Main menu

header

de Florentina Ionescu

- Acestea vor putea veni chiar şi la sediul firmei la care lucraţi

Zilnic, mii de oameni bolnavi, copii şi adulţi, au nevoie de sânge pentru a supravieţui. Din nefericire însă, puţini români se deplasează la centrele de donare, pentru a da o şansă în plus la viaţă celor ţintuiţi pe paturile spitalelor. Ministerul Sănătăţii a venit însă cu o soluţie pentru această problemă achiziţionând cinci centre mobile (autocare) atât pentru Capitală, cât şi pentru alte oraşe.

Fiecare autocar va deservi un număr de judeţe
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, autocarele urmează a fi operaţionale începând cu luna iunie, sub coordonarea Institutului Naţional de Hematologie şi în colaborare cu Societatea Română de Cruce Roşie din România. Maşinile, ce sunt achiziţionate încă de anul trecut de Ministerul Sănătăţii, sunt destinate donării de sânge în regiunile Bucureşti, Moldova, Dobrogea, Ardeal şi Banat. Fiecare autocar va deservi însă un număr de judeţe, după un program prestabilit, iar activitatea va fi monitorizată atent, în vederea creşterii numărului de donări şi reducerii lipsei de sânge. Avantajul este că donatorii nu mai trebuie să piardă timp pentru a se deplasa la un centru fix din oraşele capitală de judeţ sau din Bucureşti. După finalizarea acţiunilor de donare, sângele va fi preluat de centrele din ţară, ce îl vor prelucra.

Maşinile sunt dotate şi cu săli de aşteptare
Maşinile, dotate cu toată aparatura necesară recoltării, se vor putea deplasa la instituţii, firme, dar şi în locurile publice din localităţile unui judeţ, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări europene. Costul unui autocar include şi amenajarea interioară şi a fost de aproximativ 900.000 de lei. Fiecare autocar are o sală de aşteptare, unde se completează formularele înaintea consultaţiei medicale, o sală de consultaţii dotată cu un minilaborator unde se testează hemoglobina şi glicemia, o încăpere cu două posturi pentru donare şi o sală unde cei care au donat pot servi un ceai sau un suc înaintea părăsirii autocarului.

Parteneriat cu Crucea Roşie
Pentru recoltarea de sânge în centrele mobile, Ministerul Sănătăţii va colabora cu organizaţii nonguvernamentale, care au avut un rezultat semnificativ în creşterea numărului donatorilor în ultimii doi ani. Printre acestea se numără şi Societatea Română de Cruce Roşie, instituţie care are o vastă experienţă în domeniul recoltării. Materialele necesare donării de sânge sunt asigurate de Ministerul Sănătăţii, în timp ce costurile de operare ale autocarelor (conducător auto, combustibil etc.) sunt asigurate de Crucea Roşie, în baza unui protocol semnat între Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Hematologie.

Dacă vreţi să donaţi sânge şi nu ştiţi când va ajunge „caravana“ şi în oraşul sau în comuna în care locuiţi, puteţi cere informaţii chiar de la Ministerul Sănătăţii, la numerele de telefon: 021.30.72.500 şi 021.30.72.600

Ministrul vrea să încurajeze donarea voluntară

Scopul proiectului Ministerului Sănătăţii este acela de a da posibilitatea populaţiei să utilizeze şi alte forme de a dona sânge, astfel încât să crească numărul donatorilor, dar şi şansele bolnavilor la viaţă. „Ministerul Sănătăţii are intenţia de a îmbunătăţi modul de donare a sângelui în rândul populaţiei, astfel încât să încurajeze din ce în ce mai mult donarea voluntară de sânge. Utilizarea autocarelor va fi monitorizată cu atenţie, pentru îmbunătăţirea activităţii în mod continuu şi obţinerii rezultatului optim de la fiecare centru mobil de recoltare de sânge”, a declarat Attila Cseke, ministrul Sănătăţii.