în centrul atenției. Anamaria Prodan Reghecampf, cea mai cunoscută prezenţă feminină din fotbalul românesc, revine la postul tv unde în trecut a fost prima doamnă cooptată în echipa emisiunii „Procesul Etapei”. Vedeta a acceptat să preia cârma celui mai nou reality-show al momentului, „Gospodar fără pereche” („Farmer Wants A Wife”), ceea ce înseamnă că va trece de la lumea fotbalului, plină de lovituri sub centură, la un spectacol în care punctul central este dorinţa de a găsi dragostea adevărată. Însă nici aici nu va fi uşor, pentru că Anamaria va avea dificila misiune de a le fi alături gospodarilor şi de a-i face pe aceştia să conştientizeze că în viaţă, pe lângă muncă, mai sunt şi alte experienţe care contează. În fiecare ediţie a reality-show-ului, Anamaria Prodan va aduce în casele românilor poveştile gospodarilor burlaci şi ale celor care visează să le fie partenere, testându-le dorinţa şi pasiunea de a-şi descoperi „jumătatea”. Despre provocarea pe care a acceptat-o fără să stea prea mult pe gânduri și despre cum s-a descurcat cu fermierii ne-a povestit chiar Anamaria Prodan, o familistă convinsă, care se împarte între soţ, Laurenţiu Reghecampf, cei patru copii din familia Prodan-Reghecampf - Laurenţiu Junior, Luca, Rebecca şi Sarah - și filmările emisiunii, ce o țin în priză la 220 de volţi!

Read more: Anamaria Prodan, gazda show-ului „Gospodar fără pereche“: „În fotbal şi la filmări, încerc să fac...

Crina Matei, învăţătoarea de 18 ani pe care părinţii o confundau cu elevii, a cucerit scena, dar şi micul ecran: „Am transformat visul copilăriei din faţa blocului în realitate“

630 15 1de Luana Mare

Este frumoasă, talentată şi pasionată până la Dumnezeu de meseria sa, dar şi de muzică, dans şi de copii. Crina Matei a făcut cunoştinţă cu viaţa de artist la 14 ani, când a debutat ca profesionist la Operă, dar şi într-un serial de televiziune, şi de atunci nu a mai renunţat niciodată la scenă. Fie că joacă în piese de teatru, cântă, dansează, interpretează piese de petrecere sau prezintă show-uri tv, Crina Matei a devenit un artist şi un om complet!

Read more: Crina Matei, învăţătoarea de 18 ani pe care părinţii o confundau cu elevii, a cucerit scena, dar...

Grigore Gherman, „prinţul Bucovinei“, se destăinuie: „Scena este locul meu de linişte şi de mângâiere, de refacere şi de regăsire“

629 16 1de Carmen Ciripoiu

Legănate sau iuți, melodiile interpretate de Grigore Gherman ușurează sufletul românilor și îi fac să uite de necazuri. Frate de cruce cu bucuria de a trăi, „prințul Bucovinei”, așa cum mai este numit, legat sufletește de legendarul stejar al lui Ștefan cel Mare, a reușit să ajungă la un anume grad de înțelepciune încât să ne învețe cum să trăim frumos. Un interviu spectaculos cu tânărul interpret de muzică populară Grigore Gherman, un om asupra căruia se pare că timpul nu va avea niciun fel de putere.

Read more: Grigore Gherman, „prinţul Bucovinei“, se destăinuie: „Scena este locul meu de linişte şi de...

Adriana Antoni spune că muzica este menirea sa pe acest Pământ: „Când urc pe scenă, păşesc într-o altă lume, una minunată, dăruită de Dumnezeu“

628 16 1de Luana Mare şi Daniel Alexandrescu

A dus folclorul românesc în marile oraşe ale lumii, cântă şi romanţe, tangouri, valsuri, muzică uşoară şi chiar rock. Adriana Antoni spune că muzica este menirea sa şi că Îi mulţumeşte în fiecare zi lui Dumnezeu pentru acest dar. A urcat pe scenă de la o vârstă fragedă, iar acum are colaborări cu artişti din vechea generaţie, pe care i-a admirat încă de când era copil. Astăzi formează duet cu Gheorghe Zamfir, Elena Merişoreanu, Irina Loghin şi abordează cu uşurinţă muzica de toate genurile. L-a convins pe Ilie Năstase să joace într-un videoclip cu muzica sa şi pe Leo Iorga să cânte împreună cu ea rock. Despre toate acestea, dar şi despre secretele reuşitei sale ne-a vorbit artista într-un amplu interviu.

Read more: Adriana Antoni spune că muzica este menirea sa pe acest Pământ: „Când urc pe scenă, păşesc într-o...

Gheorghe Zamfir a descoperit rugăciunea prin muzica instrumentului care l-a consacrat: „Prin sunetul naiului m-am topit, am murit şi am reînviat“

627 15 1de Luana Mare

Un artist fenomenal, cu un destin de excepţie, Gheorghe Zamfir a împlinit de curând 76 de ani. A plecat din colbul Găeştiului, de lângă Târgoviște, şi au trecut mai bine de şase decenii bătute pe muchie de când maestrul Zamfir, pe atunci un umil elev de provincie, sufla în palma lui Fănică Luca, profesorul de la Şcoala Specială de Muzică din Bucureşti, care încerca să-i testeze astfel plămânii pentru a-l lua la clasa sa de nai. Acolo a fost începutul de drum pentru maestrul Zamfir spre glorie. Cu tenacitate, temperament vulcanic şi cu o doză semnificativă de genialitate, Gheorghe Zamfir avea să cucerească lumea întreagă cu naiul său. A vândut milioane de discuri, a obţinut numeroase premii şi distincţii, a urcat pe cele mai grandioase scene ale lumii, iar numele instrumentului său a devenit sinonim cu al său. A ajuns la casa de la Versoix a Regelui Mihai, la Papa Ioan Paul al II-lea, la Curtea împărătesei Japoniei, dar a revenit la Găeşti, locul unde s-a născut şi de unde a plecat. De acolo pregăteşte turnee, spectacole, acolo a înfiinţat festivalul care-i poartă numele şi priveşte în urmă cu nostalgie peste o viaţă pornită în praful uliţei, dusă pe cupolele strălucitoare ale lumii, dar închinată muzicii şi lui Dumnezeu.

Read more: Gheorghe Zamfir a descoperit rugăciunea prin muzica instrumentului care l-a consacrat: „Prin...

Anca Serea: „Copiii sunt raţiunea mea de a fi!“

626 15 1de Valeria Roman

O vedeți mereu aranjată și ca scoasă din cutie când la televizor, în reclame, când la diferite conferințe, unde adesea e invitată să vorbească despre stilul de viață sănătos. A prezentat, până să-l nască pe ultimul copil, știrile sportive la Prima TV, și, timp de aproape două luni, a plutit cu grație pe ringul de dans la Pro TV în emisiunea „Uite cine dansează”. Cu atâtea proiecte pe cap, nu e de mirare că poate vă întrebați cum găsește Anca Serea (36 de ani) atâtea resurse, mai ales că are și cinci copii acasă, cu vârste și nevoi diferite. David va susține anul acesta evaluarea națională, iar Moise va împlini luna viitoare primul său anișor. Cunoscând și noi aceste detalii, am provocat-o pe Anca Serea să ne mărturisească secretul său, căci probabil că are unul bine păzit, și a acceptat să vorbească sincer despre programul zilnic, care pare ocupat în fiecare minut, dar și despre cum se descurcă atunci când ajunge acasă și copiii, și soțul, solistul Adrian Sînă (40 de ani), o îmbrățișează de „bun venit”.

Read more: Anca Serea: „Copiii sunt raţiunea mea de a fi!“

Constantin Măgureanu, interpretul piesei „Am amante-n şapte sate“, s-a cuminţit alături de Vera, cea de-a treia soţie: „Vine o vreme când trebuie să-ţi iei seama, iar eu am familia perfectă“

625 16 1de Luana Mare

Născut într-o familie de muzicanţi, la Corabia, judeţul Olt, în urmă cu 50 de ani, Constantin Măgureanu şi-a început cariera artistică la vârsta de 4 ani. Mai târziu a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă de la Slatina, a cules piese din folclorul românesc specific zonei Romanaţi şi a cântat pe multe scene din ţară şi chiar din străinătate. A împlinit 30 de ani de carieră artistică, moment ce urmează a fi marcat printr-un spectacol grandios. Piesa de referinţă a repertoriului lui Măgureanu este „Am amante-n şapte sate”, lansată la emisiunea „Tezaur folcloric” în anii ’90 şi i s-a potrivit artistului cu „destin” de telenovelă, pentru că succesele de pe scenă s-au derulat în paralel cu o viaţă de familie bogat condimentată cu poveşti de iubire, trădări şi despărţiri. Aflat la a treia căsnicie, Măgureanu spune că de această dată şi-a găsit împlinirea sufletească alături de Veronica, o farmacistă din Târgu Jiu, pe care a cunoscut-o chiar la nunta ei şi care i-a dăruit doi băieţi.

Read more: Constantin Măgureanu, interpretul piesei „Am amante-n şapte sate“, s-a cuminţit alături de Vera,...

Ilinca Vandici, însărcinată în şase luni: „Când a mişcat prima oară, eram în emisiune“

624 16 1de Valeria Roman

Orice femeie ajunge să se simtă împlinită atunci când în viața sa apare un miracol, un copil, iar Ilinca Vandici (30 de ani) nu face excepție. Gazda emisiunii „Bravo, ai stil!” de la Kanal D simte de șase luni Miracolul care creşte în interiorul său. Nu a avut nevoie de multe confirmări, câteva teste de sarcină și dragostea lui Andrei Neacșu, bărbatul pe care îl va face tată, i-au fost suficiente. Faptul că în curând vor fi trei, o adevărată familie, o face să realizeze că viața sa a luat-o, în sfârşit, pe făgașul normal. Colegii o răsfață și ei și se bucură sincer, jurații emisiunii - Iulia Albu, Maurice Munteanu, Raluca Bădulescu și ajutorul lor, designerul Răzvan Ciobanu - stau tot timpul cu ochii pe ea, menajând-o ori de câte ori simt că ar avea nevoie de o pauză. Dacă în plan personal planetele s-au aliniat așa cum trebuie, și în cel profesional Ilinca se vede mult timp pe sticlă, sarcina fiind una ușoară, care o lasă să fie foarte activă.

Read more: Ilinca Vandici, însărcinată în şase luni: „Când a mişcat prima oară, eram în emisiune“

Ion Dichiseanu: „Îmi place viaţa şi am planuri pe 20 de ani de aici încolo!“

621 15 1de Luana Mare

A urcat pe scenă la doar 25 de ani şi a intrat repede şi definitiv în sufletul iubitorilor teatrului şi cinematografiei româneşti. Azi, după 60 de ani de la debut, Ion Dichiseanu ne oferă o nouă lecţie de viaţă: joacă teatru, scrie cărţi, merge în turnee de lansare şi răspunde cu gentileţe admiratorilor, ba mai mult, face planuri pe următoarele două decenii! Îmbrăcat elegant, jovial şi cu aer de cuceritor, „Lordul scenei” păstrează aroma vremurilor de glorie ai cinematografiei autohtone, a actorilor adoraţi ca nişte zei. A trecut de 80 de primăveri, dar refuză cu îndârjire să se supună timpului şi pare că a ieşit învingător din această confruntare. A divorţat demult de cântăreaţa Simona Florescu, dar aceasta încă este prezentă în poveştile de viaţă ale lui Dichi şi pare că şi-a lăsat amprenta în sufletul acestuia chiar dacă drumurile lor s-au separat. În cele câteva întâmplări povestite pentru TAIFASURI de marele Ion Dichiseanu, fosta soţie e nelipsită, fiind numită duios „măicuţa Ioanei”. De curând, actorul a lansat cea de-a treia carte şi a luat Premiul Gopo pentru întreaga carieră, ocazii excelente pentru a sta la TAIFASURI cu ziariştii, dar mai ales cu fanii săi numeroşi.

Read more: Ion Dichiseanu: „Îmi place viaţa şi am planuri pe 20 de ani de aici încolo!“

Mariana Ionescu Căpitănescu şi Văru’ Săndel: „Începui dragoste nouă“

620 16 1de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu

Prețuirea lor pentru muzica populară înseamnă respectul tradiției autentice, iar succesul concertelor susținute de Mariana Ionescu Căpitănescu și Văru’ Săndel ne face să credem că fiecare român își are obârșia pe prispa unei case de țară. La 25 și 26 martie, de la ora 19:00, la Sala Palatului din București, cele două nestemate ale folclorului românesc susțin un concert aniversar de excepție, intitulat sugestiv „Începui dragoste nouă”, care va marca 25 de ani de la debutul celor doi artiști. Un regal al muzicii populare și ușoare, cu o distribuție de aur a scenei românești.

Read more: Mariana Ionescu Căpitănescu şi Văru’ Săndel: „Începui dragoste nouă“

Anna Lesko: „În faţa şevaletului sunt altfel decât pe scenă!“

618 16 1de Valeria Roman

Este una dintre artistele-cameleon de la noi, care are mai multe roluri şi toate i se potrivesc mănuşă! Anna Lesko (38 de ani) e o artistă care pe scenă îmbracă ţinute provocatoare şi face spectacol, iar acasă se transformă într-o gospodină şi mamă devotată. Solista a venit din Republica Moldova în Capitală la vârsta de 17 ani şi s-a decis să rămână în România. A intrat în lumea artiştilor de muzică în anul 2000, unde s-a lansat cu melodia „Cu tine eu” la Festivalul de la Mamaia. Dar Anna Lesko nu este doar o voce ale cărei concerte umplu sălile, ci şi o pictoriţă, consiliată de personalităţi cu greutate în domeniu, precum Sabin Bălaşa şi Mircea Novac. Cel mai important rol al său nu este însă nici în faţa publicului şi nici atunci când se concentrează în faţa şevaletului, ci când ia acel „costum” de mamă-fantastică pentru care copilul e mai presus de orice. Pe cât de mult şi-a ascuns bebeluşul din pântece, ţinând sarcina secretă timp de şapte luni, pe atât de mult acum nu ştie cum să-l educe şi să-l hrănească mai sănătos. La sfârşitul lunii, va fi petrecere mare în familia Annei, căci micul Adam împlineşte 3 anişori, iar momentul nu are cum să treacă neobservat. Artista originară de peste Prut a mărturisit într-un interviu sincer cum se descurcă în postura de mămică, dar şi totul despre pasiunile sale pe care puţini le cunosc...

Read more: Anna Lesko: „În faţa şevaletului sunt altfel decât pe scenă!“

Alexandra Stan: „Bine că răul a trecut... Sunt îndrăgostită şi îmi imaginez cum o să arăt mireasă!“

617 16 1de Anca Lăpuşneanu

Când viaţa îţi dă o palmă, trebuie să îţi aduni toate forţele şi să mergi mai departe pe drumul pe care l-ai ales, pentru a ieşi cât mai repede din întunericul înfricoşător şi a reveni din nou la lumină. Alexandra Stan a decis să facă o carieră din muzică, urcând în fruntea celor mai renumite topuri muzicale internaţionale. Încet, încet, luminile reflectoarelor s-au îndreptat spre ea. Viaţa particulară a fost expusă brutal publicului în urma scandalului izbucnit cu fostul iubit şi impresar. Discordia au fost banii. Preţul lor, mai presus de dragoste şi de prietenie! Dar Alexandra a revenit în forţă. Single-ul „Dance” a devenit melodia nr. 1 a anului 2014 în Japonia, în opinia Zip-fm, cel mai difuzat post de radio nipon. Alexandra Stan a fost mai bine cotată în Japonia decât Shakira şi Pitbull! Lucrurile s-au aşezat, iar Alexandra priveşte acum optimistă spre viitor. Se reclădeşte bucată cu bucată. Este tânără, îndrăgostită, visează să fie mireasă, îşi doreşte să aibă mulţi copii şi lansează hit după hit.

Read more: Alexandra Stan: „Bine că răul a trecut... Sunt îndrăgostită şi îmi imaginez cum o să arăt mireasă!“

Liviu Popescu, Răzvan Exarhu şi Samuel Le Torriellec pun sarea şi piperul la Pro TV misterele noii triplete „MasterChef“

616 15 1de Valeria Roman

S-a dat startul celui de-al şaptelea sezon „MasterChef” la Pro TV, care a adus pe micul ecran feţe noi la capitolul concurenţi, dar în special juraţii! Cei care condimentează mai nou show-ul culinar de la Pro TV sunt Liviu Popescu (40 de ani), Răzvan Exarhu (48 de ani) şi Samuel Le Torriellec (42 de ani). Noii chefi au făcut cunoştinţă cu publicul de acasă din 13 februarie. Primul este un antreprenor care deţine restaurante şi cluburi exclusiviste în Bucureşti, dar şi în ţară. El va juriza farfuriile concurenţilor dornici să obţină marele premiu raportându-se la partea de afaceri la care se pricepe foarte bine. Liviu Popescu va evalua un preparat din punct de vedere calitate-preţ şi le va cere concurenţilor să muncească mai mult dacă vor ca felul lor de mâncare să intre în meniul unui restaurant de top. Liviu a prezentat în trecut o emisiune tv pentru copii. Răzvan Exarhu are o experienţă de peste 20 de ani ca jurnalist, realizator de radio, producător şi prezentator tv, iar în prezent, este „chef”. A fost producătorul unor ediţii speciale ale programelor Pro TV (1993-2000), dar a cochetat şi cu radioul şi cu presa scrisă. „Bucătarul” a prezentat şi a produs seria tv de gastronomie şi de călătorie „România delicioasă” la TVR (2010-2012) şi a pregătit meniuri sofisticate pentru numeroase vedete de la noi. Cel de-al treilea este un chef francez cu peste 25 de ani de carieră, care a fost proprietarul unui restaurant premiat Michelin! Samuel Le Torriellec este un bucătar atipic, cu tatuaje pe braţe, pentru care mâncarea face casă bună cu adrenalina sporturilor extreme. Şi-a descoperit această pasiune pe când locuia în Tahiti, unde a ajuns împreună cu tatăl său care lucra în Marina Militară. Despre toate micile mistere ale chefilor, dincolo de micul ecran, ne-au povestit chiar cei trei protagonişti ai show-ului culinar de la Pro TV.

Read more: Liviu Popescu, Răzvan Exarhu şi Samuel Le Torriellec pun sarea şi piperul la Pro TV misterele noii...