Main menu

header

758 14 1de Elena Marinescu şi Florica Pintea

Organismul feminin, şi în special sistemul reproducător, este un biosistem complex în care se amestecă o infinitate de factori fizici şi emoţionali, cea mai mare parte dintre ei fiind influenţaţi de grupe specifice de hormoni. Pe măsură ce se apropie de vârsta de 40 de ani, la femei se produce o pierdere graduală a armoniei şi echilibrului hormonal, aceasta fiind de fapt principala cauză a menopauzei. Medicul ginecolog Iosif Niculescu, fondatorul primei clinici de menopauză din România, explică principalele efecte ale acestei etape de viaţă.

„Prezintă un risc crescut de două-trei ori de a dezvolta boli coronariene”

- De ce multe femei se tem că au îmbătrânit din cauza modificărilor ce ţin de planul biologic?

- Este vorba despre un fenomen fiziologic normal ce se manifestă la toate femeile și se caracterizează prin încetarea menstruației - scăderea funcției ovariene și, implicit, sistarea funcției reproductive și a ciclului hormonal ce caracterizează femeia în perioada reproductivă a vieții. Vârsta medie de trecere la senescență este în Europa de 52-53 de ani. Se poate însă întâmpla mai devreme, iar în aceste cazuri extreme, înainte de 40 de ani, medicii vorbesc deja despre menopauza precoce. Insuficienţa/lipsa hormonilor sexuali - estrogeni și progesteron - în sânge determină modificări semnificative în funcția sistemului nervos, psihic, funcția glandelor endocrine, organelor interne, ca parte din procesul natural de îmbătrânire pe care îl și accelerează. Modificări la nivelul pielii, sânilor, greutății corporale, apariția osteoporozei, infecţiile urinare, pierderea elasticității corpului sau modificări vasculare provocate de arteroscleroză pot fi, de asemenea, simptome frecvente.

- Care sunt principalele probleme şi soluţii?

- O femeie la menopauză prezintă un risc crescut de două-trei ori de a dezvolta boli coronariene față de o femeie de aceeași vârstă, dar aflată încă în perioada reproductivă a vieții. Riscul cardiovascular poate fi reglat în primii zece ani de postmenopauză, în cazul administrării de suplimente, prin renunțarea la fumat şi menținerea unui profil LDL sub 130. Aproxi- mativ 75% dintre femei manifestă simptome vasomotoare la intervale de timp neregulate, cum ar fi bufeurile sau palpitațiile nocturne. Aceste simptome pot fi agravate de consumul de alcool, alimentație neadecvată sau stres emoțional, ceea ce poate reprezenta începutul unui cerc vicios. Din perspectiva modificărilor densității osoase, după vârsta de 40 de ani, femeile încep să piardă masă osoasă cu o rată de 0.3%-0.5% pe an, crescând riscul de fracturi. Cel mai important lucru pentru o femeie la menopauză este conștientizarea unui mod de viață corect (dietă, mișcare, fără fumat și fără alcool).

„Atrofia vaginală este asociată cu dureri în timpul actului sexual”

758 14 2- Pe lângă acele supărătoare „bufeuri”, cum ne afectează starea de spirit?

- Unele femei se simt ușurate că nu mai trebuie să își facă griji cu privire la menstruație, crampe sau sarcină după perioada de tranziție către menopauză; altele dezvoltă o serie de simptome (bufeuri, tulburări de somn, iritabilitate, dureri în timpul contactului sexual) ce le alterează percepția de sine, putând culmina cu instalarea depresiei. Medicația folosită uzual în tratamentul depresiei/anxietății administrată femeilor la menopauză reduce, de asemenea, riscul acestora de a dezvolta boli cardiovasculare (mai puţin eficient decât estrogenii) și le îmbunătățește semnificativ percepția de sine și raportarea în plan psihologic la mediu.

- Există un cortegiu de stări psihice neplăcute induse de menopauză. Cum se explică această legătură?

- Aproximativ 45% dintre femei prezintă tulburări de somn, oboseală, iritabilitate, migrene, depresie, dar și atrofii uretrale ce se manifestă prin incontinență urinară și stres. Îngrijirea părinților sau a rudelor apropiate mai în vârstă, susținerea copiilor în tranziția către maturitate, asumarea de noi responsabilități la locul de muncă reprezintă, cel mai frecvent, contextul în care simptomele menopauzei intervin în viața unei femei. Din punct de vedere personal, aproximativ 60% dintre femei manifestă simptome din sfera urogenitală ce interferează cu viața lor sexuală. De exemplu, atrofia vaginală este asociată în timp cu dureri în timpul actului sexual și culminează cu scăderea libidoului. Toate aceste aspecte contribuie la o alterare a percepției sinelui și încrederii în sine. La acestea se adaugă încetinirea metabolismului, întrucât apar modificări structurale și fiziologice la nivelul celulelor adipoase, ceea ce se manifestă printr-un consum diferit al energiei în organism și prin predispoziția la creșterea în greutate.

„Recomand investigaţii medicale regulate!”

758 14 3- În acest moment este o mare controversă la nivel academic legată de raportul dintre riscuri și beneficii în cazul substituției hormonale. Este o opţiune validă?

- În general, majoritatea medicilor consideră că, dacă simptomele manifestate sunt atât de puternice încât afectează calitatea vieții pacientei, este de preferat administrarea de hormoni, cu precauțiile de rigoare - controale regulate la sâni prin mamografie, ecografie uter, mucoasa uterină, ovare, coagularea și controlul doppler al vaselor sangvine pentru a depista tendința de tromboză, screening pentru depistarea trombofiliilor. Mai mult, suplimentarea hormonală poate contribui la preve- nirea osteoporozei și a disconfortului psihic asociat cu dereglările hormonale specifice. Problemele fiecărei paciente trebuie discutate în cadrul unei echipe mixte care comunică și colaborează pentru ca aceasta să beneficieze de un program de screening corect și tratamentele moderne.

- Cum şi când se recomandă acest tip de tratament?

- Cele mai frecvente modalități de administrare sunt aplicaţii de estrogen ca şi cremă în vagin, implant, plasture - evitându-se pe cât posibil administrarea prin intermediul tractului digestiv, pentru a proteja ficatul. Unul dintre fenomenele îngrijorătoare legate de menopauză este automedicația, la sfatul prietenelor, rudelor sau bazându-se pe informații luate de pe internet și chiar din emisiunile și publicațiile de specialitate, ce oferă informații cu caracter general. Substituția hormonală reprezintă un tratament extrem de puternic care, administrat necorespunzător, poate avea efecte atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, de la dereglări hormonale la boli precum cancerul sau trombofilia. De aceea, țin să subliniez importanța investigațiilor și a indicațiilor medicale în abordarea acestui fenomen cu care fiecare femeie se confruntă.

În 2045 vor fi 1,1 miliarde de femei la postmenopauză, la nivel global

„Există o incidenţă a cancerului la sân din ce în ce mai mare“

- Care este cel mai periculos efect advers al tratamentului?

- În aproape 300 de studii, administrarea de estrogeni a fost corelată cu o incidență mai scăzută a tulburărilor cardiovasculare și cu o calitate mai bună a vieții. În cazul administrării vaginale de estrogeni, aceștia pot chiar reduce durerile asociate contactului sexual. Coadministrarea de estrogeni și testosteron poate duce la creșterea libidoului, poate reduce riscul de cancer de col uterin și scădea pierderea de masă osoasă. Pe lângă scăderea incidenței simptomelor vasomotoare, tratamentul hormonal poate menține un profil lipoproteic sănătos în sângele pacientelor. Cheia administrării suplimentelor hormonale este doza și durata expunerii. Administrarea de lungă durată este în prezent asociată cu o incidență mai crescută a cancerului de sân (tratamente de peste trei-cinci ani în cazul coadministrării de estrogeni și progesteron, sau peste şapte ani în cazul estrogenilor).