Main menu

header

722 15 1de Luana Mare şi Daniel Alexandrescu

Una dintre cele mai răspândite boli în rândul femeilor este endometrioza, o suferință ce afectează sistemul reproducător și nu numai. Despre cauzele, tratamentul, simptomele și felul în care poate fi depistată această suferință, ne-a vorbit Andreas Vythoulkas (medalion), medic specialist obstetrică-ginecologie, cu specializare în infertilitate, de la Clinica Genesis Romania, director executiv al Asociației Române de Reproducere Umană.

„Celulele atipice migrează din uter în abdomen”

- Ce este endometrioza?

- Este una dintre principalele cauze ale infertilității femeilor. De multe ori, această afecțiune este descoperită abia când cuplul care își dorește un copil nu reușește să obțină o sarcină pe cale naturală. Afecțiunea este frecvent întâlnită în rândul femeilor cu vârstele cuprinse între 25 și 40 de ani.

- În ce constă această suferință?

- Cavitatea uterului este căptușită cu o mucoasă numită endometru. Este locul unde se dezvoltă embrionul, viitorul bebeluș. Sunt unele celule atipice ale endometrului care se deplasează și se dezvoltă în afara uterului. Astfel, pot fi găsite în ovare, trompe uterine, intestine, pe suprafața mucoasei din cavitatea pelvină și, în cazuri mult mai rare, chiar în creier și la plămâni. Este important de reținut că aceste celule nu sunt canceroase. Afecțiunea este reacția organelor interne la celulele respective. Noi, medicii, le numim focare de endometrioză.

„Se confirmă diagnosticul numai laparoscopic”

- Care sunt simptomele endometriozei?

- Sunt anumite indicii care ne pot duce cu gândul la prezența acestei boli, dar nu atunci când apare fiecare simptom separat, ci prezența mai multora la un loc pot crea suspiciunea de endometrioză. Cele mai comune manifestări ale bolii și care ar trebui să trimită femeile la un consult de specialitate sunt: durerile foarte mari în primele zile de menstruație; dureri în timpul contactului sexual; infertilitate - imposibilitatea obținerii unei sarcini pe cale naturală după un an de încercări; tulburări de urinare în timpul ciclului menstrual; balonare permanentă, crampe abdominale; sângerări mai puternice pe parcursul menstruației; menoragie (menstruație prelungită). Trebuie să precizez faptul că intensitatea durerilor variază de la o lună la alta și se resimte mai acut în locul în care celulele endometriale s-au înmulțit. Din cauza simptomatologiei extinse, aproape 68% dintre femeile cu endometrioză sunt diagnosticate greșit inițial.

- Ce analize ar trebui să facă femeia care suspectează existența acestei afecțiuni?

- Singura modalitate ca să fim siguri de diagnostic este să intrăm laparoscopic, să avem examen histopatologic. Așa putem pune un diagnostic clar. Un prim indiciu despre posibila existență a endometriozei este testul CA 125, o simplă analiză de sânge, dar laparoscopia este cea mai folosită metodă de a diagnostica boala și de a o îndepărta. Este o intervenție chirurgicală minim invazivă, care folosește un dispozitiv numit laparoscop. Cu ajutorul acestuia se poate interveni asupra leziunilor sau chisturilor descoperite. Dacă țesutul endometrial s-a extins și în zonele din abdomen, procedura medicală se numește laparotomie. Din păcate, rata de recurență a endometriozei este de aproximativ 40% și, de asemenea, este o afecțiune care se moștenește. Dar sunt și destul de multe cazuri în care femeile care au trecut de această intervenție pot să rămână însărcinate pe cale naturală, dacă infertilitatea a fost cauzată de prezența țesutului endometrial.

„Estrogenul în exces poate agrava patologia”

722 15 2- În ce măsură afectează fertilitatea femeilor? Odată instalată în organism apare și infertilitatea?

- Potrivit datelor statistice, 40% dintre femeile care au endometrioză se află și în incapacitatea de a rămâne însărcinate, boala fiind legată și agravată de estrogen (hormonul feminin), cu efecte nocive asupra ovulației, fecundației și nidației (implantarea ovulului fecundat în uter).

- Este o boală periculoasă pentru viața pacientei?

- Nu, mai ales dacă este descoperită la timp, ținută sub control. După cum am spus, majoritatea femeilor se confruntă măcar o dată-n viață cu această afecțiune. În cele mai multe cazuri boala stagnează și, când ajunge femeia la menopauză, aproape că dispare, pentru că are o bază hormonală, adică există o legătură directă între nivelul de estrogen și apariția afecțiunii. Endometrioza nu pune viața femeii în pericol, doar în cazuri de excepție, dar ne face nouă, medicilor, viața mai grea, pentru că apare și infertilitatea ca efect secundar și aceasta nu este ușor de tratat.

„Anticoncepționalele ameliorează boala”

722 15 3- Care sunt cauzele care duc la apariția acestei suferințe?

- Cauzele apariției endometriozei nu sunt deplin cunoscute, dar factorii genetici joacă un rol important. Afecțiunea se poate moșteni de la mamă la fiică, dezvoltând la aceasta din urmă o formă mai severă. Sistemul imunitar slăbit și nivelul crescut de estrogen sunt alți factori care pot cauza apariția endometriozei. Există câteva ipoteze cu privire la apariția bolii. Prima este aceea că celulele endometriale se deplasează cu ajutorul circulației sangvine, ajungând la alte organe, unde să găsească „teren fertil” și să se dezvolte sub formă de țesut. O altă ipoteză este inversarea fluxului menstrual (menstra retrogradă), cu proliferarea de țesut în afara uterului. De asemenea, este posibil ca în zona pelviană să existe celule endometriale primitive, dar capabile să se dezvolte.

- Anticoncepționalele au vreo acțiune asupra acestei suferințe?

- Da, au o acțiune benefică. Endometrioza nu este o afecțiune ce se vindecă. Doar se pot ameliora simptomele și durerile. Într-o primă fază a bolii, tratamentul constă în administrarea de contraceptive orale și antiinflamatoare, dar nu pentru mult timp.

- Există și un tratament chirurgical al bolii?

- După stabilirea diagnosticului, majoritatea medicilor recomandă tratamentul medicamentos. Dar atunci când țesuturile endometriale afectează alte organe sau tratamentul hormonal nu a dat rezultatele așteptate, țesuturile endometriale vor fi îndepărtate prin laparoscopie. După această intervenție cresc șansele apariției sarcinii în mod natural, iar durerea și celelalte simptome ale afecțiunii sunt reduse. Se apelează la tratamentul chirurgical atunci când endometrioza a ajuns într-un stadiu avansat. De asemenea, acesta se recomandă atunci când simptomele bolii afectează grav calitatea vieții femeii sau când medicamentele nu au avut efect.

40% dintre femeile cu endometrioză suferă de infertilitate

„Se recomandă un regim alimentar sărac în estrogen“

- Există un regim alimentar indicat pentru remisia bolii?

- Alimentele bogate în estrogen contribuie la evoluția endometriozei. Astfel, dacă diagnosticul a fost confirmat, este recomandat ca în alimentația unei femei cu endometrioză să se regăsească rar alimente precum sfecla, soia, morcovi, carnea roșie (ton, vită), zahărul, drojdia. Sunt de preferat legumele și fructele preparate termic mai puțin, uleiul de măsline, citrice, carne albă și pește.