Main menu

header

de Georgeta Istrate

Cu cât alimentaţia se îndepărtează mai mult de natural, cu atât lupta cu toxinele şi cu tot felul de impurităţi este mai aprigă. Dacă mai luăm în considerare şi medicamentele în exces, fumatul sau mediul înconjurător, tabloul devine extrem de... colorat. Una dintre metodele de detoxificare a organismului este masajul cu miere. Deşi se aplică numai pe spate, acţionează asupra întregului organism. Tehnica presupune efectuarea unor mişcări prin care mâinile specialistului activează anumiţi centri nervoşi ce corespund unor organe interne. Această terapie deblochează sistemul limfatic, îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, reduce durerile osteomusculare şi articulare, relaxează organismul, favorizând astfel vindecarea fizică şi emoţională...

Scoate toxinele din corp
După ce şi-a pus la punct mai multe tehnici de terapie complementară, Diana Rheea vede altfel oamenii. Poate să-şi dea seama după faţă, după privire şi mişcările trupului dacă reacţiile sunt cauzate de anumite afecţiuni. Recunoaşte că aici intuiţia joacă un rol important. Înainte de a începe masajul, dacă pacientul este de acord, Diana pregăteşte terenul folosind tehnica Reiki. Ridicarea vibraţiei face ca atmosfera să devină propice tratamentului. Pentru o boală gravă, asociază mai multe metode (cum ar fi teta healing sau shiatsu) sau apelează chiar la intervenţia altui medic, de exemplu un homeopat. A ales mierea pentru că este bogată în vitamine, minerale, enzime, proteine, antioxidanţi, hrăneşte capilarele şi opreşte îmbătrânirea pielii, reface ţesuturile şi, foarte important, nu are efecte secundare: „Tratamentul cu miere este un masaj special al spatelui, care include efectele de vindecare ale acestei substanţe şi beneficiile ingredientelor pe care le conţine. Remediul se face pentru relaxarea întregului organism şi eliminarea rapidă a toxinelor şi impurităţilor”. Cu alte cuvinte, în timpul masajului se face un schimb de locuri, benefic pentru pacient: mierea pătrunde în stratul adânc al dermei, scoate toxinele şi impurităţile la suprafaţa corpului, iar ea intră în locul acestora. Pielea devine astfel catifelată, iar corpul se relaxează, redobândindu-şi forţele fizice şi psihice.

Starea de apatie dispare
Masajul cu miere nu este unul de frământare (tehnicile care se folosesc se caracterizează prin mişcări blânde), nu este obositor şi nici dureros. În timp ce lucrează, Diana atrage atenţia asupra peliculei de culoare gri-albicioasă care s-a format pe spatele pacientei: „Este exact ce spuneam - mierea se lipeşte, absoarbe, trage toxinele din straturile profunde ale pielii, le ridică la suprafaţă şi iată cât de vizibil este rezultatul!”. Spre finalul masajului există totuşi un moment de disconfort, atunci când terapeuta curăţă locul: „Pielea se simte ca şi cum ai trage ceara de pe ea”. La final, faţa pacientei capătă o culoare rozalie, privirea nu-i mai este stinsă, iar starea de apatie de dinaintea masajului dispare. O schimbare absolut spectaculoasă, realizată în mai puţin de o oră!
Abia coborâtă de pe patul de masaj, pacienta ne-a declarat: „Îmi simt trupul cald, parcă pulsează, sunt total relaxată, articulaţiile nu mă mai dor, e extraordinar!”. Diana zâmbeşte fin, apoi explică faptul că cele descrise se datorează eliminării acelor toxine care „furau” starea de bine, dar şi intensificării circulaţiei sangvine.

Stimulează drenajul limfatic

Această terapie, originară din Tibet, este recunoscută la nivel extins, pentru că are efect rapid. După doar câteva şedinţe, pielea devine ca de bebeluş. În plus, masajul cu miere hidratează, îndepărtează celulele moarte şi hrăneşte derma şi ţesuturile subiacente. Nu numai că este benefică pentru sistemul imunitar, dar acţionează asupra stratului adipos şi îndepărtează celulita. Substanţele biologice active, conţinute de miere, fortifică organismul, muşchii îşi recapătă tonusul, iar pielea elasticitatea. Rezultatele sunt benefice pe termen lung. În concluzie, proprietăţile mierii sunt multiple: este un bun antiinflamator, antimicrobian, stimulează circulaţia sangvină, iar când începe eliminarea toxinelor, acestea ies la suprafaţă oriunde s-ar afla în organism. Metoda mai are o proprietate extraordinară, aceea că deblochează şi stimulează la maximum drenajul limfatic. Cu alte cuvinte, înlocuieşte drenajul limfatic dur şi atenuează durerile, de orice natură ar fi ele (musculară, osteoarticulară şi altele).

Cum se foloseşte acasă

Mierea este unul dintre cele mai vechi trucuri pentru a întreţine frumuseţea, a prelungi tinereţea corpului şi a tenului. Un masaj uşor al pielii se poate face şi acasă. Se aplică pe piele şi se masează uşor, până ce mierea devine lipicioasă, iar pielea catifelată. Când mişcările devin greoaie, se îndepărtează cu puţină apă călduţă. De asemenea, după o zi obositoare de muncă, puteţi adăuga în cada de baie trei-patru linguri cu miere. Rezultatul va fi o relaxare totală şi o piele mătăsoasă. Dacă amestecaţi o lingură cu miere cu sucul de la o lămâie şi o lingură cu apă călduţă obţineţi o mască pentru păr. Rezultatul va fi o strălucire de invidiat a podoabei capilare. De asemenea, pentru tonifierea tenului, o lingură cu miere, amestecată cu un măr dat prin răzătoare, poate face minuni. Aceleaşi rezultate le puteţi obţine dacă adăugaţi câteva picături de miere în lapte şi masaţi locul.