Main menu

header

740 12 1de Roxana Istudor şi Florica Pintea

Scanarea colonului în căutarea eventualelor semne ale unuia dintre cei mai periculoşi ucigaşi contemporani, cancerul de colon, este o procedură neplăcută şi invazivă. Dar recent s-a anunţat realizarea unei capsule care, odată ingerată, execută un screening relevant.

Două minicamere transmit imagini din tractul digestiv

740 12 2Specialiştii de la Universitatea Loyola, din Chicago, au realizat o variantă simplă şi mult mai „prietenoasă” de scanare a colonului unei persoane: o capsulă cu două camere în miniatură, plasate la cele două capete. Odată înghiţită, această capsulă circulă în interiorul tractului digestiv, captează imagini şi transmite wireless spre un dispozitiv de înregistrare pe care pacientul îl are ataşat de o curea specială. Exact ca o colonoscopie obişnuită, noul dispozitiv, numit PillCam Colon, identifică excrescenţele de la nivelul colonului, care în mod normal, lăsate pe loc, se pot transforma în cancer.

Alternativă mult mai puţin invazivă

Chiar dacă actualele colonoscopii sunt procedee sigure şi eficiente pentru depistarea pericolului, numeroşi pacienţi nu le pot tolera sau sunt expuşi unui risc care vine odată cu anestezia pe care o implică metoda clasică. În aceste condiţii, inventarea capsulei care acţionează similar este o alternativă mult mai puţin invazivă. Capsula se înghite cu apă, apoi, la finalul circuitului, este eliminată. Pacientul se întoarce la cabinet şi, în cazul în care sunt depistaţi polipi, se recurge la colonoscopie. Spre deosebire de varianta clasică, pacientul nu resimte durere şi nu este nevoie de anestezie şi nici să se învoiască de la serviciu sau să solicite altei persoane să-l ducă acasă.

Permite vizualizarea directă a polipilor

Cancerul colorectal este cea de-a treia cauză de mortalitate de cancer în rândul femeilor şi a doua în cazul bărbaţilor, pe plan mondial. Ca şi în cazul celorlalte tipuri, detectarea timpurie este esenţială pentru şansele de vindecare. „Capsula video este singura metodă alternativă de screening care permite vizualizarea directă a polipilor din colon. Sistemul reprezintă un test convenabil pentru persoanele care nu pot suporta o colonoscopie completă”, explică specialistul Mukund Venu. În prezent, continuă testele pentru a se putea verifica dacă noua metodă se pretează unui număr foarte mare de persoane care ar dori o colonoscopie dacă varianta ar fi cea cu capsula.