de Silviu Ghering
Sadhu Haridas a fost unul dintre cei mai renumiţi yoghini din India secolului al XIX-lea, despre care se spunea că are puterea de a se întoarce la viață după lungi perioade petrecute îngropat sub pământ. Un articol din „New York Times”, din data de 22 august 1880, dezvăluie o poveste fascinantă despre fakirul Haridas, care „a înviat miraculos după ce Maharajul de Punjab, Ranjit Singh, l-a ținut îngropat la doi metri sub pământ timp continuu de 40 de zile”.
Rentă viageră sau deces adevărat
Maharajul Ranjit Singh auzise de existența unui fakir care trăia în munți și care, datorită capacității sale de a-și controla corpul și energia vitală, putea sta îngropat într-o stare de moarte aparentă pentru o perioadă îndelungată, fără însă de a înceta să trăiască, după care era capabil să revină din nou la viață! Pentru cel mai învățat și cel mai puternic om din Punjab, acest lucru părea absolut imposibil, o sfidare la adresa sa! Pentru a se convinge că nu era vreo înșelătorie la mijloc, a ordonat ca fakirul să fie adus la curte și l-a obligat să-i demonstreze că poate să „reînvie”. Recompensa era o rentă viageră substanțială, iar pedeapsa era moartea. Adevărată...
Și-a astupat toate „găurile” corpului
Cu câteva zile înainte de înmormântare, Haridas a ținut o dietă cu lactate, iar în ziua când urma să fie îngropat, în loc să ia nutrienți sau diverse suplimente alimentare, a înghițit o... fâșie de pânză de 2 pe 5 cm, pe care a regurgitat-o imediat, procedeul necesar pentru a-și curăța stomacul. Ulterior, fakirul și-a astupat toate „găurile” corpului, de la nări la anus, cu ceară aromată, și-a rulat limba pe spate și și-a încrucișat mâinile pe piept, după care a intrat într-o stare de transă, oprindu-și, de fapt, rărindu-și foarte mult respirația și bătăile inimii, spre stupefacția întregii curți a Maharajahului. Totul se petrecea în prezența Prea-Măritului Ranjit Singh, a nobililor și a doamnelor, e drept ceva mai în spate, care formau „curtea”, precum și a unui mare număr de medici francezi și englezi.
I-a crescut orz pe piept
Când orice scânteie de viață părea că l-a părăsit, Haridas a fost învelit în pânza pe care stătea. Corpul i-a fost pus apoi într-o cutie de lemn, un sicriu de fapt, pe care Maharajul și-a pus sigiliul și a fixat cu propriile mâini un lacăt uriaș. Sub mare pază, sicriul a fost dus și îngropat în grădina ce aparținea ministrului Rajah Dhyan-Sing. A fost plantat orz deasupra sa și a fost construit un zid de jur-împrejur, iar santinele au păzit locul zi și noapte.
Primele cuvinte au fost: „Acum mă crezi?”
În a 40-a zi, când cutia în care era fakirul a fost scoasă din pământ și deschisă, Haridas a fost găsit rece și țeapăn, exact așa cum era atunci când a fost îngropat. Servitorul său i-a spălat corpul cu apă caldă, l-a masat, în special pe membre, și în scurt timp „mortul” s-a întors la viață. Primele cuvinte, cu voce joasă, abia perceptibilă, au fost pentru Maharajah: „Acum mă crezi?”. Claude Wade, un rezident britanic la curtea lui Ranjit Singh a scris soției: „Din momentul în care cutia a fost deschisă până la recuperarea vocii fakirului, nu a durat mai mult de o jumătate de oră. Și în altă jumătate de oră, fakirul a vorbit cu mine însumi în mod liber, deși cu o voce slabă, ca o persoană bolnavă. Apoi l-am lăsat să se odihnească, fiind convinși că n-a existat nicio înșelăciune sau complicitate în cadrul teribilei încercări pe care am văzut-o”.