Main menu

header

649 22 1de Luana Mare

Creat în anii ’70, în California, Statele Unite, NLP (programarea neurolingvistică) a devenit repede una dintre cele mai rapide metode prin care omul îşi poate schimba şi îmbunătăţi viaţa. Suferinţe fizice, emoţionale, dar şi atitudini defavorizante pot fi vindecate sau corectate astfel încât să putem beneficia de întregul nostru potenţial. Despre această metodă care face valuri printre programele de dezvoltare personală din toată lumea ne-a vorbit într-un amplu interviu Andrei Chiţu (medalion; număr de telefon: 0730.161.105), terapeut acreditat NLP.

„Este excelent în pornirea mecanismelor de autovindecare”

- Ce este şi cum funcţionează NLP?

- Fiecare dintre noi are în structura sa interioară nenumărate resurse de reuşită. Se poate spune că avem o ladă mare cu minuni: resursele interioare. Ei bine, NLP este excepţional în pornirea mecanismelor de autovindecare pe care le avem toţi în noi. Suntem de acord că adunăm amintiri folosind sistemele de reprezentare: olfactive, vizuale, kinestezice sau auditive. Adică amintirea unei anumite întâmplări ne aduce în minte fie o imagine, fie o melodie, o frază, anumite zgomote etc. Ei bine, prin NLP putem schimba percepţia şi felul în care acea amintire a fost depozitată în noi.

- Este o formă de dezvoltare personală?

- NLP este o foarte bună metodă de dezvoltare personală. Este un domeniu care m-a impresionat în mod plăcut prin rezultate. Şi da, am avut şansa să învăţ NLP de la Cristian Mihai, unul dintre cei mai buni traineri. Reuneşte cunoştinţe din mai multe domenii: din psihologie, din lingvistică, programarea calculatoarelor, informatică. În general, suntem structuraţi în aşa fel încât mulţi dintre noi îşi imaginează tot felul de nenorociri viitoare, tot felul de ghinioane, tot felul de neşanse. Fac o descriere generică. Fiecare dintre noi are nişte programe. Suntem ca nişte calculatoare. O parte din corpul nostru funcţionează ca un calculator. Prin NLP putem influenţa voluntar modul în care se structurează aceste programe. NLP a studiat şi studiază felul în care putem modifica aceste programe.

„Orice amintire supărătoare se depozitează în corpul nostru”

- Ne puteţi oferi câteva exemple?

- Desigur. Fiecare dintre noi are zeci de amintiri mai puţin plăcute. O amintire neplăcută este depozitată în corpul nostru, iar în timp provoacă un disconfort care poate fi un obicei dăunător sau chiar o suferinţă fizică. Exemplu: s-a întâmplat la un moment dat să fim într-un lift şi să se oprească ascensorul între etaje. Amintirea respectivă o depozitez cu ajutorul sistemelor de reprezentare. Adică, în momentul acela auzeam ceva, vedeam ceva, miroseam ceva şi simţeam ceva. În timp se poate instala claustrofobia sau chiar o problemă de sănătate fizică. Prin NLP se pot influenţa aceste sisteme de înmagazinare, în aşa fel încât să se modifice amintirea respectivă. Adică acele amintiri legate de teamă, de întuneric, de senzaţiile de disconfort din liftul oprit între etaje să dispară, iar evenimentul în sine să rămână fără urmări în mintea, în emoţiile şi în trupul nostru.

- Ce se poate trata cu NLP?

- Prin NLP, de exemplu, se pot trata în câteva şedinţe fobii. Pe de altă parte, cu ajutorul NLP îţi poţi schimba comportamentul. Îţi ofreri un „upgrade” pentru un eveniment care urmează. Îţi poţi aduce, din momentele în care ai avut acea resursă, o capacitate pentru un eveniment care urmează. Mai are ceva: sunt nişte reguli foarte stricte de formulare a unor obiective. Vorbim despre obiective concrete, nu despre obiective generice. De situaţii de viaţă. Se pot rezolva conflicte interioare. Să zicem că suntem într-o organizaţie unde lucrurile se fac într-un anumit fel, dar eu nu sunt de acord cu acest fel de a se organiza activitatea. Pentru bunul interes al lucrurilor, decizia mea este alta. Situaţia asta poate duce la un conflict interior care, în timp, să implice costuri personale mari pentru mine. Alt exemplu: mulţi dintre noi avem o oarecare neştiinţă în a spune „Nu”. Din cauza faptului că nu putem spune acest cuvânt ne trezim în tot felul de situaţii complicate, inconfortabile, iar NLP ne ajută să trecem peste această barieră. Cu ajutorul NLP se mai pot copia, se pot modela atitudini ale altor semeni. Există o tehnică specială în a face asta. Să zicem că noi doi lucrăm în acelaşi colectiv şi vrem să avem nişte abilităţi pe care le are directorul companiei.

„Se lucrează corporal şi spaţial”

649 22 2- Îl afectează pe cel copiat în vreun fel?

- Nu, nici vorbă. Doar îl modelăm. Îl copiem. Lucrează clientul împreună cu mine. Mai are ceva minunat NLP. De exemplu, în psihoterapie se lucrează cu conţinut şi se accesează situaţia neplăcută. Ei bine, la NLP nu se zgândărește această traumă. Nu e nevoie să o expunem, să o reactivăm. În NLP lucrăm cu convenţii. Ne racordăm cu ceva ce este în interiorul persoanei, fără să povestim evenimentul.

- Cum decurge o şedinţă de NLP?

- În primul rând, NLP e o decizie pe care o luăm de comun acord când dialogăm. Vine un client şi spune: „Vreau să-mi iasă acest obiectiv rezonabil şi concret”. În momentul în care discutăm despre nişte obiective, despre nişte fobii, despre nişte situaţii conflictuale, despre nişte situaţii care ţin de relaţionare, NLP este foarte bun. Se lucrează corporal şi spaţial. Persoana respectivă are de trecut un examen, dar se teme din cauza unor nereuşite anterioare. A existat odinioară însă unul la care susţinerea sa a fost nemaipomenită. Aşezăm pe podea evenimentele, luăm o resursă de la acel examen reuşit şi o trimitem următorului examen. Aşa se lucrează. Eu o fac şi mental, iar cel cu care lucrez o face şi spaţial. Pe podea aşezăm trecutul şi viitorul în linie dreaptă sau în curbă, pentru că linia timpului poate fi pentru fiecare altfel. Aşezăm evenimentele şi le plimbăm. Persoana se plimbă în zona trecutului şi apoi în cea a viitorului şi mută resursele.

„Un examen poate fi trecut cu uşurinţă prin terapie”

- Care este pacientul ideal pentru NLP?

- Genul acesta de terapie începe şi cu un proces pe care scrie, cumva, obiectivare. Pot veni pentru că vreau ceva, nu ştiu exact să formulez. Împreună ne obiectivăm şi fixăm un obiectiv. Îi facem un gen de audit după care începem să-l lucrăm.

- Ca şedinţe, câte sunt necesare pentru vindecare?

- Exemple: adolescent cu examen de limbă engleză cu mare trac şi cu mare anxietate... a fost nevoie de câteva întâlniri. A alocat nişte resurse din cufărul personal cu minuni numite resurse interioare. Şi am scos din cufărul acela resurse pe care le-am alocat pentru examen. Alt exemplu: o situaţie legată de starea articulaţiilor - a fost nevoie de şapte sau de opt şedinţe. O bronşită cronică a trecut în şase întâlniri. Pe de altă parte, schimbările apar pe toate planurile, iar pacientul capătă noi obiceiuri sănătoase. Viaţa sa se schimbă, devine mai bună, iar acest fapt mă face să consider NLP un adevărat miracol, care chiar funcţionează.

NLP a fost adus în atenţie de Richard Bandler (matematician și student în terapia gestalt) și de John Grinder (lingvist), care au fost convinşi că au găsit metoda prin care fiecare om îşi poate atinge ţelurile în viaţă

„La baza fiecărei patologii e o problemă emoţională mai puţin plăcută“

- Ce boli fizice se pot rezolva?

- Vorbim acum despre partea conştientă a noastră. Cumva, la originea fiecărei boli este o problemă emoţională, şi asta nu înseamnă că ştim conştient care e legătura directă, că o vedem. Dacă întrebi pe cineva de ce a făcut, de exemplu, tuberculoză, clientul va spune lucruri legate de mediu, infecţii, substanţe nocive, dar nu va vorbi despre emoţii şi sentimente, despre ceea ce a inactivat parţial sistemul imunitar. Nu conştientizăm emoţia declanşatoare. Şi atunci, făcând anumite exerciţii, ajungem la emoţia respectivă şi la felul în care a fost ea depozitată în interior, iar starea de sănătate se schimbă.