de Gheorghe Zmaranda şi Sorin Dumitrescu
Așa am descoperit și eu Sihla și pădurile din împrejurimea ei. Tăcută și preocupată să cearnă prin coronamentul ei ultimele raze de soare, pădurea care i-a oferit Sfintei Cuvioase Teodora binecuvântarea ei și mai apoi asceza parcă nici nu mi-a simțit prezența. Așa că am pornit cu nerăbdare și cu sufletul pătruns de o emoție aproape de neînțeles. Ce taină extraordinară să poți călca același pământ, să poți atinge aceeași stâncă pe care a atins-o cu secole în urmă o sfântă. Printre creneluri aurite, săpate meticulos în chip de culoar, am urcat până acolo unde cerul se vedea ca printr-o firidă prin pereții verticali de la intrarea în Peștera Sfintei Teodora. Un monah bătrân, cu mâna prinsă în mătănii veghea în rugăciune.
După căsătorie trăiește alături de soțul ei în duhovnicie, precum frații
Știam prea puține despre Sfânta Teodora înainte de a porni pe urmele ei spre peștera în care s-a înălțat în asceză. Acolo am aflat de fapt că „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea în județul Vânători Neamț, ca fiică a lui Ștefan Joldea, armașul Cetății Neamțului (armaș - dregător domnesc cu misiuni administrative și judiciare, însărcinat cu paza cetății)”. Familia Teodorei era una profund credincioasă, puternic influențată de atmosfera de duhovnicie și spiritualitate țesută în jurul mănăstirilor și schiturilor din împrejurimi, precum Mănăstirea Neamț, Secu, Sihăstria și Agapia. Familia este puternic încercată de o tragedie care avea să se abată asupra ei. Sora cea mică a Teodorei, Marghiolita, moare la o vârstă fragedă, lăsând în urma ei niște părinți zdruncinați de pierderea copilului lor și o soră care înțelege că viața este o deșertăciune și pentru ea s-a pregătit o altă cale. Aceea de a fi mireasa lui Hristos. Anii tinereții și-i petrece prin mănăstiri, dar părinții hotărăsc să o căsătorească cu un tânăr din Ismail ce trăia în satul lor. Pentru a nu-și mâhni părinții, Teodora accceptă hotărârea lor, dar după căsătorie trăiește alături de soțul ei într-o duhovnicie neîntinată, precum frații. „După moartea părinților ei, împreună cu soțul său pleacă la Ismail, dar Teodora nu se poate acomoda acolo așa că, având binecuvântarea lui, se îndreaptă spre Mănăstirea Nifon (Vărzărești) din părțile Buzăului cu dorința de a intra în monahism. Avea în jur de 30 de ani pe atunci. Turcii invadează țara și distrug Mănăstirea Nifon, iar Teodora împreună cu egumena Paisia și alte două măicuțe se retrag în Munții Vrancei unde pustnicesc zece ani”. Veștile despre cucerirea turcilor și năpasta adusă asupra mănăstirii ajung și la soțul Teodorei. Convins că aceasta a fost ucisă de turci, se retrage la Mănăstirea Poiana Mărului și devine Cuviosul Elefterie.
A stat în chilia de sub stâncă unde viețuise un mare pustnic
După ani de pustnicie, odată cu moartea egumenei Paisie, cuvioasa hotărăște să revină în ținuturile natale. Se închină la mai multe mănăstiri din Ținutul Neamțului, dar la Mănăstirea Neamț mărturisește în fața starețului de acolo dorința ei de a duce o viață ascetă. Este îndrumată să pornească către Mănăstirea Sihăstria. Ajunsă aici, Sfânta Teodora are parte de ocrotirea și îndrumarea ieroschimonahului Pavel Sihastru, unul dintre cei șapte întemeietori ai schitului ridicat în anul 1655. Părintele Pavel era un mare cunoscător al locurilor retrase din pădurile Sihlei, așa că o conduce pe Teodora la chilia de sub stâncă unde viețuise un mare pustnic pentru a-și desăvârși asceza. Curând, turcii năvălesc în Ținutul Neamțului, iar călugării și sătenii sunt nevoiți să se ascundă în munți. Cuvioasa Teodora însăși le ajută pe câteva măicuțe și se retrage atunci în peștera unde își va trăi toată viața. În povestea Cuvioasei Teodora se spune că, la un moment dat, turcii i-au descoperit peștera, dar că aceasta s-a rugat cu lacrimi fierbinți Domnului și că peretele peșterii s-a deschis și astfel sfânta s-a putut salva fugind în pădure. După moartea părintelui Pavel și mai apoi a părintelui egumen Varsanufie, singurii cu care Cuvioasa Teodora păstra legătura, aceasta a îmbrățișat pentru încă zece ani sihăstria absolută. Fără niciun contact cu vreun om. Doar ea, pădurea și peștera în care a viețuit.
Şi-a presimţit sfârşitul şi a cerut ultima împărtăşanie
Potrivit istoriei, „Sfânta Cuvioasa Teodora a trăit la Sihla aproape 40 de ani - începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea - cea mai mare parte a vieții în peșteră. Cei 40 de ani sunt situați în intervalul anilor 1655, când s-a întemeiat Schitul Sihăstria, și 1731, când s-a întemeiat Schitul Sihla. Întreaga sa viață monahală și în sihăstrie însumează 60 de ani”. Legenda spune că doi monahi trimiși de egumenul Mănăstirii Sihăstria după un stol de păsări ce purtau în ciocurile lor pâine din trapeza mănăstirii o descoperă pe Teodora. Nu se știe dacă a fost doar o întâmplare sau dacă așa a fost menit să se întâmple. Cert este că, aflată la sfârșitul vieții, Sfânta Teodora vrea să se împărtășească pentru ultima oară cu Sfintele Taine așa că cere să vină la ea, după zeci de ani de sihăstrie, părintele Antonie, duhovnicul schitului, și ierodiaconul Lavrentie. După împărtășanie trece la Domnul, iar trupul îi este înmormântat chiar în peștera în care se rugase atâția ani.