de Valentin Țigău
De șase secole, face minuni în țara noastră. În anul 2018, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a pus în calendar, la 9 iulie, praznicul Icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, de la Mănăstirea Neamț.
Pictată după dorința Sfântului Gherman
Dacă frumusețea e o chestiune de gust, vechimea unui artefact religios e, fără îndoială, o chestiune de ani. Considerată de cei mai mulți drept cea mai frumoasă din țară, icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus zisă „Hodighitria” sau „Povățuitoarea”, „Îndrumătoarea” - după tipicul denumirilor grecești de la Muntele Athos - ar putea fi și cea mai veche aflată pe teritoriul României. În ciuda controverselor legate de vârsta acestei icoane făcătoare de minuni, există suficiente temeiuri a crede că ea s-a pictat în secolul al VII-lea, la Lydda, în Palestina, după chipul și înfățișarea unei alte icoane mariane aflate, miraculos, pe trunchiul unui copac, în timpul vieții și călătoriei Fecioarei și Apostolilor.
Cum a ajuns în Moldova?
Legenda ne spune că în anul 665, înainte de a fi hirotonit Patriarh, Sfântul Gherman al Constantinopolului s-a închinat la Sfântul Mormânt și a văzut icoana Maicii Domnului din Lydda. Cucerit de dumnezeiasca imagine, a cerut să i se picteze o copie care să aibă pe spate și chipul Sfântului Gheorghe, născut la Lydda. Când a devenit Patriarh, Sfântul Gherman a oferit icoana Mănăstirii constantinopolitane Heleopatra. La începutul persecuției iconoclaste (726-843) a fost trimisă, în secret, la Roma, unde Papă era Grigorie al III-lea. Timp de 106 ani, icoana a stat în Basilica Sfântul Petru, iar după învingerea iconoclaștilor, s-a reîntors la Constantinopol, unde și-a reluat locul, în Mănăstirea Heleopatra. În jurul anului 1400, împăratul Ioan VIII Paleologul a trimis, în voievodatul Moldovei, trei icoane, drept recunoaștere a dreptei credințe împărtășite de români. Una era pentru Voievodul Alexandru cel Bun - icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana cu Maria, copilă, în brațele sale aflată, azi, în Mănăstirea Bistrița. Pe lângă mărturii legate de vindecarea unor copii de boli grele, icoana de la Bistriţa a ajutat, în mod miraculos, la refacerea unor relaţii familiale dificile, aflate la un pas de divorţ. A doua icoană, dăruită soției voievodului, este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axionița” (aflată în Mănăstirea Agapia) și a treia, dată Mitropolitului Iosif Mușat - icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, așezată, inițial, în Biserica Sfântul Gheorghe din Suceava (Mirăuți). Acolo a stat până în 1415, când a fost dusă la Mănăstirea Neamț, supranumită încă de pe atunci „Ierusalimul ortodoxiei românești”, unde a și rămas, bucurându-ne și astăzi sufletele.
Hierofaniile din „Ierusalimul ortodoxiei româneşti”
De la copilul vindecat de epilepsie și călugărul care și-a recăpătat vederea rugându-se până la alungarea holerei şi a incendiilor din mănăstire, icoana a fost mereu izvoditoare de hierofanii. Se spune că, de sute de ani, la praznicul Înălţării Domnului, când arhiereii şi preoţii o duc în jurul mănăstirii la litanie, icoana se ridică smulgându-se din mâinile lor. Se mai spune că, odată, s-a smuls din mâinile celor care o purtau, s-a înălțat deasupra amvonului, a pătruns apoi în altar prin ușile împărătești pentru ca, în cele din urmă, să-și regăsească locul unde se află și azi. În decursul istoriei, icoana a mai făcut dovada semnelor miraculoase, aşa cum s-a întâmplat în timpul unei invazii otomane, când un turc a intrat în mănăstire şi a lovit icoana cu iataganul. „Hrisoavele spun că mâna turcului a paralizat pe loc, iar tăişul armei s-a făcut bucăţele. Mărturie a veridicităţii acestei întâmplări stă vârful iataganului, care a rămas înfipt, până astăzi, în lemnul icoanei”.
Ascunsă de mânia păgânilor
La mijlocul secolului al XIX-lea, pictura a fost îmbrăcată cu argint aurit și ornată cu pietre prețioase. Credincioșii care se închină și trec, după obiceiul locului, îngenunchind, pe sub icoană, văd mâna stângă a Fecioarei ţinând Pruncul în brațe și mâna dreaptă arătându-L pe Fiu. La rândul său, Iisus binecuvântează cu degetele de la mână împreunate. Icoana e „Închinătoare” sau „Povățuitoare” pentru că emană bunăvoință și îndemn de a ne ruga lui Iisus pentru mântuirea păcatelor. „Domnitorii”, ne-a spus ghidul mănăstiresc în cadrul unei vizite pe care am făcut-o, luna trecută, la Neamț, „au hotărât încă de la începuturile acestei mănăstiri să se treacă, în genunchi, pe sub icoană, pentru a ne împărtăși din binecuvântarea lui Hristos”. Deasupra icoanei, ne-a fost arătat candelabrul cu ouă de struţ. „Ouăle”, preciza călugărul, „simbolizează Învierea și veșnicia. Așa cum puiul iese din ou, tot așa și Hristos a ieșit din mormânt. Și cum oul nu are niciun punct fix, tot așa şi veșnicia, e fără început și fără sfârșit. Noi suntem făcuți pentru eternitate, nu pentru istorie și trecem prin istorie doar pentru a ne ocupa locul în veșnicie…”