Main menu

header

cotnari wide

708 22 1de Luana Mare şi Sorin Dumitrescu

Menţionate de 17 ori în Noul Testament, harismele pot fi definite ca daruri speciale, excepţionale, ale Duhului Sfânt pentru credincioşi oferite, nu după meritele personale, ci după bunăvoinţa lui Dumnezeu. Astfel, în Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, se menţionează nouă harisme: cuvântul înţelepciunii, cuvântul înţelegerii, credinţa făcătoare de minuni, darul tămăduirilor, facerea de minuni, prorocia, deosebirea duhurilor, vorbirea în limbi şi tălmăcirea limbilor, dar teologii au scris de-a lungul vremii şi despre altele, descoperite în timp. Harismele nu trebuie confundate cu talentele sau înzestrările naturale, însă nici separate de acestea. Deosebirea fundamentală dintre harisme şi talente constă în faptul că primele sunt daruri, roadele colaborării concrete a omului cu harul divin, talanţii înmulţiţi de credincioşi în acord cu învăţăturile Bisericii, ca trup al Mântuitorului Hristos, în timp ce talentele vin prin naştere şi pot să fie folosite chiar contra Bisericii.

„Cel ce crede în Mine va face şi el lucruri pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea”

De-a lungul veacurilor, apostoli, sfinţi, prooroci, cuvioşi, ierarhi, milostivi, învăţători, cârmuitori, au fost fericiţi cu harisme, după cuvintele Mântuitorului: „Amin, amin grăiesc vouă, cel ce crede în Mine va face şi el lucruri pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face” (Ioan 14, 12-14). Printre cei care şi-au împodobit sufletul cu harismele Duhului Sfânt se află Părintele Paisie Aghioritul (24 iulie 1924 - 12 iulie 1994), sfântul contemporan care a trăit în Muntele Athos. O întâmplare destăinuită de călugăr unuia dintre ucenicii săi şi consemnată în cartea despre viaţa cuviosului este o mărturie a felului în care aceste daruri nepreţuite, harismele, îşi fac apariţia în viaţa celor aleşi.

Paisie Aghioritul: „Lumina soarelui îmi părea întuneric faţă de cea dumnezeiască”

„Când eram la Katunachia, la Chilia Întâmpinării Domnului, într-o după-amiază, am făcut Pavecerniţă și Acatistul Maicii Domnului cu metanierul, după care am început să rostesc Rugăciunea lui Iisus. Cu cât o rosteam cu atât se depărta oboseala și mă simțeam mai odihnit. Am simțit înlăuntrul meu o bucurie încât nu mai voiam nici să mă culc. Rosteam rugăciunea continuu. În jurul orei 11:00 din noapte, deodată, chilia mea s-a umplut de o lumină dulce, cerească. Era foarte puternică, însă nu mă orbea. Mi-am dat seama atunci că și ochii mi s-au «întărit» ca să pot suferi această strălucire. Simțeam o bucurie inexplicabilă, iar trupul îmi era foarte ușor, până și greutatea lui îi dispăruse. Noime dumnezeiești îmi treceau în grabă prin minte ca niște întrebări și răspunsuri. Nu aveam subiecte de întrebat, însă mă gândeam și în același timp primeam și răspunsul. Răspunsurile erau exprimate în cuvinte omenești, însă cuprindeau în ele și teologie, pentru că erau răspunsuri dumnezeiești. Și erau atât de multe, încât de le-ar fi scris cineva, ar fi alcătuit un alt Everghetinos. Starea aceasta a ținut toată noaptea, până la 9:00 dimineața. Când a dispărut acea lumină, toate în jurul meu mi se păreau întunecate. Mi se părea că soarele abia luminează, ca și cum ar fi fost eclipsă de soare. După ce s-a sfârșit această stare dumnezeiască, m-am reîntors la starea firească, omenească, și am început să-mi fac programul de fiecare zi, dar mă simțeam ca un animal care, când se scarpină, când paște, când cască gura, și-mi spuneam în sinea mea: «Ia te uită cu ce mă ocup! Atâția ani i-am petrecut așa?»”.

Vindeca bolnavi, „vedea” trecutul, prezentul, viitorul şi gândurile celor aflaţi la distanţă

Harismele, despre care părinţii din Muntele Athos spun că i-au fost dăruite Părintelui Paisie Aghioritul, după cum a scris Ieromonahul Isaac în „Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul”, sunt: 1) Harisma tămăduirilor; vindeca oameni care sufereau de boli incurabile: cancer, leucemie, paralizie, orbire, boli de inimă; uneori spunea doar cuvintele: „Nu ai nimic, eşti bine”, alteori îi însemna pe bolnavi cu Sfintele Moaşte, alteori se ruga îndelung); 2) Harisma scoaterii şi a biruirii diavolilor. A vindecat mulţi demonizaţi şi uneori se lupta în coliba sa cu diavolii, biruindu-i cu desăvârşire; 3) Harisma înainte-vederii (a proorociei); 4) Harisma străvederii (era „văzător cu duhul”). Cuviosul Paisie Aghioritul uneori cunoştea cine erau oamenii care veneau la el să-l viziteze, cum îi cheamă pe fiecare, locul de obârşie, trecutul lor, ce gândeau, ce serviciu aveau, ce probleme îi preocupau, înainte ca aceştia să îi spună ceva. Cunoştea, de asemenea, ce scrie într-o scrisoare pe care i-o trimiteau şi dădea răspunsul fără să o citească, precum cunoştea şi ce conţine un pachet fără să-l deschidă; 5) Harisma discernământului. Cuviosul Paisie Aghioritul cunoştea în fiecare situaţie care era voia lui Dumnezeu, precum şi dacă trebuia să o arate sau nu. Cunoştea care era soluţia cea mai bună şi mai corectă în fiecare situaţie, chiar şi pentru subiecte ştiinţifice, cu toate că nu terminase decât primele patru clase primare; 6. Harisma mângâierii. Alunga mâhnirea şi mângâia pe orice suflet chinuit care se apropia de el.

„Se făcea nevăzut pe loc şi călătorea în câteva secunde distanţe mari”

7) Harisma deosebirii duhurilor. Cuviosul Paisie Aghioritul cunoştea cu exactitate dacă un gând sau o întâmplare duhovnicească era de la Dumnezeu sau de la cel viclean; 8) Harisma cuvântului şi a teologiei. Putea vorbi liber toată ziua fără să se pregătească, dar cu toate acestea ascultătorii nu-şi puteau dezlipi privirile de la el. Sunt uimitoare cunoştinţele sale din toate domeniile, înţelepciunea sa şi memoria să nemaiîntâlnită. Din multele experienţe duhovniceşti pe care le-a avut cu Sfinţii, cu Îngerii, cu Maica Domnului, dar şi cu vederi ale Luminii necreate, devenise un adevărat teolog şi cunoştea în profunzime tainele lui Dumnezeu. Soluţiona în câteva minute neclarităţile teologice adunate în ani întregi ale profesorilor universitari de la Facultatea de Teologie; 9) Harisma depăşirii legilor firii. Uneori, Cuviosul nu era udat de ploaie - deşi în jurul său ploua, pe el nu îl atingea nicio picătură! Când voia, se făcea nevăzut: deşi se aflau oameni în jurul său, nu îl vedeau! De multe ori, Părintele Paisie Aghioritul, în vremea rugăciunii, se ridica în văzduh şi cu trupul; 10) Harisma anulării distanţelor. Cuviosul Paisie Aghioritul, uneori, se deplasa cu trupul sau material - într-o fracţiune de secundă - din Sfântul Munte Athos la Tesalonic, sau în Epir, sau în Macedonia. De nenumărate ori, Părintele Paisie Aghioritul a salvat de la moarte diferite persoane care se aflau la mii de kilometri distanţă faţă de el.

În Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel sunt amintite şapte feluri de harismatici: proorocii, slujitorii, învăţătorii, sprijinitorii, milostivii, cârmuitorii şi apărătorii