Main menu

header

864 12 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

La circa un an de când au fost lansate vaccinurile împotriva COVID-19, două medicamente antivirale sunt gata să trateze cazurile de infectare cu SARS-CoV-2 în așa fel încât persoanele la risc care au luat virusul să nu mai ajungă în stare gravă în spitale, punând presiune enormă pe sistemele de sănătate.

Prescrise celor mai susceptibili de a face forme severe

Noile pastile antivirale pentru tratarea COVID-19, autorizate recent de Autoritatea pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA, pentru utilizare de urgență la persoanele cu risc ridicat, ar trebui să ofere medicilor un mijloc mai ușor de a ține pacienții în afara spitalelor. Dincolo de entuziasmul cu care a fost primită vestea în opinia publică, medicii și oficialii de sănătate publică mai au de trecut unele provocări. „Da, aceste antivirale sunt un mare progres. Dar mă întorc în lumea reală și spun că trebuie să le prescriem corect. Nu este ca și cum s-ar flutura o baghetă magică”, atrage atenția doctor William Schaffner, director medical al Fundației Naționale pentru Boli Infecțioase. Pastila realizată de Pfizer - Paxlovid, precum și Molnupiravirul de la Merck nu vor fi distribuite tuturor celor care sunt testați pozitiv la COVID-19, ci doar persoanelor cu formă ușoară sau moderată și care sunt mai expuse riscului de a se îmbolnăvi grav - în principal pentru cei de peste 65 de ani sau pentru pacienții cu boli cronice ori sistem imunitar compromis. „Tratamentul va fi prescris acelor pacienți care sunt mai susceptibili de a face forme severe, care să-i ducă în spital”, adaugă Schaffner.

Listă de efecte care limitează adresabilitatea

Ambele formule de pastile vin cu o listă complexă de efecte, care le limitează adresabilitatea. De pildă, Paxlovid poate fi prescris copiilor de 12 ani și peste, dar Molnupiravir nu, din cauza îngrijorărilor că ar putea interfera cu creșterea oaselor. În plus, medicamentul nu poate fi prescris nici femeilor însărcinate, deoarece prezintă un risc de malformații congenitale. Iar bărbații care iau acest tratament sunt sfătuiți să folosească contraceptive timp de cel puțin trei luni după ultima doză, deoarece efectul asupra materialului seminal nu este încă pe deplin înțeles. La rândul său, Paxlovid nu este recomandat pacienților cu probleme severe ale rinichilor sau ficatului. De asemenea, ambele tratamente pot interacționa cu alte medicamente. „Prescripția acestor antivirale este foarte serioasă, iar profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să facă screeningul pacienților și educație”, adaugă Schaffner.

Tratamentul trebuie dus până la capăt

864 12 2Persoanele infectate cu SARS-CoV-2 vor trebui să înceapă să ia oricare dintre pastilele antivirale în termen de cinci zile de la primele simptome pentru ca medicamentele să-și facă efectul. „Asta înseamnă că oamenii ar trebui să se testeze în cel mai scurt timp după apariția simptomelor. Cum testarea nu este universală și rapid disponibilă și poate dura câteva zile pentru a se afla rezultatul, este cu atât mai important ca testarea să se efectueze cât mai repede posibil”, afirmă Schaffner. Ambele antivirale necesită un tratament de cinci zile. Persoanele care iau Paxlovid vor trebui să ia trei comprimate în același timp, de două ori pe zi, iar cei cărora li se va prescrie Molnupiravir vor lua câte patru capsule, de două ori pe zi. „Pacienților trebuie să li se spună că nu se pot opri în ziua a treia și să se aștepte la vreun beneficiu. Tratamentul trebuie dus până la capăt”, insistă Schaffner. Pe de altă parte, dat fiind faptul că Molnupiravir funcționează prin introducerea de greșeli în codul genetic al virusului, determinându-l să producă copii defecte și, în cele din urmă, să moară, unii experți în boli infecțioase atrag atenția că, dacă pacienții nu urmează cursul complet al tratamentului, întreruperea ar putea duce la variante noi și potențial mai periculoase ale SARS-CoV-2.

Abordare diferită din partea statelor

864 12 3Un test COVID-19 pozitiv este doar primul obstacol cu care se vor confrunta pacienții. Pentru a obține oricare dintre pastilele antivirale, aceștia vor trebui să-și ducă rezultatele la un medic sau la un furnizor de asistență medicală și să obțină o rețetă. În plus, există temerea că medicii ar putea ezita în a începe să prescrie oricare dintre pastilele antivirale până când nu se vor înțelege pe deplin toate aspectele legate de care anume pacienți sunt eligibili pentru a le fi prescrise. Un alt aspect care este evaluat în prezent este abordarea diferită din partea statelor occidentale. Recent, în Marea Britanie a fost aprobat Molnupiravir, care a primit undă verde din partea Agenţiei britanice de reglementare a medicamentelor şi a produselor de sănătate (MHRA), pentru a fi prescris persoanelor cu forme uşoare până la moderate de infecţie COVID-19 şi care se află la risc pentru a dezvolta forme severe. La scurt timp, Franța anula comanda de la Merck pentru amintitul antiviral, în urma unor date dezamăgitoare reieșite din studii și anunța că așteaptă medicamentul de la Pfizer înainte de sfârșitul lunii ianuarie. Și, în timp ce peste 30 de țări au comandat pilule anti-COVID-19 pentru tratamentul pacienților infectați cu SARS-CoV-2, Guvernul SUA a comandat deja zece milioane de tratamente cu antiviralul Pfizer încă din luna noiembrie 2021.

„Va trebui să fim foarte atenți la modul în care aceste medicamente sunt prescrise și cum sunt administrate, asigurând o conformitate aproape perfectă, astfel încât să funcționeze eficient și să nu inducă rezistență“ (doctor Jonathan Abraham, profesor de microbiologie, Harvard Medical School)

Eficienţă împotriva variantelor recente de SARS-CoV-2

864 12 4În cei doi ani de pandemie au fost dezvoltate câteva formule de tratament anti-COVID-19. În primul rând, există vaccinurile, care funcționează prin producerea de anticorpi ce atacă proteina spike a coronavirusului. Demn de menționat este faptul că noile variante Delta și Omicron sunt răspunsul virusului la acești anticorpi. Apoi există recent aprobatele antivirale, care acționează atacând părți ale ciclului de viață al coronavirusului. Din acest motiv, experții în boli infecțioase consideră că pastilele se vor dovedi eficiente împotriva celor mai recente variante de SARS-CoV-2. Persoanele care nu pot obține o rețetă pentru medicamentele Pfizer sau Merck pot fi tratate cu anticorpi monoclonali. Această terapie are dezavantajul că trebuie administrată într-un spital sau într-o clinică. În plus, „varianta Omicron a făcut ineficiente două dintre cele trei tratamente cu anticorpi monoclonali aprobate de FDA”, punctează Jeffrey Zients, coordonatorul de răspuns la pandemie de la Casa Albă. Totodată, Remdesivir, primul antiviral aprobat pentru tratarea COVID-19, se administrează numai persoanelor spitalizate cu această boală.