de Simona Lazăr
Cunoscută sub nume diferite - dar care, în esență, spun același lucru - o reprezentare neobișnuită a Sfintei Treimi, proliferată și „pusă la zid”, deopotrivă, e întâlnită în fresca din câteva biserici din Transilvania, fie ele catolice sau ortodoxe, ca și în pictura pe sticlă (glajă) din câteva centre ardelenești. Reprezentarea o mai găsim în biserici medievale din Apus, cu precădere în secolele IX-XV, în vreme ce la noi, uitată o vreme, tema cu această reprezentare anume „întârzie” până în veacul al XVIII-lea.
Vultus Trifrons
Spuneam că este o imagine rară, considerată, pe rând, de înalții ierarhi din diferite zone ale Europei ca... „eretică”. De ce? Reprezentarea Sfintei Treimi, cea „clasicizată”, este cea cu Dumnezeu-Tatăl, Iisus Hristos și Sfântul Duh pictat ca un porumbel. Există și alte imagini, mai rare, cum ar fi cele în care Iisus e prezent, dar în brațele Maicii Domnului, alături de Dumnezeu și de același porumbel - Sfântul Duh. Nu ne vom referi acum și aici la acestea, pentru că ar merita o cercetare aparte. Ne oprim la imaginea cunoscută sub numele de: Sfânta Treime într-un Chip / Sfânta Troiță într-un Trup (cu variante), în care avem un singur trup, dar cu trei fețe, între care cea a lui Dumnezeu-Tatăl e cu barbă lungă, albă, Iisus e tânăr, iar Sfântul Duh... fără vârstă. Această imagine „trigeminată” se inspiră dintr-o reprezentare antică, păgână, și anume „Vultus Trifrons”, un personaj cu trei fețe ale unui singur cap, sugerând fie vârstele omului, fie trei caractere diferite ale acestuia.
În capele și catedrale apusene
Cea mai veche reprezentare cunoscută a acestei teme în pictura religioasă vest-europeană este fresca Vultus Trifrons din interiorul capelei din secolul al IX-lea, din localitatea Rocca Flea (Umbria, Italia). Un singur corp - trei capete! Două secole mai târziu, pictorul care a realizat fresca Bisericii Sf. Nikola din Giornica, azi în cantonul elvețian Tessin (sau Ticino), a ales aceeași „rezolvare” pentru a înfățișa Trinitatea. Arhitectura religioasă romană și proto-gotică avea să prolifereze acest „model” pentru Sfânta Treime, artiștii considerând că „misterul trinitar” este astfel cel mai intuitiv desenat. Sigur, reprezentarea nu e identică, trăsăturile fizionomice diferă, din Anglia - unde e inspirat de un personaj celtic -, până în Estul Germaniei de azi. Prin secolul al XVI-lea încep contestațiile cu privire la acuratețea acestei reprezentări, fiind rând pe rând abandonată în Occident, iar în 1745 Papa Benedict al XIV-lea interzice pictarea Sfintei Treimi cu un singur corp și trei capete, considerând că este o emblemă demonică, un motiv păgân, care nu concordă cu dezideratele bisericii. Ceea ce nu a fost șters sau acoperit în bisericile reformate, avea să fie șters acum din toate lăcașurile de cult pendinte de papalitate. Restaurările din ultimii 40-50 de ani au scos la iveală aceste frumoase fresce, determinând cercetarea motivului, în contextul canoanelor urmate de pictorii (zugravii) de biserici.
În Sighișoara, la Biserica din Deal
Restaurările de la Biserica din Deal, din cetatea Sighișoarei, în anii ’30 și în anii ’90 ai secolului trecut, au scos la iveală o serie de fresce datând din secolul al XV-lea, dinainte de Reformă. Biserica din Deal aparține cultului evanghelic, acum, iar călătorul, ca și piosul pelerin, se bucură astăzi atât de elementele specific reformate, cât și de aceste fresce care reprezintă fie evenimente din viața Sfântului Nicolae (al cărui hram îl are, de altfel, și lăcașul religios), fie scena uciderii balaurului de către Sfântul Gheorghe, fie, iată, acest „Vultus Trifrons” de o frumusețe aparte. Construită la altitudinea de 429 m, între anii 1345 şi 1525, Biserica din Deal înglobează și mai multe construcții anterioare (să precizăm că sașii au ajuns aici la începutul secolului al XII-lea, când imaginea trigeminată a Trinității era „în floare” în Occident. Aflată în partea dreaptă, pe unul dintre „picioarele” care sprijină corul, această Sfântă Treime a fost realizată, în 1483, de Valentin Pictorul (Valentin Zugravul), înainte de prima mare sfințire a așezământului de cult, în 1484, „de ziua Sfântului Gerhardt, 23 septembrie”, când, se arată într-o inscripție, „în acea zi a fost o zăpadă atât de mare că au înghețat crengile la pomii fructiferi”. Din aceeași epocă datează și o pictură a bisericii din Retiș (județul Sibiu). Troița din Retiș a fost pictată pe bolta pronaosului. Și în acest caz, fresca Sfintei Treimi într-un chip a fost acoperită, după Reformă. Nu înainte însă ca pictorii anonimi de icoane pe glajă din Țara Făgărașului - și, apoi, cei din Școala de icoane pe sticlă de la Nicula - să preia tema și să o transpună în opera lor inefabilă.
Cele trei fresce din județul Alba
Interesant este că găsim o reprezentare mai târzie a Sfintei Troițe într-un chip și în biserici ortodoxe, grupate, în aproximativ același areal și datând din secolele XVIII-XIX, deci după ce Papa Benedict al XIV-lea a declarat reprezentarea ca neavenită, chiar eretică. Se adaugă celor trei biserici încă una din județul Mureș, la Cuștelnic. Celelalte trei reprezentări pe care le amintim aici sunt cele de la Galda de Jos şi Galda de Sus (judeţul Alba) şi cea de la Lunca Mureşului (judeţul Alba). După toate datele care există, zugravii care au abordat astfel tema Sfintei Treimi se subsumau școlii de pictură religioasă de la Feisa, foarte apreciată în secolul al XVIII-lea, în Transilvania, cel mai important reprezentant al său fiind Iacov de la Rășinari / Iacov de la Feisa. Istoricii de artă religioasă nu pot explica de ce și cum a proliferat imaginea Sfintei Troițe într-un trup în aceste biserici din Ardeal, la ceva vreme după ce ea fusese „abandonată” de pictorii religioși din Europa Occidentală. O supoziție ar fi aceea că anume această imagine fusese comandată de ctitorii așezămintelor religioase respective, având, probabil, contact prealabil cu vreuna dintre icoanele pe glajă cu această temă.