de Andrei Dicu şi Florica Pintea
De-a lungul vremii, s-a dezvoltat şi un alt tip de cunoaştere decât cea „oficială”, o ştiinţă care se bazează pe percepţia fenomenelor prin simţuri, pe experimentarea perceperilor respective, pe interpretarea lor deductiv-mentală şi chiar pe intuiţie. Vă invităm să pătrundem, împreună, în tainele acestei ştiinţe încă ascunsă publicului larg.
O fiinţă complexă, cu energii necunoscute
Există o mulţime de capacităţi de sesizare de care dispune fiinţa omenească, fără să fie conştientă de aceste „daruri” şi, respectiv, de un alt mod de a interpreta fenomenele, bazat pe deducţiile şi pe percepţiile directe ale mentalului nostru superior. Omul dispune de mult mai multe simţuri, de mult mai mulţi senzori specifici, întrucât corpul organic nu este unicul trup al nostru. În strânsă asociere cu acest trup, format din carne şi oase, mai există alte şapte corpuri, cu structuri şi funcţii bine definite. Acestea sunt invizibile, deoarece sunt constituite din „alte materii” şi nici nu pot fi percepute cu uşurinţă, fiindcă relaţiile lor informaţionale şi operative se manifestă prin energii ce aparţin altor spectre energetice, diferite de unicul nostru spectru cunoscut ştiinţific, cel electromagnetic. Aceste corpuri invizibile sunt cunoscute prin următoarele denumiri: corpul eteric (cu rol intermediar vitalizant al celui organic), corpul astral (manifestant al dorinţelor, emoţiilor, iluziilor şi pasiunilor), corpul mental inferior (prelucrează logic aspectele concrete ale vieţii în mediul materiei dense), corpul mental superior (gândeşte în mod abstract, intuitiv, prelucrând numai informaţii „nobile”), corpul buddhic (conferă înţelepciunea), corpul atmic (manifestă conştiinţa superioară) şi corpul monadic (conţine nucleul spiritual nemuritor).
Clarvăzătorii disting extensia spaţială a „aurei”
Există oameni care percep în jurul capului sau al trupului anumitor persoane o „ceaţă” uşor luminoasă, adesea colorată. Dar cei care devin clarvăzători încep prin a vedea limpede această „ceaţă”, care constituie de fapt o parte din corpurile noastre invizibile. Clarvăzătorii care au această capacitate dezvoltată ajung să vadă, la orice persoană, învelişurile eterice, să distingă culorile şi structurările energetice (chakre şi nadisuri), precum şi extensia spaţială a oricărui corp invizibil. Acestui ansamblu i s-a dat numele de aură. Uneori, aura este înregistrată şi fotografic, în funcţie de anumiţi factori specifici favorizanţi care să determine între câmpul radiant al fotografului şi cel al persoanei fotografiate un efect de rezonanţă într-un domeniu spectral sesizabil de peliculele fotografice. Una dintre ideile de bază ale „ştiinţei paralele”, formată încă din vechime şi dezvoltată de-a lungul veacurilor, afirmă că acest ansamblu constituit din corpurile invizibile şi trupul organic are doar un rol de deservire a adevăratei fiinţe umane, care este „spiritul” prezent în fiecare dintre noi sub forma unui nucleu.
Ce este nucleul spiritual?
În baza cunoaşterilor paralele acumulate de numeroase generaţii de cercetători „clarvăzători”, care au perceput direct materiile eterice prin alte simţuri ale fiinţei noastre, în privinţa celor șapte feluri de materii invizibile s-a ajuns la o serie de concluzii. Primele trei categorii (cu particule elementare mai grosiere) sunt mai legate de structurarea materiei noastre dense. Celelalte patru intervin în fenomenele care se petrec continuu în intimitatea materiei dense, atât în mediul solului terestru, cât şi în atmosfera planetară. Între aceste ultime patru tipuri şi corpurile noastre invizibile există relaţii funcţionale permanente pe cât de importante, pe atât de interesante. În ordinea crescândă a fineţii particulelor elementare specifice, denumirile curente în „fizica paralelă” sunt următoarele: eterul căldură, eterul lumină, eterul chimic şi eterul vieţii. Totuşi, de-a lungul timpului a persistat o problemă: ce este, în sine, nucleul spiritual şi de unde provin extraordinarele sale potenţe atunci când sunt eliberate în mod treptat? Pentru ştiinţa oficială, acest subiect rămâne încă un tabu. În prima parte a secolului al XX-lea, fiziologul englez Sir Charles S. Sherrington, laureat al Premiului Nobel în 1932, scria: „Constituţia celulară a trupului nu are nimic comun cu spiritul. Moartea şi energia par a fi granulare în structura lor, la fel şi viaţa, dar nu şi spiritul”. În schimb, fizicianul Erwin Schrodinger, de asemenea distins cu Nobel, nota: „Spiritul, prin natura sa, este un «singularia tantum» (n.r. - există doar în variantă singulară). Mă hazardez în a-l proclama indestructibil, pentru că posedă un orar special, şi anume: spiritul este întotdeauna «acum». Recunosc că limbajul nostru nu este adecvat pentru a exprima asta şi recunosc că tot ce rostesc acum este religie, şi nu ştiinţă, dar este o religie care totuşi nu este opusă ştiinţei, ci susţinută prin faptele pe care ni le-a relevat cercetarea ştiinţifică dezinteresată”.
Întrebări primordiale în locul răspunsurilor „relative”
Deşi multă vreme nu vor putea fi realizate instalaţii extrem de puternice care să „sfărâme” materia într-atât încât să fie identificate noi particule „tot mai elementare”, fizicienii au dedus existenţa unor particule şi mai fine, care tind să aibă proprietăţi mult mai stranii. Dar, ajunşi la limita celor mai fine particule, intrăm în domenii nepătrunse, în care ceea ce este straniu şi fantastic pentru actuala noastră gândire, acel „imaginar”, constituie, în fapt, obiectivul real. În acest cadru imens al lumilor particulelor infinitezimale - care în ştiinţa doctă sunt considerate ca aparţinând Imaginarului obiectiv, în timp ce ştiinţa spiritualistă afirmă că aparţin Invizibilului obiectiv - dacă ne vom înălţa la scara infinitului spaţial vom face o constatare tulburătoare: faţă de cunoaşterile docte, ştiinţa paralelă ne-a oferit în locul răspunsurilor mai mult sau mai puţin legitime sau „relative” (în funcţie de nivelul de informaţie) întrebările primordiale: cum a apărut „atomul primordial”, de unde a acumulat imensele cantităţi de energie şi de materie care au condus la formarea universurilor? Ce exista anterior în hăul spaţial? La scară cosmică, cine suntem, de unde am venit şi încotro ne îndreptăm?
Dionisie Pseudo-Areopagitul: „Păstrează cele sfinte în taina minţii tale“
Ştiinţa secretă care se bazează pe cunoaşterea tainelor corpurilor nevăzute le este hărăzită iniţiaţilor. Iată cum exprima teologul Bisericii creştine timpurii Dionisie Pseudo-Areopagitul (secolele V-VI d.Hr.) în „Ierarhia Cerească” necesitatea ascun- derii cunoaşterilor spiritualiste faţă de vulgul neştiutor: „Păstrează cele sfinte în taina minţii tale, faţă de mulţimea profană, care este simplă, căci nu este îngăduit, cum spun scripturile (n.r. - Matei VII, 6) să arunci înaintea porcilor podoaba cea neîntinată, strălucitoare şi producătoare de frumuseţi a mărgăritarelor spirituale”. Acelaşi teolog se exprima şi în alt text al său, „Despre numele divine”, astfel: „Tu, bunule Timotei, trebuie să păzeşti aceste ade- văruri potrivit cu preasfânta tălmăcire şi să nu spui, nici să divulgi tainele cereşti printre cei neiniţiaţi”.