Main menu

header

680 22 1de Luana Mare

Divorţuri, concubinaj, libertinaj, ba chiar posibilitatea existenţei unui parteneriat civil între persoane de acelaşi sex, toate aceste „cadouri” ale epocii moderne au schimbat mult percepţia familiei creştine. Despre felul în care doi tineri pot forma o familie care să păstreze învăţăturile Bisericii ne-a vorbit purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu (medalion).

„Implică inclusiv prezenţa în viaţa liturgică”

- Ce defineşte familia creştină?

- Familia creştină se distinge prin faptul că se întemeiază pe căsătoria oficiată inclusiv din punct de vedere religios, în Taina Sfintei Cununii. Aşadar, familia creştină este familia formată în spiritul iubirii lui Hristos, nu doar al iubirii celor care o întemeiază. Este familia care are prezente în viaţa ei valori morale, pentru că a trăi creştineşte este un mod de viaţă. Creştinismul adevărat este el însuşi un mod de viaţă. Şi include coduri comportamentale, de gândire, de descifrare a realităţii, toate într-o cheie morală și spirituală care include elementele esenţiale ale învățăturii creştine, de la iubirea aproapelui pe care o recomandă Hristos ca fiind fundamentală până la iubirea vrăjmaşului și până la grija foarte atentă faţă de toţi cei cu care ne intersectăm, aproapele nostru fiind cel care are cu adevărat nevoie de noi.

- Ce presupune a avea o familie creştină?

- Implică inclusiv prezenţa în viaţa liturgică, comunională a Bisericii pentru a păstra ritmul unei trăiri în spiritul bucuriei euharistice la care ai acces prin spovedanie și împărtăşanie. Așadar, inclusiv participarea la unele Taine ale Bisericii constituie repere pe fondul existenţial al familiei creştine. Trăsăturile ei sunt, în primul rând, de natură morală. Nu distingem o familie creştină după lucruri neapărat vizibile, explicite. O familie creştină nu este niciodată stridentă, nu iese în evidenţă într-un mod spectaculos. Unele dintre virtuţile creştine sunt chiar discreţia, smerenia. Mergând mai adânc pe urmele familiei creștine vom descoperi în atmosfera ei o înţelegere profundă între membrii ei. Acolo unde apar fracturi în viața unei familii şi, din păcate, aceste accidente de parcurs sunt prezentate mediatic astăzi ca fiind o caracteristică a familiei naturale, ele apar cel mai frecvent din cauza unor factori de natură sociologică sau din cauza unor căderi morale personale. Certurile sau abuzurile în familie sunt un exemplu. A trăi după cele mai înalte principii cum sunt cele creştine nu este deloc uşor astăzi. Oamenii alunecă, pot greşi, dar se și pot ridica și vindeca moral. Divorţul, de exemplu, este o rană gravă la care se poate ajunge adesea, și de aceea cauzele care o pot provoca trebuie atent tratate din punct de vedere spiritual.

„Numai un bărbat şi o femeie pot fi uniţi în faţa lui Dumnezeu”

680 22 2- Care sunt paşii pe care ar trebui să-i urmeze doi tineri care vor să-şi întemeieze o familie creştină?

- În primul rând, cred că sunt paşii pe calea educaţiei personale. Ajungi să-ţi doreşti să trăieşti într-o familie creştină dacă te situezi tu însuţi pe terenul fertil al unor valori pe care le preţuieşti şi pe care încerci să le internalizezi în viaţa ta. Aceşti paşi sunt cei care ne apropie de Biserică ca de o familie, sunt cei care ne aduc mai aproape de Hristos pe care trebuie să Îl percepem ca pe contemporanul nostru. Cred că o familie creştină ajunge să se întemeieze prin întâlnirea a doi oameni care-l iubesc pe Hristos. Familia creştină, aşa cum Biserica o înțelege, coincide cu ceea ce s-a numit în ultimul timp „familie naturală” care trăiește în spiritul valorilor credinței.

- Există o confuzie în prezent între familia tradiţională şi cea naturală. Haideţi să clarificăm termenii!

- Aș vrea să disting între familia naturală şi familia tradiţională care a fost foarte discreditată în ultimul timp. Familia tradiţională, din punct de vedere sociologic, practic nu mai există decât punctual în România. Aceasta este acea familie puternic ierarhizată și caracterizată prin totală autoritate paternă. Ceea ce avem noi de apărat acum este familia modernă, naturală, adică cea formată dintr-un bărbat şi o femeie uniți prin Taina Căsătoriei.

„Divorţul e admis doar în cazul infidelităţii”

680 22 3- Care sunt păcatele care pot dezlega o familie creştină de legământul ei?

- Primul şi probabil singurul motiv irecuzabil pentru separarea soților îl constituie infidelitatea conjugală, întrucât aceasta înseamnă trădarea și ruperea legăturii de iubire care i-a ținut împreună pe cei doi. Cred că aceasta este cauza cea mai gravă care-i poate separa. Sigur că în lumea de azi pot apărea multe alte cauze ce pot induce separarea într-o familie. Astăzi, a trăi coerent creştineşte a devenit un lucru mai dificil. A fi însă creştin astăzi nu înseamnă deloc a fi mai puţin modern. Valorile creştine sunt valori imuabile, mereu actuale, nonnegociabile şi care s-au cristalizat din mesajul dumnezeiesc al lui Hristos.

- Există divorţ canonic în Biserica Ortodoxă Română?

- Nu. Cei doi soţi care ajung la grave neînţelegeri, dacă sunt creştini, trebuie să meargă la duhovnicul lor sau fiecare la duhovnicul său. Este subînțeles că o familie creştină are un duhovnic care să o îndrume spiritual. Acesta nu este însă un „gardian moral”, ci un autentic prieten duhovnicesc care va încerca să vindece și să-și exercite blând acea paternitate duhovnicească înțelept călăuzitoare. Nu este deloc exclus ca acesta să găsească o cale de împăcare, pentru că, în ciuda amarei densităţi a păcatului infidelităţii, poate exista aproape întotdeauna o cale de întoarcere. Iertarea este permanent recomandabilă şi este şansa unei noi iubiri. În mod ideal ar trebui să trecem peste orice în virtutea acestei noi și necesare iubiri care se manifestă şi prin înţelegere pentru slăbiciunile celui de lângă noi.

„Egalitatea între soţi precum şi cariera sunt pe deplin acceptate”

- Au apărut termeni moderni: divorţ, carieră, egalitate între bărbat şi femeie, libertinaj, concubinaj. Cum se împacă aceştia cu tradiţia creştină?

- Doar unii se împacă însă cu tradiţia creştină. De exemplu, cariera și egalitatea între bărbat şi femeie. Familia modernă, dar naturală, este o familie formată din oameni care trăiesc în epoca egalității de șanse în care femeia a devenit egală a bărbatului din punct de vedere profesional. Persistă încă neînţelegeri faţă de statutul familiei creştine de astăzi. Familia creştină autentică nu poate fi o familie încremenită în prejudecăţi. Trăind azi, avem de obicei un serviciu care ne ocupă mare parte din timp, suntem implicaţi în multe direcţii, ne confruntăm cu multe, foarte multe ispite, dar asta nu înseamnă că nu putem rămâne creştini. Chiar când obosim moral, chiar când cădem. Cu ajutorul credinței în Hristos, ne vom ridica din nou și vom merge mai departe. Esențial e să nu capitulăm moral. Tot ceea ce constituie modul de viață creștin poate fi îmbrăcat în contextul în care trăim. Nu există nicio contradicţie între învăţătura lui Hristos, gândirea morală a Sfinţilor Părinţi filocalici şi modernitate. Există o contradicţie doar între spiritul excesiv materialist și relativist al modernităţii noastre târzii şi spiritul creştin. Doar din această perspectivă a apărut o contradicţie între spiritul veacului, al epocii, decadent și relativizant din punct de vedere moral, şi spiritul creştin ferm, realist și constant promovator al discernământului.

- Dar ceilalţi termeni ca libertinajul, concubinajul? Îşi pot face loc într-o familie creştină?

- Evident că aceşti termeni, concubinajul, libertinajul, nu au nicio legătură cu zona creştină. Ei desemnează nişte realităţi frecvente în lumea noastră, dar nu unele în care să ancoreze o familie creştină. Vorbim despre patologii ale unui exces de folosire a libertăţii pe care o avem. Libertatea este fundamentală în creştinism. Această libertate nu include însă tolerarea şi cultivarea răului moral care îi afectează pe ceilalți.

„Logodna și Cununia nu se mai săvârșesc separat”

- Care este rolul slujbei de Logodnă? Se mai oficiază separat de Cununie în prezent?

- Din punct de vedere istoric, slujba Logodnei derivă dintr-o datorie a Bisericii de a binecuvânta contractul sau consimțământul civil al celor doi miri. În vechime, Biserica era învestită cu dreptul de a oferi un statut legal căsătoriei (practic păstrată, cred, și azi în Grecia sau în Italia, țări în care Taina Cununiei are și consecințe civile). Logodna este slujba care precede azi Taina Cununiei, oficiindu-se chiar înaintea acesteia și fiind parte a Rânduielii Căsătoriei religioase. Momentul liturgic principal al Logodnei este punerea inelelor, Biserica binecuvântând angajamentul de fidelitate al celor doi miri. Logodna și Cununia nu se mai pot săvârși separat. Acest aspect a fost reiterat și de o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 2011.

- Câte cununii religioase acceptă Biserica în prezent pentru o persoană care divorţează în mod repetat?

- Din rațiuni înalt înțelegătoare ale slăbiciunii firii noastre, Biserica Ortodoxă acceptă cu maximă îngăduință cel mult a treia cununie.

„Slujba de Cununie, Spovedania şi Împărtăşania trebuie să-şi facă loc în trăirile spirituale ale familiei creştine”

„Copiii au nevoie de educaţie creştin-umanistă“

- Cum pot fi copiii de azi continuatori ai familiilor creştine?

- Copiii trebuie ajutaţi a se împrieteni cu valorile creştine pe care le regăsim mereu proaspete în mesajul lui Hristos din Evanghelii şi în mesajul ramificat şi frumos dezvoltat de marii gânditori creştini mai vechi sau mai noi. În măsura în care vor avea acces la o educaţie completă, fundamentată pe valori clasice, creștin-umaniste, copiii au şansa să se formeze ca oameni de caracter. Dacă, din rațiuni strict pragmatice, vor fi însă împinşi de părinţii lor într-o direcţie eminamente materialistă, aceşti copii vor deveni mai târziu oameni mai puțin sensibili la ordinea morală a lumii.

- Care e educaţia creştină pentru a avea un copil responsabil?

- Este foarte important să-i familiarizăm pe copii cu noţiunea de bine şi de rău, de aceea am spus că toleranţa nu este o valoare în sine. Educaţia din punct de vedere creştin presupune fermitate, dezvoltarea discernământului. Marea problemă apare când se practică permisivitatea excesivă, când copilul află că are doar drepturi, nu şi responsabilităţi. Cred că şcoala românească actuală a fost împinsă în această zonă în care indulgenţa este excesivă, la fel şi lipsa de fermitate a profesorului. Capitularea profesorului în faţa toanelor elevului este unul dintre lucrurile devenite nocive în actul de educaţie actual.

„O familie creştină se bazează şi pe acceptarea normelor morale care să-i ajute pe membrii ei să trăiască armonios“

„Toleranţa nu înseamnă permisivitate“

680 22 4- Poate fi toleranţa considerată o valoare (creştină) în cazul educaţiei copiilor?

- Nu, nu este și nu poate fi, întrucât copilul pornit pe drumul anevoios al educației are nevoie în primul rând de exercițiul efortului și de înțelegerea sensului unor limite (pedagogice) dincolo de care încep dezordinea, eșuarea de la calea pe care se formează deprinderi esențiale și distragerea atenției de la scopul învățării. În procesul de formare intelectuală și morală, în adevărata pedagogie capabilă să formeze inclusiv caracterul, nu doar o cultură generală solidă, toleranța și lipsa de măsură pot fi chiar nocive, nu constructive.

- Poate fi un om şi blând în viaţa de zi cu zi, dar şi aspru cu păcatul?

Cuvântul „toleranță” vine din latinescul „tolerare”, care înseamnă „a suporta”. A fi tolerant presupune așadar a fi indulgent, îngăduitor cu ceva sau cu cineva care, deși nu poate face parte organică din ordinea structurală firească a vieții personale sau a societății, poate fi suportat până la un punct. Exact de aceea toleranța nu poate fi o valoare în sine și nu trebuie absolutizată sau idolatrizată, așa cum ne propun insistent și incontinent ideologii de serviciu ai vremii noastre. „Toleranţa nu înseamnă permisivitate”. Vom fi totdeauna, mai ales noi, creștinii, îngăduitori și blânzi cu cei de lângă noi, dar tocmai pentru că suntem creștini vom fi simultan fermi în denunțarea păcatului și a răului cu multe chipuri care se insinuează perfid în multe registre ale vieții noastre personale și publice. Creștinismul edificat pe iubirea față de celălalt (aproapele nostru, cel care are nevoie de noi, chiar dacă acesta este vrăjmașul nostru) propune valoarea fundamentală a iertării în perspectiva ca şi cel iertat să aibă timp de îndreptare, dar niciodată creștinismul, Biserica nu pot accepta tolerarea unei forme de rău care poate contamina mintea, sufletul sau mentalitatea noastră. Astăzi este vorba în primul rând despre răul manifestat perfid prin ideologii și curente destructurante moral, precum corectitudinea politică, nihilismul, hedonismul, consumerismul, neomarxismul sau orice tip de totalitarism ideatic şi presiune ideologică menite să discrediteze și să destrame valorile și instituțiile fundamentale în viața noastră și a societății: familia naturală, Biserica, Școala ca instituție menită să formeze caractere morale, Statul autentic democratic menit să protejeze persoana umană și demnitatea ei.