Main menu

header

La taifas cu... Alpha

De data aceasta, Alpha nu este o bancă, ci un lup sau mai bine zis o lupoaică, interpretată de un patruped pe nume… Chuck, totul petrecându-se acum 20.000 de ani, într-o lume sălbatică, primitivă, în care firește că vânătoarea este esențială, iar moartea este tratată cu destulă detașare, fiind definită, foarte poetic, ca o plecare la străbuni. O turmă de bizoni pare să fie sfârșitul pentru un tânăr viitor șef de trib. Arta supraviețuirii e foarte bine zugrăvită în acest scenariu atașant, în care personajul principal e greu de definit, inițial, dacă este băiat sau fată. Confuzia cred că este voită și funcționează până la un punct. Keda e interpretat de Kodi Smit-McPhee, un actor australian, cu care ne-am mai întâlnit și în recenta „Planeta Maimuțelor” sau „X-Men” din 2016. Pe tatăl lui, din film, îl știm din „Atomic Blonde: Agenta sub acoperire” și este un islandez cu un nume complicat: Jóhannes Haukur Jóhannesson. Regia i-a fost încredințată lui Albert Hughes, care de la 12 ani s-a apucat de meserie și a fost de șase ori producător și de zece ori realizator. Încercarea omului de a îmblânzi fiara e tratată cu multă răbdare și ingeniozitate, ajungându-se la o comuniune aproape perfectă. Din dușmani de moarte, cei doi devin inseparabili și aproape că funcționează mai bine decât cu semenii lor. Natura e sublim imortalizată și firește fără niciun strop de poluare, pentru că să nu uităm când e imaginat că s-ar petrece această aventură memorabilă, care străbate mai multe anotimpuri și se desfășoară undeva între cer și pământ.

Read more: La taifas cu... Alpha

La taifas cu... o femeie fantastică

Câștigătorul Oscarului pentru cel mai bun film într-o limbă străină a profitat de valul „Me too” (care l-a… înecat și pe Depardieu, între timp) și mai mult decât atât, o frumoasă și expresivă transgender: Marina, a cucerit publicul de pretutindeni, fără îndoială și datorită regizorului chilian, după mamă, și argentinian, după tată, Sebastian Lelio, care deja își făcuse un enorm renume cu „Gloria”, în 2013, când contracandidase la Berlin cu Călin Peter Netzer, pe atunci cu „Poziția copilului”, iar acum cu „Ana, mon amour”. Rolul principal de astă dată i-a fost încredințat Danielei Vega Fernandez, transgender și în viața reală și cântăreață, cu voce de operă, de la San Diego, Chile. Povestea din scenariu vrea să sensibilizeze publicul față de această minoritate adesea hulită, încercând să creeze o figură extrem de atașantă. După moartea iubitului, firește familia acestuia o va trata oribil. E interesant de descoperit o lume greu accesibilă altfel, plină de complexe și de drame, adesea nemărturisite, chiar bine ascunse. Titlul pare mai degrabă al unei producții de serie, cu super eroi, când în realitate e o dramă, greu de înțeles de o majoritate opacă. Marina de pe ecran are un iubit mult mai în vârstă și însurat pe deasupra și o atracție pentru același sex. Când el moare, întreaga ei existență e profund dată peste cap. Contrar prejudecăților, cei doi chiar se iubeau. Muzica e fascinantă și imaginea fabuloasă, de o originalitate fără egal. Nu ratați această peliculă, care din când în când e repro- gramată pe marile noastre ecrane.

Read more: La taifas cu... o femeie fantastică

La taifas cu... un om integru

În aproape două ore avem o radiografie extrem de interesantă a societății iraniene actuale, atât de asemănătoare cu cea din multe alte țări de pe această planetă. Conflictele în principiu sunt cam aceleași. Vecini imposibili, dorință de îmbogățire cu orice preț, construcții ilegale… Filmul a fost interzis la el în țară, unde poate fi văzut doar ilegal, ca pe vremuri casetele de la noi, doar că, firește, între timp, s-a inventat DVD-ul, așa cum puteam constata din pelicula care a cucerit Berlinala și a umflat Ursul de Aur, acum ceva vreme: „Taxi” al celui care de ani întregi este cu domiciliu forțat la Teheran: Jafar Panahi. Realizatorul capodoperei de față „Un om integru” a câștigat premiul cel mare la secțiunea Un Certain Regard și este Mohammad Rasoulof, care s-a născut la Shiraz, în 1972, și este un cineast independent și la propriu, și la figurat. De neuitat este declarația lui referitoare la pământul de unde se trage. E asemenea unui tată, pe care-l iubești, dar care, din păcate, are darul beției și din când în când îți arde o mamă de bătaie. Pentru rolul principal masculin a fost ales Reza Akhlaghirad (culmea ironiei: poartă numele mult iubitului de unii și hulit de alții Șah Reza Pahlavi).

Read more: La taifas cu... un om integru

La taifas cu... BLACKkKLANSMAN

Când a început ediția de anul acesta a Cannes-ului, toată lumea se gândea că Spike Lee va veni cu o poveste neagră și la propriu, și la figurat. În primul rând extrem de sumbră. Lucrurile n-aveau deloc să stea așa. Doar că, atâta vreme cât încă n-are loc vizionarea, fiecare e dispus să-și dea cu presupusul. Americanul cu față de șoricel, cu ochelari stil Harry Potter, a produs peste 35 de filme din anii ’80 până acum și în cei 61 de ani de viață, pe care i-a început în Atlanta, Georgia (pe care noi, europenii, am descoperit-o în „Pe aripile vântului”), a creat filme extrem de interesante de la „Malcolm X” la „Febra junglei” și a fost nominalizat la două Oscaruri, la care cu siguranță va ajunge anul ce vine. Obsesia lui dintotdeauna a fost Michael Jackson, căruia i-a dedicat și un documentar în 2016 și și-a botezat chiar unul dintre copii Jackson. Noua lui creație, la limita dintre dramă și comedie, e o poveste nebună, nebună, nebună, cu un negru (John David Washinton), care se dă drept un rasist feroce și-l antrenează în acest joc palpitant pe colegul lui, evreul (Adam Driver, pe care l-ați admirat deja în „Stars Wars” și mai ales în „Paterson”, șoferul de autobuz poet, și, mai nou, în fantezia lui Terry Gilliam „Omul care l-a ucis pe Don Quijote”). Firește că există și un personaj absolut diabolic, întruchiparea răului și a KuKluxKlan-ului, și, incredibil, dar adevărat, totul se bazează pe o întâmplare reală care s-a petrecut la Departamentul de Poliție din Colorado Springs. Surpriza cea mai mare pe care o veți avea este prezența lui Harry Belafonte, care are peste 90 de ani și pe care nu-l vom uita niciodată pentru genialul șlagăr: „Try to remember” (dacă tot suntem în septembrie!).

Read more: La taifas cu... BLACKkKLANSMAN

La taifas cu... Incredibilii 2

După succesul incontestabil al primului episod, s-a lucrat și la următorul, care oricum nu pare a fi cel de pe urmă. Niște supereroi atipici, un cuplu cu trei copii, dintre care sugarul e cel mai spectaculos, au de luptat cu răufăcătorii, care sunt reprezentați de o afurisenie dornică să stăpânească, prin puterea gândului și a unor ochelari speciali, care aduc cu cei de IMAX, pe toți posibilii salvatori ai Planetei. Deși păreau că i-am descoperit de curând pe acești viteji, ei n-au intrat pe ecranele lumii așa recent, ci în 2004, dar au lăsat urme adânci, cu un SF de animație original și… mascat. Un fel de Zorro al zilelor noastre, doar că mai au și ceva lasere în priviri și se pot multiplica, atunci când te aștepți mai puțin. Și să nu-l uităm pe prietenul familiei, pe cel care nu scuipă foc, ci gheață: ciocolatiul Frozone (cu glasul lui Samuel L. Jackson). Mai există două nume extrem de cunoscute care-și împrumută vocea: Ambasadoarea e cu timbrul Isabellei Rosselini, iar scorpia de Evelyn Deavor e Catherine Keener. Elasticgirl e un fel de mamă-eroină, și vorbește prin intermediul lui Holly Hunter, firește toate acestea în varianta nedublată. Tare reușită e și scurta animație, care precede povestea, una duioasă și gustoasă.

Read more: La taifas cu... Incredibilii 2

La taifas cu... Meg

Dacă tot e vară și merge lumea la mare, la noi problemele sunt șoselele, la ei rechinii, că se pare că nu-i deranjează înghesuiala/supraaglomerația chiar, de pe plaje și din apă! Cine ar fi putut mai bine să le vină de hac în Oceanul Pacific, care ar trebui să fie unul calm, după cum îi spune și numele, decât curajosul și forțosul Jason Statham, care pornește în adâncuri în căutarea unui specimen preistoric: un megalodon, pe scurt MEG. Firește pentru o stație de lucru ultramodernă, pe care ar fi invidiat-o, cu siguranță, și neîntrecutul savant Jacques-Yves Costeau, trebuia să existe și un sponsor, normal creionat ca ridicol și antipatic. Rolul i-a fost atribuit lui Rainn Wilson, care și în viața reală este și om de afaceri pe lângă producător, regizor, scenarist și actor de comedii tv și lungmetraje, precum cel de față. Povestea în sine e destul de naivă, salvată însă de șarmul lui Suyin, o chinezoaică delicată, care are și o fetiță (pe ecran) absolut adorabilă, Meiying, interpretată de grațioasa Sophia Cai, născută la Shanghai, de altfel filmul este o coproducție chino-americană, cum e la modă mai nou.

Read more: La taifas cu... Meg

La taifas cu... o nouă misiune imposibilă

Un film de acțiune extrem de americănesc, cu cascadorii mai mult decât spectaculoase, cu Tom Cruise în rolul principal, într-o formă fizică de invidiat, și cu muzica senzațională din serialul inițial, din 1967, compusă de neîntrecutul Lalo Schifrin, un argentinian, care se cunoaște că e și pianist, și dirijor, spre deosebire de actualul semnatar al ilustrației sonore Lorne Balfe, care pălește în fața Maestrului; scoțianul de numai 42 de ani, spre deosebire de octogenarul său coleg, încă mai are de aprofundat în ale combinației notelor de pe portativ. Ca să existe un echilibru de culoare, avem și doi actori afro-americani: Angela Bassett și Ving Rhames, pe care ca personaj îl cheamă Luther, poate cu gândul la Martin Luther King.

Read more: La taifas cu... o nouă misiune imposibilă

La taifas cu... minţile primejdioase

Iată un film greu de definit ca gen. E și SF, și paranormal, și de aventuri, și pentru adolescenți, și pentru visători, aduce cu „Labirintul/ The Maze”, are ceva din „Saga Amurg” și din vrăjitoriile lui „Harry Potter”, chiar dacă e mai puțin sentimental. Un fel de sfârșitul lumii, în care nu e foarte clar dacă se încearcă o exterminare a copiilor sau neputința de a găsi un leac contra unui virus bizar, care dă și supraputeri. Tinerii sunt împărțiți pe culori, în funcție de harurile pe care le au, portocaliul e maximum, iar personajele principale sunt alese să aparțină aproape tuturor raselor (politically correct). Avem doi băieți și două fete, în prim-plan o puștoaică foarte creață și ciocolatie, lagăre bizare, greu de distins răii de buni, arme multe și destulă violență, dar și un periculos citit al gândurilor și de modificare a lor, care, să sperăm, că or să rămână, deocamdată, pentru încă vreo câteva decenii, doar în scenariile de la Hollywood. O remarcă pe care probabil mulți și-o vor însuși, „chiar dacă n-ai condus niciodată o mașină, dacă știi să mergi pe bicicletă, o să te descurci”.

Read more: La taifas cu... minţile primejdioase

La taifas cu... fostul agent FBI din infernul din zgârie-nori

În 1974, apărea un film tradus similar, chiar dacă în original îi zicea „Infernul din turn”, dar cum pe atunci în București era emblematic cel al Televiziunii, cenzura și-a spus că e mai sănătos să-l adapteze în… „zgârie-nori”. În principiu era tot un incendiu, doar că într-o clădire unde erau invitate numai VIP-uri interpretate de foarte mari vedete hollywoodiene: Steve McQueen, Paul Newman, Fred Astaire, William Holden, Faye Dunaway, Richard Chamberlain și chiar și O.J. Simpson. După mai multe decenii, scenariul se oprește la o clădire absolut fabuloasă, cred chiar că ar trebui văzut cu un arhitect alături, pentru detalii, și pe care cu siguranță l-ar încânta aspectul și l-ar neliniști realizarea, în realitate, a unui asemenea proiect, pe care cine știe ce miliardar excentric local și l-ar comanda vreodată.

Read more: La taifas cu... fostul agent FBI din infernul din zgârie-nori

La taifas cu... Monştrii în croazieră

În așteptarea „Omului Păianjen” animație și a „Incredibililor 2”, ori a lui „Small Foot”, evident trecând și pe la „Tinerii Titani”, vacanța monștrilor începe cu „Hotelul Transilvania 3”, mutat, oarecum, pe un vas de agrement (nu-i chiar Titanicul, dar nici departe), unde e mare înghesuială de personaje, unul mai ciudat ca altul, dintre care unele ne sunt deja arhicunoscute. Mutanții par să se amuze pe valuri, singurul Drac e cam stresat și în plus se și îndrăgostește de cine nu trebuie. Preferata copiilor rămâne Mavis, fiica lui, și respectiv nepoțelul, Dennis, care nu e chiar un pericol public, ca precedenta obrăznicătură vedetă.

Read more: La taifas cu... Monştrii în croazieră

La taifas cu... Omul-Furnică şi Viespea

689 30 1Nimic nu pare mai fascinant decât să poți reduce ca dimensiune personaje și chiar clădiri ori orașe întregi. Povestea e de fapt veche, de pe vremea lui Gulliver, a lui Jonathan Swift. Numai că puștii din ziua de azi nu mai știu de Călătoriile în Țara Piticilor ori a Uriașilor și nici măcar de un scenariu, de mare succes al anilor ’80, „Iubito, am micșorat copiii!”. Diferența e că, de data asta, sunt niște supereroi cam bizari, care-și schimbă proporțiile în raport cu ceilalți, în funcție de nevoi. Omul-Furnică și Viespea vor pătrunde undeva, între lumi, ca s-o recupereze pe soția unui savant nu distrat, ci obsedat. Nebun de-a dreptul. Interpretat de Michael Douglas, machiat ca un fel de Don Quijote, că tot e la modă, în ultima vreme. Cea care a rătăcit vreo 30 de ani e fermecătoarea Michelle Pfeiffer. Numai că pe parcurs apar diverse obstacole.

Read more: La taifas cu... Omul-Furnică şi Viespea