Dacă vrei să mergi la Mănăstirea Pissiota te opreşti la Potigrafu, pe DN1. De aici, un indicator te îndrumă spre lăcaşul Domnului. Când ai ajuns aici, răsuflarea ţi se taie de frumuseţea peisajului. Turnul bisericii mănăstirii, realizat în stil italian, este perfect încadrat într-un ansamblu bizantin desăvârşit. O sinteză perfectă, ce aminteşte pe undeva de stilul bisericilor macedonene. Aceasta este amprenta ctitorului, marele inginer şi om de cultură Nicolae Pissiota, după care s-a dat şi numele lăcaşului de cult.
Poartă numele ctitorului său Nicolae Pissiota s-a născut în 1860, în satul Hrupişte, lângă Lacul Kastoria (pe teritoriul Greciei de astăzi), într-o familie de crescători de animale. A fost un elev silitor, iar după terminarea liceului în Bitolia (capitala neoficială a aromânilor), a plecat ca bursier la Paris, la Şcoala de Drumuri şi Poduri. La sfatul unui prieten (generalul Burghele) îşi părăseşte locul de baştină, situat pe atunci în Imperiul Otoman, şi cere naturalizarea în tânărul şi independentul Regat al României. Carol I îi acordă dreptul de a locui pe teritoriul României şi, la sfârşitul secolului al XIX-lea îl găseşte angajat al CFR şi căsătorit (1894) cu Zoe Eustaţiu, fiica unui diplomat de carieră.
Desfiinţată în 1962 Nicolae Pissiota şi-a realizat propria antepriză de construcţii şi a ridicat Atelierele Griviţa şi podul de cale ferată de peste Râul Buzău. Afacerile i-au mers bine, iar după Războiul de Reîntregire (1916-1918) se hotărăşte să ctitorească o mănăstire la moşia din Poenarii Burchii (jud. Prahova). Ridică pe banii lui mănăstirea, ce azi îi poartă numele, între anii 1928 şi 1929, cu ajutorul arhitectului Ioan Giurgea. Cochetă şi armonioasă, biserica este pictată de celebrul Costin Petrescu (cel care pictase fresca de la Ateneul Roman şi Catedrala din Alba-Iulia). Mobilierul a fost sculptat de Gheorghe Dima, iar pardoseala a fost făcută din marmură de Carrara. Iconostasul a fost sculptat în lemn de trandafir şi de cireş adus din Grecia. Între 1928 şi 1948, mănăstirea, cu hramul Naşterea Maicii Domnului (celebrat la 8 septembrie), a fost de călugări, apoi Patriarhul Justinian a transformat-o în mănăstire pentru maici până în 1962, când se desfiinţează abuziv, în locul chiliilor funcţionând un dispensar, ce va face mari stricăciuni lăcaşului.
Trei măicuţe reînvie lăcaşul de cult în 1993 După 31 de ani de părăsire, în 1993, mănăstirea se redeschide, dar cu mari eforturi. Trei măicuţe de la Mănăstirea Ghighiu au pus totul în mişcare: Mihaela Novacovski, prima stareţă de după reînfiinţare, mutată la Domnul în 1998, şi maicile Irina şi Alexia, mamă şi fiică! Actuala maică stareţă, Irina Călin, a intrat în Mănăstirea Ghighiu acum exact 22 de ani. Acolo a stat 11 ani, după care a venit la Pissiota. În 1980 îi moare tatăl, iar după şapte ani, după ce i-a făcut pomenirea, la poarta mănăstirii Ghighiu se prezintă... mama ei. Au fost călugărite amândouă odată, într-o ceremonie de neuitat. Obştea de la Pissiota este alcătuită din 15 maici.
Icoana făcătoare de minuni Biserica mănăstirii ascunde multe comori. Cea mai importantă dintre ele este Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni. A fost pictată de Eustaţiu Stoenescu (1884-1959), cu o tehnică impresionantă: practic, în orice loc din biserică te-ai afla, parcă te urmăresc ochii Maicii Domnului! Mai mult, cei care au vizitat mănăstirea au auzit de lacrimile Maicii Domnului. Icoana a plâns câte o săptămână, în mai multe rânduri, cu lacrimi de mir. Ferindu-se de publicitate şi senzaţional, măicuţele au tăcut despre minunea ce s-a întâmplat la Mănăstirea Pissiota.
Se pregăteşte deschiderea unui azil de bătrâni La mănăstirea Pissiota nu se mănâncă niciodată carne. Cu toate acestea, maicile au o mică fermă de animale, pe care le cresc şi pe care le mai vând, spre a-şi completa veniturile modeste. Ele cultivă câteva hectare de pământ, cresc flori, dar visul lor cel mai mare la ora actuală este să facă un azil de bătrâni. Au concesionat un teren peste drum de mănăstire, au tras toate utilităţile şi speră ca acesta să fie ridicat cât de curând. Aici, ele vor adăposti circa 20 de pensionari nevoiaşi.
Dacă vrei să mergi la Mănăstirea Pissiota te opreşti la Potigrafu, pe DN1. De aici, un indicator te îndrumă spre lăcaşul Domnului. Când ai ajuns aici, răsuflarea ţi se taie de frumuseţea peisajului. Turnul bisericii mănăstirii, realizat în stil italian, este perfect încadrat într-un ansamblu bizantin desăvârşit. O sinteză perfectă, ce aminteşte pe undeva de stilul bisericilor macedonene. Aceasta este amprenta ctitorului, marele inginer şi om de cultură Nicolae Pissiota, după care s-a dat şi numele lăcaşului de cult.