Main menu

header

cotnari wide

709 12 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

Apărută sub formă de epidemii în cea de-a doua jumătate a Primului Război Mondial, dar și în următorii zece ani după acesta, encefalita letargică a rămas și acum o boală învăluită în mister. Cât privește etiologia maladiei, aceasta nu a putut fi precizată de nimeni, chiar dacă mulți cercetători presupun că de vină ar fi un virus filtrant, despre care se crede că ar fi, de fapt, virusul gripei.

Întâiul simptom: oamenii ațipeau fără niciun motiv anume

709 12 2Perioada Primului Război Mondial a fost, fără îndoială, una nefastă pentru istoria omenirii, întrucât, pe lângă pierderile omenești, dar și imensele pagube materiale, viețile a zeci de mii de oameni au fost curmate de epidemii bacteriene și virale, precum holera, febra tifoidă, gripa spaniolă (care a ucis aproximativ 50 de milioane de persoane). Tot atunci a apărut și o nouă amenințare, despre care niciun medic nu știa nimic: encefalita letargică. În timp ce doctorii ridicau neputincioși din umeri, neștiind ce să facă pentru a înlătura „inamicul”, doctorul Constantin von Economo (care s-a născut în anul 1876, în România, la Brăila, într-o familie de aristocrați macedoneni), un neurolog din Viena, a devenit curios când a observat că în clinici au fost internați oameni care ațipeau, fără niciun motiv anume, unii dintre ei adormind chiar în timp ce mestecau mâncarea. Totodată, Economo a observat că toate persoanele au avut ticuri, constând în contracții spasmodice ale mușchilor, iar ochii păreau că nu mai fac parte din corp. În încercarea disperată de a descoperi ce este această boală ciudată, Constantin von Economo a început să studieze creierele celor trecuți în lumea drepților. Astfel, a ajuns la concluzia că în majoritatea cazurilor, hipotalamusul (acea parte a creierului care controlează somnul) acestora era umflat. După multe cercetări, doctorul a publicat un articol în care anunța apariția unei boli noi, care a devenit cunoscută sub denumirea de encefalită letargică sau „encefalita lui von Economo”.

În evoluția bolii se cunosc două faze: acută și cronică

Potrivit oamenilor de știință, în evoluția bolii se cunosc două faze: acută și cronică. Maladia debutează cu cefalee puternică, febră (39-40 de grade Celsius), frisoane, ameţeli, adinamie (n.n. - scăderea accentuată a forței musculare), vărsături. Se consideră tipice pentru faza acută a encefalitei epidemice febra, tulburările funcţiei hipnice, adică hipersomnia, inversiunea somnului sau insomnia şi paraliziile oculare. În varianta clasică, maladia are una dintre cele trei forme clinice: forma somnolentă-oftalmoplegică (manifestată prin somnolenţă, tulburare de motilitate de lateralitate, verticalitate şi convergenţă a globilor oculari, precum şi prin hiperkinezie), forma hiperkinetică, atunci când bolnavii manifestă o agitaţie psihomotorie, se plâng de insomnie sau de inversarea ritmului de veghe-somn, și forma akinetică (care se manifestă iniţial prin sindrom parkinsonian, la care mai târziu se asociază somnolenţa şi inversiunea ritmului de veghe-somn). Un alt mod evolutiv al fazei acute este cu sechele imediate, respectiv distonii de atitudine, tulburări psihice, sindrom adipozo-genital, pubertate precoce, exagerarea libidoului. Există însă și câteva forme atipice, când bolnavii pot prezenta dureri radiculare, asocierea unui sindrom de hipertensiune intracraniană, forma monosimptomatică cu sughiţ, forma meningiană și forma vestibulară. Cât privește diagnosticul, acesta este extrem de dificil de precizat. Și asta pentru că analiza sângelui denotă doar modificări ușoare, respectiv reducerea conţinutului de hemoglobină, neutrofilie uşoară, creşterea VSH-lui. Specialiștii afirmă că urina nu suferă modificări, iar lichidul cefalorahidian, la puncţie lombară, se scurge sub o presiune uşor crescută, conţinutul lui nefiind modificat.

Cazuri în întreaga lume

709 12 3Primul caz de encefalită letargică a fost cel al unui soldat de pe front, din perioada Primului Război Mondial, care a căzut într-o stare letargică totală, tot ce mai putea face fiind să doarmă. La scurt timp, alți 60 de soldați au început să aibă simptome ciudate: unora le-a scurs salivă din abundență, alții au avut spasme musculare, au devenit apatici și nu se mai puteau concentra. În timp, boala a început să producă efecte diferite la fiecare pacient, iar după Viena, boala s-a extins cu repeziciune la Londra și New York. Unii oameni au arătat simptome care au părut amuzante la început, precum sughițul sau săritul, iar alții au început să obosească foarte rău, deși nu făceau nimic, sau au devenit hiperactivi. Și asta nu e tot. S-a descoperit că la unii pacienți s-au instalat convulsiile, înainte de paralizia fizică permanentă, fiind conștienți de ceea ce se întâmpla în jurul lor, dar neputând să se miște. Iar pentru unii, acest calvar a durat zeci de ani… Persoanele atinse de această boală în forma sa severă aveau aspectul de zombi: faţa lipsită de orice expresie, mișcările lente și dezordonate, noţiunile de timp și de spațiu fiindu-le grav afectate. Aceștia au rătăcit fără țintă și s-au lovit de obstacole sau s-au învârtit în cerc, continuu, până și-au pierdut echilibrul.

Conform istoricului Laurie Winn Carlson, vânătoarea vrăjitoarelor practicată în Noua Anglie în 1690, care a dus la faimosul proces al vrăjitoarelor din Salem, a avut ca punct de plecare cazuri de encefalită letargică

Doctorul Constantin von Economo, primul specialist care a studiat-o, a fost român

Se estimează că encefalita letargică ar fi omorât 5 milioane de oameni

Ultima victimă, un copil

Personajul datorită căruia encefalita letargică a fost cunoscută în afara literaturii de specialitate a fost neurologul și scriitorul Oliver Sacks, care a întâlnit pentru prima dată pacienții afectați de această incredibilă boală în anul 1960, în Spitalul Beth Abraham din Bronx. 13 ani mai târziu, acesta a scris o incredibilă carte, intitulată „Revenirea la viață”, prin care a arătat întregii lumi cât de periculoasă e această boală. Tot datorită tratamentului acestui neurolog, unii pacienți au reușit să fie readuși parțial la viață, dar, din nefericire, într-un final toți au regresat. Ultima victimă cunoscută a fi contractat această nemiloasă boală, a fost un băiat de 11 ani, pe nume Philip Leather, care și-a petrecut următorii 70 de ani într-o stare mai rea decât moartea, acesta fiind în grija Serviciilor publice de sănătate din Regatul Unit nu mai puțin de 40 de ani. Se spune că, atunci când bărbatul a trecut la cele veșnice, tot patul său era înconjurat de jucării și de manuale școlare… Chiar dacă în acest moment sunt descrise doar forme sporadice ale encefalitei letargice, specialiștii nu exclud posibilitatea ca boala să survină în viitor.