Main menu

header

16-09-1de Cătălina Tăgârţă

V-aţi gândit vreodată că vă puteţi vindeca de cancer, puteţi scăpa de gândurile negative, limitative, de blesteme şi de tot ce e rău în viaţa dumneavoastră doar cu puterea minţii? Ei bine, pentru a obţine rezultate în oricare din domeniile amintite mai sus e suficient să apelaţi la metoda Theta Healing. Condiţia de bază este să credeţi cu tărie în spiritualitate. Doctor Mircea Ioan Popa (foto), specialist în tehnica Theta Healing, vă spune mai multe despre această practică nouă.

Reduce stresul şi „trezeşte” intuiţia
Creierul lucrează cu patru tipuri de unde: alfa, beta, theta şi delta. „În funcţie de preponderenţa unei anumite categorii de unde cerebrale în activitatea creierului, relaţia cu Universul este alta. Dacă alfa, spre exemplu, corespunde unei stări de relaxare, meditaţie, deconectare de la stres, intrarea în activitate cerebrală predominant theta corespunde cu o stare asemănătoare perioadei de început sau de sfârşit a somnului, de semiconştienţă, de meditaţie. Este o stare a învăţării supreme, a reprogramării propriei minţi, a amintirii viselor şi a autohipnotizării. Suntem, practic, într-un vis treaz, imagini vivide trec prin faţa ochilor minţii şi suntem receptivi la informaţie mai mult decât suntem în starea noastră normală. În plus, theta a fost indentificată ca poartă către învăţare şi memorie, meditaţia de acest gen creşte creativitatea şi puterea de a învăţa, reduce stresul, trezeşte intuiţia şi alte percepţii extrasenzoriale”, ne-a declarat medicul Mircea Ioan Popa.

Vă ajută să vă conectaţi cu divinitatea
Convingerile şi sentimentele limitative din subconştient sunt responsabile de lipsa împlinirii şi a reuşitei din orice aspect al vieţii: carieră, relaţii, finanţe, mediul familial şi chiar sănătatea fizică. „Dacă vă simţiţi singur, obosit, bolnav sau resimţiţi nevoia de a-i ajuta pe alţii, dacă doriţi să primiţi diverse răspunsuri sau să vă conectaţi cu divinitatea, atunci Theta Healing este pentru dumneavoastră. Nu e vorba despre o religie, ci este o tehnică de a vă vindeca şi de a vă schimba convingerile, aşa cum vă dictează conştiinţa. Practic, suntem făcuţi să ne îmbolnăvim din cauza modului în care gândim. Însă, înlocuirea condiţionărilor constă în schimbarea modului de a gândi. Spre exemplu, putem vindeca orice fel de cancer la nivel fizic, dar el va reveni dacă nu se va elimina, în cel mai scurt timp, şi cauza. La cursuri, oamenii învaţă tehnica, regulile de bază, însă vindecarea o face fiecare acasă”, a mai declarat profesorul de Theta Healing.

Aflaţi răspunsul la întrebarea: „De ce mi se întâmplă mie?”
În funcţie de ce-şi doreşte fiecare, în timpul meditaţiei pot fi chemaţi îngerii, persoane care au dispărut, dar au fost şi cazuri în care un arhitect, spre exemplu, a cerut şi a primit indicaţii de la Leonardo Da Vinci, după cum ne-a povestit specialistul. De asemenea, prin intermediul ei, oamenii reuşesc să obţină răspunsuri la întrebări de genul: „De ce mi se întâmplă mie?” sau „Ce nu e bine în viaţa mea?”.
După ce li se predă tehnica, cursanţii sunt lăsaţi să se descurce singuri mai departe, să caute adevărul în adâncul sufletului lor. „În ceea ce priveşte blestemele sau magiile, chiar şi vorbele spuse la supărare, acestea sunt ca nişte cârlige energetice, iar persoana căreia i s-au adresat replici dure începe să se gândească din ce în ce mai mult la ele. Le crede şi atunci se creează un program energetic mai concentrat, dar negativ, de care omul nu este conştient, dar care îl conduce, practic, la o situaţie dezastruoasă. Tehnica Theta Healing are însă o soluţie şi pentru această problemă”, ne-a mai spus specialistul în domeniu.

Învăţaţi să vă faceţi bine instantaneu, fizic şi emoţional
Pe măsură ce veţi exersa tehnica, veţi observa că abilităţile intuitive se dezvoltă, ele putând fi folosite pentru vindecări fizice şi emoţionale, instantaneu. În plus, veţi învăţa să faceţi citiri intuitive şi scanări corporale. Mai exact, corpul energetic îl împrejmuieşte pe cel fizic, iar bolile apar mai întâi la acest nivel şi apoi la nivel fizic. Aşadar, cursanţii vor şti la sfârşitul cursului să identifice tipul de energie pe care îl emană apropiaţii lor şi chiar să le atragă atenţia în cazul în care observă prezenţa anumitor disfuncţii, punând practic un „diagnostic energetic”. „De asemenea, doritorii pot afla ce au făcut în vieţile anterioare şi dacă sunt urmăriţi de anumite evenimente din trecut. La curs alocă destul de puţin timp acestui aspect, vreo 10-15 minute, dar cine vrea mai exersează şi acasă”, a mai adăugat medicul.

„Am tratat cu succes hernia de disc şi cancerul la sân”
Un lucru extrem de important pe care-l puteţi învăţa la curs e şi vindecarea trupească. „Am tratat cu succes hernia de disc, durerile de cap, ulcere, cancer de sân şi de uter. Unele boli dispar în trei-patru săptămâni, altele instantaneu. S-au înregistrat rezultate foarte bune şi în cazul copiilor, care se pot vindeca mult mai repede. Ei au venit cu încărcătură energetică încă din viaţa trecută, deci în acest caz nu e vorba neapărat de credinţele negative. Atenţie! Pentru a avea succes în vindecarea bolilor, oamenii trebuie să creadă cu adevărat în ceva”, a adăugat medicul.
În plus, printr-o formulă pe care o foloseşte doctorul Mircea Ioan Popa, puteţi învăţa cum să primiţi energie de la sursa universală şi cum să o păstraţi sau cum să ştergeţi unda energetică lăsată de o fostă relaţie de cuplu sau de cineva drag care a dispărut din viaţa dumneavoastră şi pe care nu vi-l puteţi scoate din cap.

Undele, folosite pentru manifestarea abundenţei

Un alt capitol extrem de interesant şi util de abordat la cursuri este învăţarea tehnicii de utilizare a undelor theta pentru manifestarea abundenţei în viaţa dumneavoastră. „Convingerea limitativă este: «Eu nu am o casă, n-am serviciu, n-am bani». Din momentul în care o depăşiţi şi începeţi să manifestaţi aceste lucruri care vă deranjează şi să vă vedeţi ca şi cum le-aţi fi obţinut deja, situaţia se schimbă. Sunt, practic, trei etape: gândul, cuvântul şi acţiunea. Când vă rugaţi, spre exemplu, nu cereţi, ci mulţumiţi pentru lucrul care vi se va da, ca şi cum l-aţi avea deja” ne-a mai spus specialistul.


Pont! Metoda Theta Healing a fost pusă în practică în 1995, de Vianna Stibal, din SUA, însă ea datează din timpuri străvechi. În România, profesorul Mircea Ioan Popa ţine cursuri în primul week-end al fiecărei luni, iar înscrierile se pot face prin e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau la numărul de telefon 0764.009.406. Cursul durează 20 de ore şi costă 120 de euro.