Main menu

header

841 15 1de Simona Soare Ghișea şi Daniel Şuta

Guvernul a adoptat recent Ordonanţa de Urgenţă privind măsura contribuţiei personale pentru pacienţii care se adresează furnizorilor privaţi de servicii medicale, pentru spitalizare continuă și pentru cazurile acute. Acest lucru presupune că un pacient tratat și internat mai multe zile într-un spital privat va plăti diferența dintre tariful perceput de spitalul privat respectiv și tariful decontat din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pentru rezolvarea cazului. Pacientul va fi anunțat în privința costurilor în plus printr-un deviz estimativ standard, pentru care este necesar să-și dea acordul.

Furnizorul privat trebuie să aibă contract cu CNAS

Contribuția personală pentru internarea în spitale private (inclusiv operații) a intrat în vigoare de la 1 iulie 2021, iar cea pentru consultații în cabinetul medicului în regim ambulatoriu și cea pentru analize și investigații medicale (paraclinice) ar urma să intre în vigoare anul viitor, mai exact la 60 de zile de la adoptarea bugetului de stat pe anul 2022. Condiția este ca spitalul privat să aibă contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Președintele CNAS, Adrian Gheorghe, a explicat ce se schimbă începând cu această lună, când unele servicii medicale sunt decontate la privat, iar furnizorul va percepe sume în plus faţă de ceea ce decontează Casa. El a precizat că această contribuție personală nu reprezintă același lucru cu coplata. Diferența dintre contribuție personală și coplată constă în faptul că scopul celei din urmă nu este să acopere diferența dintre tariful decontat și costul real, ci să descurajeze o utilizare abuzivă a celor care caută servicii medicale. Coplata s-a aplicat în spitalele din România fără succes, în urmă cu ceva timp, fiind vorba despre o sumă simbolică de 10 lei pentru o internare.

Este necesar acordul scris al pacientului

Președintele CNAS consideră că măsura contribuției personale aduce transparenţă, deoarece există un deviz estimativ standard pe care furnizorul privat trebuie să îl dea unui asigurat şi să prezinte în amănunt cât acoperă Fondul şi ce sume se percep în plus, pe categorii de cheltuieli. Acest lucru nu era posibil înainte de 1 iulie, chiar dacă o persoană asigurată în sistemul asigurărilor de sănătate se putea trata la privat, iar spitalul respectiv era în contract cu casele de asigurări de sănătate. „(…) Practic, de când pacientul se prezintă la un spital privat şi cere o ofertă (…), i se oferă un deviz estimativ pe acest model standard şi detaliat, acest deviz e valabil cinci zile, pacientul are timp să se gândească, să caute alte oferte şi să decidă dacă vrea sau nu să continue, în funcţie de contextul său. Odată ce ia o decizie, nu poate merge mai departe decât dacă îşi oferă consimţământul scris. Dacă devizul se modifică pe parcursul internării (…), pacientul sau aparţinătorul trebuie să îşi ofere consimţământul, iar la final se oferă un decont care prezintă detaliat cât suportă Casa şi ce se percepe în plus”, a declarat reprezentantul CNAS. Astfel, măsurile ar ajuta asiguratul să fie informat, pentru a lua cea mai bună decizie.

Pachet de prevenție pentru adultul de peste 40 de ani

Printre schimbările din contractul-cadru, care au intrat în vigoare, se numără asigurarea unui pachet de prevenție pentru adultul asimptomatic, cu vârsta de peste 40 de ani. Pachetul prevede până la trei consultații pentru evaluarea riscului, intervenția asupra factorilor și obiceiurilor de viață ce determină riscurile, precum și monitorizarea pacienților. Pentru a asigura accesul la investigațiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultațiilor de prevenție, acestea pot fi efectuate de furnizori aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate și peste valoarea de contract. În plus, tot de la 1 iulie, a crescut numărul consultațiilor la domiciliu acordate de medicul de familie pentru un asigurat înscris pe lista proprie. Astfel, se decontează o consultație la domiciliu pe lună pentru toate tipurile de afecțiuni cronice/asigurat. Până de curând, se decontau maximum patru consultații pe an, pentru bolile cronice. Totodată, medicii de fa- milie pot acorda noi servicii pentru pacienții din listele proprii: spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore, măsurarea indicelui de presiune gleznă-braț, efectuare și interpretare EKG pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare.

Bolnavii cronici beneficiază în continuare de consultații la distanță

Pacienții cu afecțiuni cronice au dreptul în continuare la consultații la distanță, acordate de medicii de familie și de alte specialități din ambulatoriul clinic. De asemenea, a fost introdusă o nouă consultație la domiciliu pentru urmărirea lăuzei la patru săptămâni de la naștere, în plus față de consultația la domiciliu de care aceasta beneficiază la externarea din maternitate. Totodată, terapiile psihiatrice și serviciile conexe actului medical, furnizate de psiholog și de logoped, pot fi acordate și la distanță. Pe fondul efectelor pe termen lung constatate la pacienți după infecția cu virusul SARS-CoV-2, în special la nivel pulmonar și cardiac, medicii specialiști cardiologi și pneumologi vor putea recomanda acestora servicii conexe actului medical. Acestea vor fi furnizate de fizioterapeuți, precum și de psihologi în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie.

Numărul de paturi finanțabile, plafonat la 6.673

Schimbările din domeniul sanitar vizează și subiectul numărului de paturi din spitalele private. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat recent că numărul de paturi finanţate din FNUASS și contractate de furnizorii de servicii de spitalizare privaţi va fi plafonat la 6.673, mai exact aceeaşi valoare ca în decembrie 2020. Ministrul a mai precizat că o ordonanţă de urgenţă în acest sens a fost adoptată de Guvernul României. „Această ordonanţă a fost promovată în contextul introducerii contribuţiei personale, cu scopul de a păstra numărul de paturi din sistemul public de sănătate la aceeaşi valoare ca în decembrie 2020”, a subliniat ministrul Sănătății. Numărul total de paturi din spitale este de 119.579, a anunțat Ministerul Sănătății.

Devizul estimativ este valabil cinci zile, astfel încât pacientul să poată solicita şi obţine şi alte oferte de la alte spitale, pentru a opta pentru cea mai avantajoasă

Statul oferă peste 21.000 de lei pentru o traheostomie

CNAS a făcut recent precizări despre modalitatea de calcul a tarifelor decontate pentru servicii de spitalizare acuţi (DRG), de la 1 iulie. Suma decontată se calculează în funcţie de complexitatea cazurilor, fără diferenţieri între forma de proprietate a unităţilor sanitare. CNAS a anunțat că tariful decontat pentru spitalele private se calculează înmulţind tariful pe caz ponderat (TCP) cu valoarea relativă a cazului (VR). Astfel, TCP are o valoare relativ fixă, de circa 1.485 de lei, pentru majoritatea spitalelor. VR exprimă raportul dintre tariful unui diagnostic şi tariful mediu al tuturor diagnosticelor. Acesta variază între 0,42, pentru proceduri pentru strabism, şi 14,23, pentru o traheostomie (procedură medicală, temporară sau permanentă, ce presupune crearea unei incizii la nivelul gâtului pentru a plasa un tub în trahee, prin care se va realiza respirația). „Valorile decontate pentru cazurile de spitalizare acuţi (DRG) sunt cuprinse între 624 de lei (de exemplu, proceduri pentru strabism) și 21.132 de lei (de exemplu, traheostomie). De pildă, pentru o naștere, Casa de Asigurări de Sănătate decontează spitalului cu care se află în contract tarife cuprinse între aproximativ 1.400 de lei, pentru o naştere normală, fără complicaţii, şi aproximativ 3.400 de lei pentru o naştere cezariană, cu complicaţii grave”, a anunțat CNAS. Reglementările cu privire la modalitatea de calcul a tarifelor decontate pentru servicii de spitalizare acuți sunt prevăzute în normele de aplicare ale Contractului - cadru, aprobate prin Ordinul MS-CNAS nr. 1068/627.